Au ajuns sub optzeci de ani. Chinuiți și cu o desagă plină de boli. Picioarele și mâinile sunt umflate. Au o curte cu toate orătăniile domestice din Ferma animalelor de Orwell. Și sunt mândri că găinile, gâștele, curcile se ouă. E adevărat, că orătăniile își schimbă cuibarul de fiecare dată. Și descoperă ouăle când sunt deja clocite. Oricum, sâmbăta se duc la bufetul din sat să-și cumpere salamul ieftin.
Au patru rânduri de vie într-o podgorie unde alt țăran mai are patru rânduri de vie, un altul are trei rânduri și tot așa până la ultimul rând. După un sfârșit de iarnă cu curățatul vii, legatul de primăvară timpurie, stropitul în câteva rânduri de vară, cele două rânduri de prașe din vară, lăstăritul de vară târzie, vine și culesul. Olegul cu frigider de la Chișinău sau Costești poate să ia strugurii la 5-7 lei per kilogram sau poate să nu-i ia. Și atunci țăranul face vin din strugurii de masă. Face mult vin. Dar sănătatea nu-i mai permite să-l consume. Și atunci, în cealaltă toamnă, înainte de cules, începe epopeea rachiului. Ca să elibereze butoaiele.
Și în casa mare se înmulțesc borcanele cu rachiu. Pe care nu le poate onora. Sănătatea nu-i permite.
Oricum, toamna, când termină de cules strugurii, de dat la teasc și pus în butoaie vinul, rachiul în borcane, porumbul în sâiac și curtea-i plină de orătănii, atunci țăranul nostru este fericit. Și împlinit.
Și se duce la bufetul din sat. Să-și ia un salam ieftin. Și să tragă o dușcă. Doar una. De 50 de grame. Ca un țăran împlinit.