Blog

Noul simbol al Zilei Victoriei, elaborat de Serghei Mișakin, disegner din Harkiv
Noul simbol al Zilei Victoriei, elaborat de Serghei Mișakin, disegner din Harkiv

Noul simbol va fi utilizat din acest an în Ucraina. Panglica Sfântului Gheorghe a devenit în Ucraina lui 2014 simbolul ocupației și agresiunii rusești.
Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939. Trupele germane au invadat Polonia.
La 17 septembrie 1939 trupele sovietice au invadat Polonia din partea de est.
În iarna lui 1939 – 1940 sovieticii au încercat să cucerească Finlanda. În coastele Finlandei, pe teritoriul Rusiei Sovietice, a fost creată o ancoră: Republica Autonomă Sovietică Socialistă Karelia. Partidul komunist finlandez era pregătit să preia puterea în Finlanda ocupată de ruși. Finlanda a fot nevoită să cedeze o parte din teritoriu. Dar Helsinki a rămas capitala Finlandei. Komuniștii finlandezi au rămas în RASS Karelia.
În vara lui 1940 trupele sovietice au intrat în România. Teritoriul dintre Nistru și Prut a fost alipit la Rusia Sovietică. În 1924, în coastele României, a fost creată o ancoră: Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Partidul komunist din RASSM a fost instalat la Chișinău.
În vara lui 1940 sovieticii au ocupat Țările Baltice. Komuniștii baltici, aduși din Moscova, au fost instalați în Tallinn, Riga și Vilnius.
În iunie 1940 Germania nazistă a intrat în Paris. Naziștii au instalat guvernul de la Vichy.
Europa a fost împărțită între komuniști și naziști.
* * *
Prim-ministrul britanic Winston Churchill și Regele George al VI-lea au dorit ca ziua de luni, 7 mai 1945, să fie considerată Ziua Victoriei. Zi în care a fost semnat actul capitulării necondiționate în Cartierul General al generalului Eisenhower din Reims. Americanii au dorit ca ziua de 8 mai să fie considerată Ziua Victoriei. Iar Stalin a vrut ca ziua de 9 mai să fie considerată Ziua Victoriei.
Până în 1965 nici britanicii, nici sovieticii n-au sărbătorit Ziua Victoriei.
* * *
Simbolul memoriei Primului Război Mondial, sărbătorit toamna târziu, este, de asemenea, macul.
În timpul Primului Război Mondial basarabenii au luptat împotriva Germaniei, fiind înrolați în armata Rusiei. Majoritatea au fost luați prizonieri și au muncit pentru fermierii germani. Ardelenii au fost înrolați în armata austro-ungară. Și au luptat împotriva Rusiei. România a fost aliatul Rusiei. Bucureștii au fost sub ocupație germană.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial basarabenii au luptat împotriva Rusiei komuniste până în 1944, ajungând până la cotul Donului. Unii au ajuns prizonieri în lagărele Siberiei, alții au fost uciși, unii s-au retras cu armatele române până au fost lăsați la vatră sau au dezertat. În vara și toamna lui 1944 basarabenii au fost înrolați de sovietici. Majoritatea au fost măcelăriți în linia întâi. În Polonia, Cehia, Ungaria, Austria și Germania.
* * *
8 mai este Ziua Victoriei în țările occidentale. 9 mai este Ziua Europei. 10 mai este Ziua Coroanei.
 
 
 

Comentarii(2)

    • E. R. Bellu

    • 10 ani în urmă

    @ Gheorghe Erizanu
    Mulțumim frumos pentru eleganta și detailata nuanțare a semnificației istorice a celor patru zile consecutive din luna lui Florar, mai.

    1. @E.R.Bellu: Doar constat. Merci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors