„Ascultîndu-i pașii însinguraţi și glasul, și inima, poeta își sculptează eroina […] după chipul și asemănarea sa, dar nu fără o reţinere în a divulga amănunte care să o defavorizeze în ochii vulgului. Rezultatul e că textele se scriu ca și cum autoarea i-ar inculca cititorului un fel de neutralitate a rostirii. Cel mai ades însă, substanţa profundă și dramatică a discursului se revoltă spontan, contrazicînd flagrant strategia secretomană a instanţei auctoriale, prin pieliţa subţire a enunţurilor erupînd respiraţia caldă a adevărului vieţii. […] O eroină memorabilă, amintind de marile eroine literare, fără ostentaţie însă, fără ifosele erudiţiei, cu numai simţirea. Și cu talent!” (Nicolae Leahu)
Pot să vă enervez cu ceva?
Interviuri între vehemență și emoție
