„Irina Nechit reflectă, în versurile ei, o detentă, o «eliberare». Mai puțin intelectualizată, producția ei pare a-și fi câștigat dreptul la mărturia «naturală», egală cu sine.
Irina Nechit are darul de-a putea da glas dramatismului inaparent al existenței de toate zilele. Prin verbe simple, «prozaice», poeta trasează granița dintre două lumi, cea a poeziei și cea a nonpoeziei. Instantaneul realist (poeta e contemplativă, dar și o observatoare sfredelitoare, innocent-amară a ambientului) se învecinează cu insertul suprarealist, posedând aceeași capacitate de absorbție a realului care uneori devine expresiv-delirantă.
Puternica sangvinitate a poetei se supune acestui suflu violent al realului, precum unei magi consubstațiale.” (Gheorghe Grigurcu)
