Gabriel Liiceanu, care n-a rezolvat o problemă, i-a adresat-o lui Andrei Pleșu.
„Andrei, știi că a sosit Martin? Tocmai am vorbit cu el. M-a rugat să-l suni. Are numărul 0722 MARTIN. Ai să vezi ce simplu și ce ingenios e să-l formezi. Sună-mă după ce vorbești cu el. (…)
A trecut o zi. N-am primit încă niciun telefon de la Andrei. De ce m-o fi impresionat atâția ani la rând mintea lui?”
Din „Scrisori către fiul meu” de Gabriel Liiceanu, Humanitas 2008.
Mai multe rezultate...
vitalie sprinceana
bucata care m-a inspirat, si de la care pornind, am scris zilele astea un post a fost:
”Ne este atât de greu să recunoaștem că fericirea este o stare de grație cu care ne întâlnim de câteva ori în viață (prin esența ei, ea aparține rarității și ”timpului scurt”), că, la rândul lor, bucurille vin peste noi din jocul hazardului și prin bunăvoința celorlați și că de fapt, în mod curent, viața e făcută dintr-o suită de mici plăceri.” (p.187)
bucata e ceva mai intr-o parte de celalalt pasaj faimos al lui Liiceanu, cel cu baia si Bvlgari…
p.s. Nici pana azi n-a rezolvat Plesu dilema cu telefonul…
Gheorghe Erizanu
@Vitalie: Din Liiceanu: „e un mod de viață pragmatic asumat, pentru că e mai rentabil pentru toată lumea să te simți bine decât să te simți rău”. Revine la sfârșitul cărții cu „facerea binelui este rentabilă”. Iar scena cu baia a fost comentată cu lux de amănunte de mass media bucureștene.