De fapt, ar fi trebuit să spun așa:

„Florența gonfaloniere-ului pe viață Piero Soderini l-a avut pe Niccolo Machiavelli. Franța lui Ludovic al XIII-lea l-a avut pe cardinalul Richelieu. Rusia lui Nikolai al II-lea l-a avut pe Grișka Rasputin. Maria Britanie a lui Tony Blair l-a avut pe Jonathan Powell. Moldova lui Voronin l-a avut pe Mark Tkaciuk.”

Am pus Medici. Istoria îi va ține minte pe ei. Familia Medici. Am pus Ludovic al XIV-lea, chiar dacă Richelieu a fost doar primii ani, pe când Regele Soare era un prunc. După aia am cedat înțelepților istorici englezi și am pus Ludovic al XIII-lea.Chiar dacă senzația mea e că e vorba mai degrabă de rivalitatea istorică a englezilor cu francezii.

Am scos Nikolai al II-lea. Și nici nu ne-am gândit vreodată la Mark Tkaciuk.

Am citit din Noul Machiavelli: „… o mare parte din timpul meu (a lui Jonathan Powell, nota mea) era alocată pregătirii discursurilor pentru Tony (Blair, n.m.), doar pentru a le vedea apoi respinse. Tony moștenise un truc de la mentorul său, Derry Irvine, de a respinge discursurile fără a le citi măcar, în speranța că noua versiune va fi cea mai bună.”

Ludovic al XIII-lea sau al XIV-lea nu prea contează pentru Republica Moldova sau România de azi. Cartea lui Jonathan Powerr contează. Dacă politicienii noștri, întâmplător, citesc. Indiferent, dacă sunt la București în plină campanie electorală sau dacă sunt la Chișinău într-un mandat pozitiv ca cel al lui Tony Blair din 1997, când „guvernul se confruntă cu așteptări exagerate”.