Blog

La început a fost Cum mi-am învățat băiatul cifrele și număratul.

„Cum mi-am învățat băiatul cifrele și număratul” de Grigore Vieru
„Cum mi-am învățat băiatul cifrele și număratul” de Grigore Vieru

Apoi a fost Alfabetul vesel. În 1979, la editura moscovită Detskaia literatura apărea versiunea rusă, în traducerea excelentă a lui Valentin Beristov, desene de E.Gorohovski: Veselaia azbuka (Alfabetul vesel).

„Veselaia azbuka” (Alfabetul vesel), Detskaia Literatura, Moscova, 1979.
„Veselaia azbuka” (Alfabetul vesel), Editura Detskaia Literatura, Moscova, 1979.

Apoi învățatul cifrelor și a număratului și alfabetul vesel s-au topit în ceea ce avea să devină cea mai iubită carte pentru copii: Albinuța.
Prima ediție a Albinuței a apărut în 1979. Lumina era editura didactică din acea perioadă, care ar fi trebuit să scoată Albinuța. Vieru n-a vrut ca o carte pentru copii să treacă prin aprobările metodice ale unei edituri didactice. A fost preferată Editura Literatura Artistică.
Lică Sainciuc, pe atunci tânăr, a acceptat să ilustreze cartea. Ceilalți pictori din sistemul editorial moldovenesc nu cunoșteau limba. Iar cei care cunoșteau româna nu voiau să o ilustreze din cauza onorariului mic și a termenului restrâns de executare.

Albinuța. Ediția I, 1979.
Albinuța. Ediția I, 1979.

De la 1979 încoace toți copiii învățau literele și cifrele cu Grigore Vieru și Lică Sainciuc. De obicei, o Albinuță era ruptă de atâta citit și alta nouă, cumpărată, și pusă în raft. Pentru cei care vin.
Au fost cinci ediții.
În 1991 Editura Hyperion din Chișinău scoate prima ediție cu litere românești.
Albinuța. Ediția 1991.
Albinuța. Ediția 1991.

În 1994 Editura Didactică și Pedagogică din București scoate Albinuța pentru copiii din România.
Albinuța. Ediția 1994.
Albinuța. Ediția 1994.

Au fost nouă ediții.
Albinuța. Ediția 2005
Albinuța. Ediția 2005

Pe parcursul anilor Grigore Vieru a lucrat asupra textului.
Albinuța, ediția 1991, redactată de Grigore Vieru
Albinuța, ediția 1991, redactată de Grigore Vieru

Iar Lică Sainciuc făcea ca o floare de pe copertă la o nouă ediție să apară cu niște pistrui sau pupăza să se uita altfel decât în ediția precedentă.
Așa Albinuța a ajuns la ediția a XV-a.
Albinuța. Ediția 2015. Ediția a XV-a.
Albinuța. Ediția 2015. Ediția a XV-a.

 
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors