În Descriptio Moldaviae de Dimitrie Cantemir Chișinăul era abia a treia localitate ca importanță și dezvoltare din Basarabia. Era surclasat de Lăpușna și Tighina.
În 1812, odată cu anexarea Basarabiei la Rusia, Chișinăul a fost ales capitală a noii gubernii. Alegerea s-a făcut și cu participarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
În 1814 orașul avea 2109 case, 7 biserici, o mănăstire și 448 de dughene.
În 1878 se aprobă stema orașului. În 1889 apare primul tramvai. Iar peste trei ani intră în funcțiune prima conductă cu apă.
Arhitectura Chișinăului a fost marcată de doi mari arhitecți. Alexandru Bernardazzi a reușit să-i dea orașului stil. A fost arhitectul șef al orașului în perioada 1856 – 1878. Plecarea lui la Odesa a coincis cu venirea la primăria Chișinăului a lui Carol Schmidt, poate cel mai important primar care l-a avut orașul. Bernardazzi a continuat să proiecteze și să colaboreze și după plecarea la Odesa. Fii lui Bernardazzi, de asemenea, au fost arhitecți. Eugen Bernardazzi a participat la la proiectarea monumentului lui Ștefan cel Mare. Bernardazzi este autorul primăriei Chișinău, Capelei Liceului de Fete (azi Biserica Sf. Theodora), Bisericii Grecești.
Alexei  Șciusev a încercat prin proiectul general al Chișinăului, după cel de-al doilea război mondial, să înnobileze ceea ce crease predecesorul său, Alexandru Bernardazzi. După moartea lui Șciusev arhitect al Chișinăului a devenit partidul. Și proiectul său a fost modificat, schimonosit. Bisericile au fost ascunse. Iar Bâcul, care ar fi trebuit să devină inima orașului, s-a transformat într-o simplă râpă.
Așa spun cărțile.
CHȘINĂUL DIN AMINTIRE de Iurie Colesnic (Editurile Grafema Libris și Ulisse, 2011)
(Cartea Zilei, Publika TV)