În 1998 – după lungi drumuri, argumente și discuții – editorii, librarii și bibliotecarii au reușit să obțină scutirea de TVA pentru carte (cu excepția celei erotice și publicitare). De la legiuitorii de atunci. Care erau agrari, intelectuali, integriști, democrați și ce-o mai fi suportat istoria Basarabiei. A fost un argument pentru cultură și lectură.
În 2012 Republica Moldova a fost luminată de atâta cultură și alte aparate cerești care emană IQ din oficiu, încât legiuitorii noștri liberali, democrați și liberali-democrați au considerat că bugetul de stat, într-o perioadă austeră, poate fi aurit cu banii din cartea pentru copii.
După mine, ținând cont de grija mare pe care o are editorul Iurie Bârsa pentru situația demografică din 2050 în Republica Moldova, ar fi bine ca și cartea erotică să fie scutită de TVA. Poate grijile editorului vor fi mai puțin dramatice. Pe de altă parte, ar zice legiuitorii noștri liberali, democrați, liberali-democrați, socialiști, poate și cei komuniști, iepurii nu citesc literatură erotică. Și au o situație demografică bună.
Iepurii nu citesc cărți. Nu au țară. Și nici TVA. Doar vânătorul are grijă de situația lor demografică.
Copii noștri, ca să nu fie cumva mai deștepți ca noi și să-i iubim ca pe niște iepurași, trebuie ținuți departe de carte. Să scumpim cartea pentru copiii de 3 – 6 ani cu 20 la sută! Să-i ținem departe de carte! Și atunci, deodată, toți, vor da năvală la pubertate peste Em.Galaicu-Păun, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Crăciun și Marcel Proust.
Mai jos, mai jos, un pic, aveți factologia vânătorilor după mistreți și cerbi. Ei vor zice că e vânătoare regală. De fapt, eufemistic vorbind, vânatul lor se numește măcel într-un țarc.
Factologia modificărilor făcute în Codul Fiscal din anul 2012
Conform punctului 20, Capitolul 4, Titlul III al Codului Fiscal al RM din 2012 scutită de TVA este:
producția de carte și publicațiile periodice ( cu excepția celor cu caracter publicitar și erotic) de la pozițiile tarifare 4901 și 4902, precum și serviciile de editare a producției de carte și a publicațiilor periodice, cu excepția celor cu caracterul menționat;
Pozițiile tarifare 4901 și 4902 sînt specificate in Secțiunea X, capitolul 49 al Nomenclatorului mărfurilor din RM.
4901- CĂRŢI, BROŞURI ŞI TIPĂRITURI SIMILARE, CHIAR ÎN FOI VOLANTE :
4901.10 – În foi volante, chiar pliate
– Altele:
4901.91 – Dicţionare şi enciclopedii, chiar în fascicule
4901.99 – Altele
4902 – ZIARE ŞI PUBLICAŢII PERIODICE IMPRIMATE, CHIAR ILUSTRATE SAU CARE CONŢIN MATERIAL PUBLICITA:
4902.10 – Cu cel puţin 4 apariţii pe săptămână
4902.90 – Altele
În acest nomenclator este specificată poziția tarifară 4903. Mărfurile incluse în această poziție tarifară nu sunt scutite de TVA.
4903 – ALBUME SAU CĂRŢI CU ILUSTRAŢII ŞI CĂRŢI DE DESENAT SAU COLORAT, PENTRU COPII.
Codul Fiscal de anul trecut era în următoarea redacție:
scutită de TVA este: producția de carte și publicațiile periodice ( cu excepția celor cu caracter publicitar și erotic), precum și serviciile de editare a producției de carte și a publicațiilor periodice, cu excepția celor cu caracterul menționat;
Notă: Lipsea mențiunea: de la pozițiile tarifare 4901 și 4902.
Ion
Cine in tara asta ne spune care carti nu sunt ALBUME SAU CĂRŢI CU ILUSTRAŢII ŞI CĂRŢI DE DESENAT SAU COLORAT, PENTRU COPII?
Cartea cu poiezii sau povestiri daca are ilustratii este carte cu ilustratii şi se taxează cu TVA?
Acest lucru favorizeaza migrarea în regim accelerat a copiilor în Internet şi televizor.
Gheorghe Erizanu
@Ion: Primul va fi vameșul. Dacă e vorba de import. Sau fiscul. Dacă e vorba de control. Altfel, Camera Națională a Cărții.
Catalin
Mare stupiditate, zau asa!! Dar Ministerul Culturii, ce dumnezeu face ,George? Focsa sau cum mai il cheama? Spritaru? Fac niste boacane …telectuale marii vostri ministri , de te crucesti. I-auzi: circulara la toate ambasadele sa taca din gura cu “situatiunea, car va-s zica” politiceasca din draguta lor Moldovioara!! De aceeasi sorginte e si chestia cu TVA la cartile pentru copii !!
Gheorghe Erizanu
@Catalin: Probabil, ministrul Culturii nici nu știa de asta. Era ocupat cu altceva. Vreau să cred că nici ministrul Finanțelor nu știa de asta. Vreau să cred că e o scăpare. Dar l-am văzut pe terenul de fotbal. Pe Finanțe. Știe totul. Știe ce vrea. Știe cum să paseze. Știe cum să marcheze. În poarta adversă. Ministrul Culturii e cu autogolul.
ion
Pacat, dar acesta modficare a intrat in vigoare din 13 ianuarie. O mica precizarea – descifrand pozitia tarifara 4903 se atentioneaza asupra faptului ca cad sub incidenta acesteea doar cartile a caror ilustratii constituie atractia principala si al caror text nu prezinta decat un interes secundar – 90% dintre cartile destinate copiilor in varsta de pana la 3 ani, or asocierea prin imagini este specificul metodologiei didactice pentru acest grup de varsta. Cine este in drept sa determine sub incidenta carui ‘cod’ sa fie atribuita cartea? Vamesul?…Inspectorul fiscal?…. Luptam cu coruptia, sau inventam alte scheme? Aplicam Tva + adaosul la cartea cu TVA… in total cartea mai scumpa cu cel putin 30%.
Gheorghe Erizanu
@ion: Descifrarea oficială a poziției 4903(o puteți intercala între ghilimele, puteți ironiza, puteți băga câte un cuvânt de legătură din imensitatea slavă, dar nu vă băgați în gramatică): „albume sau cărți cu imagini pentru copii” se consideră albumele sau cărțile pentru copii, a căror ilustrație constituie atracția principală și al căror text nu prezintă decât un interes secundar”.
ion
investim in viitor )))))
Maxim
nu inteleg ce-i cu agitatia asta?.. eu asa citesc >>
Articolul 103. Scutirea de T.V.A.
(1) T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor şi pentru livrările de mărfuri, servicii efectuate de către subiecţii impozabili, ce constituie rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova:
[…]
2) mărfurile de la poziţiile tarifare 040229110, 190110000, 490300000, precum şi produsele alimentare pentru copii de la poziţiile tarifare 16021000, 20051000, 200710100, 200710910, 200710990;
[…]
20) producţia de carte şi publicaţiile periodice (cu excepţia celor cu caracter publicitar şi erotic) de la poziţiile tarifare 4901 şi 4902, precum şi serviciile de editare a producţiei de carte şi a publicaţiilor periodice, cu excepţia celor cu caracterul menţionat;
si deci mi se pare destul de clar scris ca 4903 nu se impoziteaza cu TVA. Asa sau nu?..
Gheorghe Erizanu
@Maxim: Dacă nu sunteți vameș sau inspector fiscal, atunci ar putea sa pară și așa. Dacă sunteți Viaceslav Negruță, atunci voi face trimitere la Dvs. Până la 13 ianuarie 2012 punctul 20 era expres cu referire scutirea TVA pentru carte ș.a.m.d. În acest an s-a făcut o concretizare, necesară după mine: „de la pozițiile tarifare 4901 și 4902”, dar s-a uitat să se pună și poziția 4903 (albume și cartea pentru copii). Codul Fiscal nu este un roman. Și nu are nevoie de metafore sau interpretări. Propozițiile pot fi banale, urâte. Dar trebuie scrise clar.
Altă nedumerire a mea, dar, am impresia, că devin idiot: de ce ebook-ul este supus TVA-ului? Avem o industrie a cărții digitale atât de dezvoltată încât să-i dăm în cap din fașă? Sau cartea digitală oferă alte informații/texte decât cartea print?
Maxim
inteleg ceea ce-mi spuneti de punctul 20, dar la punctul 2 este specificat clar codul 4903 ( 4903 00 000 – Albume sau cărţi cu ilustraţii şi cărţi de desenat sau colorat, pentru copii ), unde este metafora?.. am interpretat eu ceva cu cap de poet?.. Sau pct.2 alin.(1) art.103 face parte mai putin din codul fiscal decit pct.20 din acelasi aliniat al aceluiasi articol?..
Multumesc pentru raspuns si vreau sa-l vad pe urmatorul (am si eu nevoie sa stiu exact ce se intimpla).
Gheorghe Erizanu
@Maxim: Eu sunt de acord. Punctul 2 e tot din Codul Fiscal. Ca și punctul 20.
Contabilul Cartier a venit de la un seminar despre evidența contabilă, schimbările din 2012. Reprezentanții Fiscului fac trimitere la punctul 20: cartea pentru copii, unde domină ilustrațiile, și albumele se produc și se vând cu TVA. Fiscul zice: vezi punctul 20. Dacă îi arăți punctul 2, atunci Fiscul va interpreta tot punctul 20. Fiscul sau Vama nu merg pe interpretări și – și. Și nu-l interesează scăpările. Întâi luăm, dacă există punctul 20. După aia agentul economic se va lămuri cu punctul 2.
Maxim
Multumesc pentru “elucidare”. Deci problema este nu in aceea ca au uitat sa includa 4903 la pct.20, dar in aceea ca au uitat sa-l scoata de la pct.2 > super..
Gheorghe Erizanu
@Maxim: Putem privi și altfel: punctul 2 e pentru Vamă, iar punctul 20 e pentru Fisc. Importatorii vor fi ok. Producătorii vor lua în cap.
Despre „elucidare”: eu nu sunt nici din Ministerul Finanțelor, nici din parlament, nici din Ministerul Culturii, nici din Serviciul Vamal, nici din Serviciul Fiscal. Și nici șeful comisiei parlamentare Buget & Finanțe. Pot doar să spun: există o problemă. Și vreau să mă dumeresc e făcută din rea-voință sau din nepăsare? Nicio literă mai mult.
Maxim
nu, eu sincer – va multumesc 🙂 Numai bine!
(nu incercam sa protestez aici impotriva dumneavoastra, ca sa fie clar)
Gheorghe Erizanu
@Maxim: A mai apărut una. Of! E băgată în TVA și poziția 4904: „Partituri muzicale, manuscrise sau imprimate, chiar ilustrate sau legate”. Asta înseamnă „cărțile pentru preșcolari cu partituri” sau ei au avut în vedere altceva? Și câți bani vor veni la buget după TVA-ul partiturilor?
Și încă una. of! Of! E băgat în TVA și poziția 4905: „Hărți, liucrări cartografice și hărți similare de orice fel, inclusiv atlase, hărți de perete, planuri topografice și globuri, imprimate”. Asta înseamnă „hărțile didactice, hărțile de contur și atlasele geografice sau istorice pentru școală”. Aici, probabil, sunt mai mulți bani pentru buget. Dar iarăș e vorba de cartea pentru copii.
Auxiliarele didactice n-au fost niciodată impozitate cu TVA: nici în perioada agrarienilor, nici în perioada komuniștilor.
Eu vreau să înțeleg dacă e vorba de o diversiune, de o elementară scăpare sau e o tâmpenie crasă?