Blog

În anul o mie nouă sute nouăzeci și cinci Editura Cartier a tipărit primele două cărți: Frumoasa lumii de Mihai Eminescu (carte pentru copii) și Lunaticul nopții scitice de Nicolae Popa în colecția de literatură română contemporană Rotonda (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova).
În anul o mie nouă sute nouăzeci și șase Editura Cartier a tipărit romanul Gesturi (Trilogia nimicului) de Em.Galaicu-Păun, Cartea rece de Irina Nechit (poeme), cartea de debut Beata în marsupiu de Iulian Fruntașu și alte cincizeci și cinci de titluri în colecțiile Rotonda, Prima mea bibliotecă, Cartier istoric.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și șapte Editura Cartier a tipărit Constantin Stere: singur împotriva tuturor într-o ediție de Alina Ciobanu, Eseu asupra poeziei moderne de Alexandru Mușina, Introducere în teoria literaturii de Gheorghe Crăciun și alte șaizeci și nouă de titluri într-un tiraj total de un milion cincisprezece mii șase sute exemplare. La treizeci martie a fost fondată Societatea Comercială Codex 2000, unicul distribuitor de carte al Editurii Cartier în România. La unu iunie a fost inaugurată Casa Cărții, prima librărie Cartier.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și opt Editura Cartier a tipărit romanul Altina (Grădina scufundată) de Paul Goma, debutul Mariei Șleahtițchi O săptămână de poeme nescrise, O istorie a Basarabiei în documente și cifre (1812 – 1940) de Dinu Poștarencu și alte șaizeci și unu de titluri. La șaptesprezece decembrie a fost deschisă Librăria din Hol.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și nouă Editura Cartier a tipărit Dicționarul Enciclopedic Ilustrat (DEI) într-un tiraj de unsprezece mii două sute exemplare și alte cincizeci și opt de titluri.
În anul două mii Editura Cartier a tipărit Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești de Andrei Țurcanu, Poezia generației 80 de Nicolae Leahu și alte șaptezeci și patru de titluri.
În anul două mii unu Editura Cartier a tipărit Cuvintele limbii române între corect și incorect de Mioara Avram, Tortura pe înțelesul tuturor de Florin Constantin Pavlovici și alte șaizeci și șase de titluri.
În anul două mii doi Editura Cartier a tipărit O istorie a diavolului de Robert Muchembled și alte optzeci și șapte de titluri.
În anul două mii trei Editura Cartier a tipărit Tenis cu moldoveni de Tony Hawks, romanul Mecanica fluidului de Gheorghe Crăciun și alte o sută două titluri.
În anul două mii patru Editura Cartier a tipărit Opera poetică în două volume de Emil Brumaru în colecția Poesis, romanul Moscova-Petușki de Venedikt Erofeev în traducerea lui Emil Iordache în colecția Cartier clasic, DEI Junior și alte șaizeci și trei de titluri.
În anul două mii cinci Editura Cartier a tipărit Politică și geopolitică de Oleg Serebrian și alte optzeci și două de titluri.
În anul două mii șase Editura Cartier a tipărit Eseuri critice de Roland Barthes în traducerea Iolandei Vasiliu în seria de autor Roland Barthes din colecția Biblioteca deschisă și alte șaptezeci și opt de titluri. La unu martie a fost deschisă Librăria Vărul Shakespeare.
În anul două mii șapte Editura Cartier a tipărit Enciclopedia P.Guitz (Pentru cei care umblă deocamdată sub masă) de Lică Sainciuc în colecția Codobelc și alte optzeci și nouă de titluri. A fost lansat site-ul www.cartier.md.
În anul două mii opt Editura Cartier a tipărit integral Jurnalul lui Andre Gide în patru volume, Evul Mediu pe înțelesul copiilor de Jacques Le Goff în colecția Verde și alte o sută optsprezece titluri. La optsprezece septembrie a fost deschisă Librăria din Centru. La șaisprezece decembrie a fost deschisă Librăria 9.
În anul două mii nouă Editura Cartier a inițiat proiectele Serile Poetice Cartier și Lecturile publice Proza 9. A tipărit Cine suntem noi? (Cronici de la Est de Vest) de Dan Dungaciu, Un anotimp în Berceni de Claudiu Komartin în colecția Rotonda, Jurnal de doliu de Roland Barthes în colecția Biblioteca deschisă și alte nouăzeci și opt de titluri.
În anul două mii zece Editura Cartier a tipărit  Nekrotitanium de Planeta Moldova și alte nouăzeci și trei de titluri.
În anul două mii unsprezece Editura Cartier a tipărit  Capcanele identității de Tamara Cărăuș, Sankea de Zahar Prilepin, prima traducere românească din Kebra Nagast și alte cincizeci și opt de titluri. La 17 octombrie pe iBookStore apare în vânzare primul eBook Cartier: Sex & perestroika de Constantin Cheianu. la 31 decembrie este închisă Casa Cărții.
În șaptesprezece ani Editura Cartier a tipărit o mie două sute optzeci și șapte de titluri într-un tiraj total de șapte milioane șase sute cincizeci și nouă mii nouă sute cincizeci și unu de exemplare. Asta înseamnă că fiecare al treilea român poate avea o carte Cartier în bibliotecă.

Comentarii(4)

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    la multi ani,degraba intrati in majorat!

    1. @catalin codru: Mulțumim. Va trebui sa intrăm undeva. Ca să vedem ce facem cu viața noastră.

    • Catalin

    • 13 ani în urmă

    Felicitari din cele mari pentru adolescentul “Cartier”. Perioada cea mai iubita din viata omului, George. Combate-ma ca nu am dreptate,combate-ma ca nu e adevarat si-mi voi intoarce capul sa nu mai vad nicio gara.

    1. @Catalin: Parcă s-a maturizat. Parcă începe să facă cărți după cum îl duce capul. Nu mai vrea să asculte tendințele pieței. Se rușinează de gafele copilăriei. Este mai pretențios. Și mai capricios. Cam așa arată „adolescentul” Cartier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors