Blog

Cărțile aleg locul lecturii. Și locul poate alege cărțile.
Ele pot fi citite în pat (secole la rând a fost locul preferat), în natură (din a doua jumătate a sec.XVII, s-a schimbat forma cărții), în fotoliu, în scaunul de luptă pentru cocoși, în mansardă, metrou, tramvai, troleibuz, la masă. Și în budă, locul imperial al lecturii.
În Viața Sfântului Grigore din sec.XII toaleta este descrisă „drept un loc retras, în care pot fi citite tăblițe fără a fi întrerupt”.
Henry Miller, autorul lui Sexus și Plexus (restul le găsiți pe Google sau întrebați-l pe Alexandru Vakulovski): „Toate lecturile mele bune au fost făcute la toaletă. (…) Există pagini din Ulise de James Joyce care pot fi citite numai la toaletă”.
Marcel Proust, cel mai cunoscut și necitit scriitor francez în Chișinău, autorul miilor de pagini din În căutarea timpului pierdut, considera toaleta loc pentru „toate ocupațiile mele care cer o singurătate inviolabilă: cititul, reveria, lacrimile și plăcerea senzuală”.
Recunoaște. Ești la budă. Și citești acest post. De pe iPad. Nu e nimic rușinos. Nici măcar senzual. Și e scurt.
Ai putea, la o adică, să începi și cu Swann. Și din budă în budă ajungi și la Timpul regăsit.

Comentarii(16)

  1. :)) recunosc, am citit azi în budă. Pygmy. E mai comod cu cartea la budă, cu laptopul la balcon sau în cameră. E o temă interesantă de doctorat!

    1. @vklvsk: Tema de doctorat e pentru cei de la Litere sau cei de Arhitectură?

    • Ion

    • 12 ani în urmă

    Multumesc pentru ajutor. Acusi explic.
    Acasa facem o restructurare in apartament. Oamenii au facut proiectul, tuturor le place, cind colo au pus buda cu baia impreuna. Cum sa le explici oamenilor de ce ai nevoie de un 70 cm pe 120 cm? Poftim solutia: intrati pe blog la Erizanu.

    1. @Ion: Cereți dreptul la intimitate!

    • Sfeta Konfeta

    • 12 ani în urmă

    Nici nu stiu ce-i mai rusinos sa marturisesc… ca citesc in wc sau ca n-am iPad.

    1. @Sfeta Konfeta: Nu-i rușinos nici una, nici alta. iPad-ul, oricum, e orientat mai degrabă spre alte activități decât cititul cărților digitale. Jobs știa cât de mult citesc oamenii.

    • Mircea

    • 12 ani în urmă

    Placerea/displacerea anala da o tonalitate emotionala cititului si invers. Se memorizeaza mai bine si emotiile sunt mai puternice. Que de bonheur.

    1. @Mircea: E un argument științific. Apreciez.

  2. Sau 🙂 La Filosofie am înțeles că se face acum. În Timișoara. Mai departe, vorba cântecului 🙂

    • Vica

    • 12 ani în urmă

    La noi in casa e o batalie de la acesti 70×120 cm, ne gandim, la urmatoarea reparatie sa mai facem un grup sanitar, unul nu e suficient. Cele mai memorabile lecturi acolo au fost.

    1. @Vica: Schimbați graficul.

    • vitalie

    • 12 ani în urmă

    Presupun ca Mircea analizeaza presupusa placere biblio-dorsala din perspectiva anatomic-proustiana … Probabil ca e in cunostinta de cauza, dar sper sa se limiteze cu militantismul la spatiul virtual, fara marshuri fesier- decoltate pe strazile Chisinaului … 🙂

    • Nic Arsa

    • 12 ani în urmă

    Cele mai interesante momente ale cititului (în budă), mi s-au întâmplat pe când eram prin budele de la țară, a neamurilor mele. Adecă fiind prin acele bude care nu au apă curentă, desigur, ci doar un bazin dedesub(p)t. Inutil să adaug că adesea mă declaraseră “pierdut.”

    • talex

    • 12 ani în urmă

    In editia pe care o am eu – traducerea e mai cuminte – cititul, visarile, lacrimile si voluptatea.

    1. @talex: E mai poetică.

    • Nic Arsa

    • 12 ani în urmă

    … corect ar fi fost “ale nemurilor mele … ”
    Oricum, cu sau lipsit de acorduri gramaticale, cititul în/pe budă a adus / aduce/ va aduce … fericirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors