Prima parte a romanului Poveste cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache a apărut în volum în 1966. La Editura Cartea moldovenească. Era cenzură. Erau presiuni. Se tăiau cărți. Dar cărțile din acea perioadă erau bijuterii editoriale. Făcute cu bun-simț și o eleganță în corpul de literă, format, copertă, hârtie, tipografică, culoare. Dacă o aveți în biblioteci, chiar dacă este cu chirilică, bucurați-vă de acea carte. De acele cărți. Din acea perioadă.
Prima ediție a Povestei  avea  un motto din Don Quijote-le lui Cervantes: „Fiți în așa fel stăpâni pe lucruri, ca și cum nici nu le-ați stăpânit deloc…”.
Era fixată și data când s-a lucrat la roman: „Sfârșitul părții întâi 1963 – 1964”.
Integrala (partea I și II) a Povestei cu cocoșul roșu a apărut abia în volumul de Scrieri din 1986. Prozatorul Vasilache a apărut cu un singur volum. Colegii lui apăreau pe atunci în două sau mai multe volume.
Atunci a fost modificat și motto-ul: „Dacă ai două cămăși, vinde una și cumpără-ți un trandafir.” (Zicală chinezească)
Cartea, ca și alte cărți din acea perioadă, arată urât. Hârtie de calitate proastă, corp de literă neadecvat, tipografică disproporționată, copertă cazonă. Îmi pare rău pentru scriitorii care și-au publicat cărți atunci.
Au mai fost patru ediții după anii 90. Unde romanul, de obicei, era flancat de Elegie sau de Surâsul lui Vișnu. Sau erau puse otova tot Vasilache care este în programul școlar.
În 2002 romanul a apărut la Editura Fundației Culturale Române din București. Criticul literar Claudiu Constantinescu i-a fost redactor. Nu-i venea a crede că un asemenea text a apărut la Chișinău în 1966. Nu înțelegea de ce l-am ascuns de lume atâția ani.
În septembrie curent, în Cartier popular apare ediția a VII-a a romanului Povestea cu cocoșul roșu. Doar romanul. Să respire. Și Basarabia să miroase a rouă dimineața. A balegă. A bouț. Și a Serafim.
Iar seara să se audă clopoțelul în școala serală.
Niciodată nu e târziu să descoperi frumusețea unui roman. Nu ne venea a crede că aceștia suntem noi. Tot am ascuns acest roman. De copii. De străini. N-am luat cuvinte înaripate din Poveste. Și ele sunt la fiece pagină. Ironia lui Vasilache era prea mare pentru orgoliul nostru.
Acu 50 de ani Vasile Vasilache începea să scrie Poveste cu cocoșul roșu: „La început era bouț.”