Generația 80 n-a existat. În anii 80.
A fost Timpul probabil al lui Nicolae Popa. A fost debutul Lorinei Bălteanu.
Generația „ochiului al treilea” părea mult mai ordonată, structurată, distinctă. Apoi generația Dabija a pierdut un poet. De la Moscova la Chișinău a venit Eugen Cioclea. Și în locul debutului din anii 70 apare în 1988 cu Numitorul comun: „Ar trebui să ne-adunăm cumva./ De când ne-am dus de-acasă, numai fracții/ din sufletele noastre s-au ales./ Frunzele-n piept ca niște/ decorații.”
Întârziat și el, Vsevolod Ciornei, în 1989, debutează cu volumul Cuvinte și tăceri: „Voi ieși în stradă cu un ceainic bălăbănindu-mi-se la piept/ cu o pereche de blugi cârpiți în loc de steag,/ fâlfâindu-i deasupra capului/ și voi striga, bâlbâindu-mă/ de ciudă și deznădejde:/ lăsați-mă în pace să mă joc de-a acel/ care nu-mi este dat să/ fiu niciodată”.
Doi critici literari ai generației 70 își lasă confrații afirmați în seama altora. Și trec cu toate armele în tabăra optzeciștilor: Andrei Țurcanu și Eugen Lungu. În anii 90 Andrei Țurcanu a părăsit literatura pentru politic. Eugen Lungu, rămas singur, a adunat cu migală în jurul lui Eugen Cioclea o generație a poeziei basarabene. Deoarece Eugen Cioclea avea nevoie de un preludiu, atunci Eugen Lungu l-a adus la optzeciști pe Arcadie Suceveanu. Și deoarece „nu mai suntem o generație de îngeri” (Eugen Cioclea) Eugen Lungu a încheiat șirul optzecist cu „fracturistul” Dumitru Crudu.
Eugen Lungu a reușit să adune într-o generație Cioclea întârziatul șaptezecist Arcadie Suceveanu și precocele douămiist Dumitru Crudu. Așa a apărut antologia Portret de grup.

Deoarece generația 80 avea nevoie și de un suport teoretic, atunci în 2000 optzecistul Nicolae Leahu scoate studiul Poezia generației 80. Care topește Cioclea & Co.  în optzeciștii români.
Ediția a II-a apare în seria aniversară Cartier popular XX cu numărul 17. Și vine ca o continuare firească la cartea nr. 15 Portret de grup și cartea nr. 16. Portret de grup. După 20 de ani (antologiile Eugen Lungu).

Eugen Lungu are grijă și de această carte. Semnează postfața.

Iar Editura Cartier clasicizează generația. Studiul lui Nicolae Leahu conține și un index de nume.
După cei patru magnifici ai prozei basarabene (Druță, Vasilache, Busuioc și Beșleagă) proiectul Cartier continuă cu optzeciștii.
După optzeciști vine alt proiect Cartier. Atunci când nu funcționează sistemul de valori, noi nu facem cărți. Suntem nevoiți să creăm sisteme de valori.