Blog

Cum să lecuiești un fanatic de Amos Oz. Traducere din engleză de Dana Ligia Ilin. Editura Humanitas fiction 2016
Până a deveni vocea morală de astăzi a societății din Israel, Amos Oz a lucrat pe câmpurile de bumbac într-un chibbutz. Și-a câștigat zile libere de munca fizică pentru scris odată cu creșterea popularității ca scriitor. Inițial o zi pe săptămână, apoi două. A luptat pe frontul din Sinai, ca tanchist, în Războiul de Șapte zile în 1967. A fost și pe frontul sirian din 1973. Adept al coexistenței pașnice a două state: Israel și Palestina. Prin compromisuri rezonabile asumate de ambele părți.
„Nici un om nu e o insulă, spunea John Donne, dar eu îndrăznesc să adaug, cu sfială: niciun bărbat și nicio femeie nu sunt insule, ci suntem cu toții peninsule, pe jumătate legați de continent, pe jumătate întorși spre ocean – o jumătate legată de familie, prieteni, cultură, tradiție, țară, popor, sex, limbă și multe altele, și cealaltă jumătate dorind să fie lăsată în pace să se uite la ocean. Orice sistem social și politic care ne transformă într-o insulă donneană, prefăcând restul omenirii în dușman sau rival, este monstruos. Dar, în același timp, orice sistem social, politic, ideologic care vrea să ne transforme pe fiecare într-o simplă moleculă a continentului este tot o monstruozitate. Condiția peninsulei este condiția corectă a omului.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors