Blog

Diseară la Librăria 9 Val Butnaru va citi din romanul Cartea nomazilor din B. Am citit manuscrisul în martie. Din frică, din motive financiare, din cauza bunului-simț a lui Val Butnaru (n-a insistat, n-a căutat soluții ca să devină erou peste noapte) editura Cartier n-a publicat romanul. Nu l-au publicat nici alți editori.
Diseară Val Butnaru va citi din Cartea nomazilor din B. Din manuscris.
„ Președintele se trezi mahmur. Aruncă o privire în oglindă şi văzu  ceea ce ştia că o să vadă: o faţă buhăită cu pungi umflate, de un violet aprins sub ochi, chiar și pata neagră de pe frunte devenise violetă. Oftă din greu şi simţi cum din gură îi ţâşni acreala zilei de ieri impregnată de aburii alcoolului de contrabandă.
         „Ce mizerie, se încreţi el, şi mai e încă şi chestiunea cu Solomei.”    Cu Solomei, într-adevăr, ar trebui s-o rezolve cumva, dar cum? Cu capul vuind şi cu sentimentul vinovăţiei ce-l rodea întotdeauna după orgiile de la Protocol, nu se simţi în stare să dibuie nici cea mai vagă idee de împăcare a celor doi.
         „Trebuie să recunosc: cheful de aseară nu mi-a produs nicio plăcere, constată el filozofic. Lucru greu de explicat, fiindcă a fost servit coniacul meu preferat.”

Comentarii(3)

  1. Dl. Erizanu, nu prea am inteles argumentatia – Din frică, din motive financiare, din cauza bunului-simț a lui Val Butnaru editura Cartier n-a publicat romanul. Nu l-au publicat nici alți editori.
    Nu l-au publicat nici altii – ce vrea sa zica??(la acea vreme)
    Intre timp a fost publicat si pare-se ca e o reusita. Editura Cartier nu regreta?

    1. @talex: A fost editat de RAO & Prut Internațional. Se vinde în Librăriile Cartier. Era, cel puțin. Nu putem cuprinde chiar totul. Cred că era important să fie editat până la 7 aprilie 2009. Regret că nu am avut curajul să-l scoatem atunci. Dar eram prea sictirit de tot felul de controale ale politrucilor. În rest, e foarte bine. Și e o soluție frumoasă. O editură de aici cu una bucreșteană. Și cu subvenții. Eu nu prea pot obține subvenții nici de la cei din Chișinău, nici de la cei din București. Nu am acest fler.

  2. da, va multumesc pentru raspuns. o citesc acum, si am luat-o de la libraria din centru, o librarie cartier cred. de asta si v-am intrebat, cartea a aparut si e onorabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors