Blog

Sunt manualul de fizică. Clasa a IX-a. Sunt obosit. Sunt terfelit. Sunt murdar. Sunt cu literele scuipate. Am o pată de vin. Am fărâmituri printre pagini. Am cotorul mușcat. Am urme de dinți pe copertă. Sunt plin de amprente. Am încleiate paginile 24, 25, 26. Nu am paginile 42, 43, 44, 45, 46. Am problemele rezolvate. Cu albastru. Cu roșu. Cu scris neglijent. Cu scris apăsat. Am pe pagina 63 rujul de pe buzele Silviei Bordeniuc. N-a fost dragoste. S-a șters de mine. Era prea mult ruj. Roșu-închis. Gras. Lilian Tomașevschi i-a desenat barbă, i-a pus ochelari și i-a dat și un tanc lui Thomas Young. De la pagina 93. Fizicianul englez. Din secolul XVIII. Am pudră. Nu știu marca. S-a vărsat și printre alte manuale, caiete. Din geanta Alinei Borș. Am fost purtat prin genți, ghiozdane, poșete, pungi.
Sunt manualul de fizică. Am patru ani. Am avut prețul de 16 lei. Sunt obosit. Vreau să mor. Să vină manualul de fizică nou. Ediția 2009.

Comentarii(16)

    • Ion Chihai

    • 15 ani în urmă

    În sfârşit. Ce tema dureroasă.
    Şi ce face manualul, dacă nu i se dă voie să moară?
    Se chinuie pentru celelalte generaţii?
    Eutanasie la manuale se dă voie?

    1. @Ion: Prin sinucidere. Benevolă. Oricum, anul școlar curent va începe fără manuale. Doar cu cele din fondul bibliotecilor.

    • sory

    • 15 ani în urmă

    Eu vreau un abecedar nou. Cu poze color. Cu texte bune. Bine gindite. Bine scrise. Adecvate virstei destinatarului. Si care ar putea fi pastrate pina la pensie. Pentru nepoti. Pentru nepotii nepotilor.

    1. @Sory: Și cu portretul preș-ului. Da” nu-i. Sory.

    • sory

    • 15 ani în urmă

    Eroare de interpretare. Fara portret. Dar cu loc pentru. Fiecare cu poza lui. Daca altfel nu se poate.

    1. @Sory: Eu am învățat dintr-un abecedar foarte bun. Îi știu paginile și acu. E cel făcut de Grigore Vieru, Spiridon Vangheli și Igor Vieru. A fost un abecedar care a făcut oameni buni. Sau să fie un pic mai buni. Rușii au învățat din Abecedarul lui Marșak și Mihalkov. Era foarte agresiv. Așa au și crescut. Imperiali. După reforma stepaniuk de elaborare a manualelor nu va apărea nimic. Sau aproape nimic. Și vom avea oameni proști. Îmi pare rău pentru părinții care urmează să dea copii la școală.

  1. cartile ar trebui sa fie elaborate mai atractiv pentru elevi, user-friendly cum s-ar spune. De exemplu asa> http://twitpic.com/9w4hd (personajul dat e dintr-un joc PC popular 😛 )

    1. @Ceziceu: De acord. Dar ele, manualele, în acest an, în general, nu vor fi elaborate. Nu vor fi. Nici urâte. Nici frumoase.

    • sory

    • 15 ani în urmă

    Vreau un abecedar ca cel făcut de Grigore Vieru, Spiridon Vangheli și Igor Vieru. Ca editie jubiliara. Dar cu alfabet latin. Se poate? Cred ca ar exista vreo citeva mii de potentiali cumparatori. Din nostalgie. Din respect pentru ceea ce e frumos. Si bun. Si ce ne-ar face mai buni.

    • veaceslavv

    • 15 ani în urmă

    Cît adevăr, de ar putea cărţile vorbi, am surzi din cauza strigatelor…

    • Mary Ana

    • 15 ani în urmă

    cu parere de rau…nu stiu ce ne asteapta la anul si la celalalt an…pt ca ministra tot o tine una si buna ca experimentul manualelor in afara editurilor e unul foarte bun….si tocmai proiectul cu pricina in care se evalueaza curricula e potrivit pentru a nu se edita manuale… adica la anul va fi o noua curricula… ieri am avut intalnire cu ea si ne-a ametit cu ideea ei… dar sincera sa fiu… a spus de cateva ori> ministrii vin si se duc…sa fie oare intuitiva sau stie ca pana aici a mers ostasul…???!!!

    • Mary Ana

    • 15 ani în urmă

    inca ceva…in sala cineva i-a spus ca ministerul monopolizeaza si nu editurile, cum crede ea, s-a suparat tare…credeam ca arunca paharul cu apa roz de acolo…:)))

    1. @Mary Ana: Cu un an în urmă o delegație de editori, responsabili de la minister, difuzori din Kârgâzstan, pare-se, au fost în Republica Moldova să facă cunoștință cu implimentarea proiectului de editare a manualelor școlare. Ei se uitau cu invidie la manualele noastre. Urmau să-l aplice și ei. Atât că în acel moment Regulamentul de editare al manualelor impus, după vreo 5 ani de încercări, de Stepaniuc ne întorcea exact la modelul de editare al manualelor din Kârgâstan.

    2. @Mary Ana: Monopolul poate fi impus de o singură unitate. Cum pot impune monopol 10 edituri, care sunt conduse de 10 moldoveni? Fiecare cu o rânză mai mare decât a celuilalt. Soarele răsare de la răsărit. De vină sunt editorii. Unicul drept al soarelui de a ieși pe cer îi aparține lui Stepaniuc. Doamna ministru doar constată: răsăritul s-a amânat sau se numește apus.

  2. SF? cine mai violeaza azi manuale? look around…câte tinere vlăstare postdecembriste au auzit de eegalemcepătrat?? :)) amuzant…

    1. @Vraji: În Republica Moldova. Manualul de fizică e ca o Addendă la Dune. Atunci când totul e violat, nici ”eegalemcepătrat” nu poate sta de o parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors