Blog

Cei patru lideri negociază. Până și Baba Vanga face pronosticuri. Fiecare jurist vine cu o altă soluție. Constituția noastră oferă mai multe interpretări decât poemul Vaca de Em.Galaicu-Păun.
Vreau să constat doar două lucruri.
Primul. Ratingul AMN-ul este exprimat de locul pe listă a lui Veaceslav Platon. La alegerile din aprilie el a fost cel de-al 11-lea deputat AMN, ultimul loc de parlamentar al formației. La 29 iulie el a intrat în parlament fiind al 7-lea, ultimul loc eligibil AMN.
Doi. Cei 53 de deputați liberal-democrați oferă Basarabiei o speranță. Un sentiment care a lipsit aproape 20 de ani pe aceste locuri. Iar negocierile lor și așteptările societății îmi aduc aminte de piciorul Tamarei, care vroia să oprească închiderea ușilor ascensorului. Ar putea ca această ușă să se deschidă. Ar putea ca ușa să-i prindă piciorul și să nu vrea să se deschidă. Fără ajutorul cuiva. Și atunci ascensorul va fi abandonat pentru scări. Indiferent de etajul la care urmează să ajungi.
Și sper să nu mai revin la politic. Începe să mă irite.

Comentarii(8)

    • Marin

    • 15 ani în urmă

    Mult suces in continuare domnule Erizanu.
    Va salut.

    • dandy

    • 15 ani în urmă

    Unu: Sa nu ai sperante desarte. Turnul de fildes e o iluzie incompatibila cu realitatea moldoveneasca din ultimii ani. A fost inlocuit de iluzia autodestructiva a migrarii / plecarii. Dar care este absolut compatibila cu realitatea RM.
    Doi: Iritarea este un sfetnic prost. Fac bine insa niste rezerve de cafea. Si de tigari, daca fumezi. Sau de ciocolata amara, daca iti place. Ca sa nu para realitatea prea amara.

    1. @Dandy: Știu. Nu spera și nu ai teamă. Am fost rugat de pe la sate cu căruțe colorate să-mi inoculez o speranță. Stau ca prostul în știriștea vântului. Sunt ca un pin de munte. Toate crengile sunt într-o parte. Vroiam și eu să mai cobor la poale. Printre stejărei și soare. Despre migrație. Sunt și lucruri bune în toată tragedia asta. Cel puțin, cei care se întorc de prin spanii încep să-și arunce covoarele de pe pereți. Încep casele să respire.
      Am băut atâta cafea încât Chaves ar putea să numească un kolhoz în cinstea mea. Am fumat atâta Kent încât nu s-a dat atâta mită în Kent în România lui Ceaușescu. Cu ciocolata stau prost. Recunosc.

    • o.b.

    • 15 ani în urmă

    dandy, bine ai revenit in acest spatiu prietenos! ti-am dus dorul! dar! pe! linga! toate celelalte simptome (simptomuri, zic medicii) comune pe care le aveti cu dl blogger, mai aveti si o problemuta comuna (nu e problemuta, e o chestie de stll, ar zice nii fracturisti fracturati) – aveti o relatie dragostoasa si absolut inexplicabila cu cele doua vocale – e si i. Adica autodestructiva s-ar scrie, totusi, autodistructiva. in rest – viata e frumoasa. n-o luati chiar asa de personal. e vacanta, ce naiba!

    1. @OB: e o problemă personală. În tinerețe semnam ierizanu. Cu Ie. Ca și în cuvântul ”iepure”. Când am descoperit cât e de complicat să schimb documentele ce țin de nume am revenit la erizanu. După cum spunea Victor Dumbrăveanu: bine, bine, erizanu s-a plictisit de i, dar iepurile e nevoit să se chinuie în continuare cu i. În rest, dau vina pe lipsa mea de auz muzical.
      Cineva, care semnează ob și nu are niciun e sau i, pedalează pe ideea că Dandy sunt eu. Rog să fie respectat dreptul lui Dandy de a fi Dandy.

    • dandy

    • 15 ani în urmă

    @o.b. Caut un foc. Am nevoie in mod urgent de mai multa cenusa pentru adormitul meu cap. Regret si imi asum greseala si multe altele multe/ grave erori. Dar nu si eroarea de interpretare a altora. Nu sint Gh.E. Din pacate. Din fericire. Din intimplare. Ar mai fi si multe alte optiuni. Dar sint sincer flatat de interpretare. Pentru moment. In rest, in viata conteaza enorm trei “RRR”. Mai exact, echilibrul dintre cei trei “RRR”. Respectul de sine. Respectul pentru ceilalti. Responsabilitatea pentru propria identitate (care include cuvinte-declaratii-proclamatii, promisiuni, fapte, obligatii, drepturi etc.) Fara un R integritatea (morala, dar si fizica) a unui individ este un dezastru (social). Uneori chiar as vrea sa fie altfel.

    • dandy

    • 15 ani în urmă

    @Gh.E. A fost efectul lipsei de atentie. Mi se mai intimpla, cind ma confrunt cu propriul multilingvism. Sau cu nesomnul.
    Multumesc pentru respectul pentru “R”-II. Este vital pentru echilibrul celor trei “RRR”.

    • Adriana N

    • 15 ani în urmă

    Raportul intre titlul ce… inalta si textul atat de pragmatic te duc cu gandul la o riscanta partida de echilibristica pe funie. Care devine cu atat mai periculoasa cu cat acea.. iritare de final, isi face simtita prezenta.
    Sa dam Sperantei… ce-i al Sperantei, as parafraza eu (poate nu in modul cel mai reusit).
    Sa fie eliminate schimburile de replici dure, orgoliile rănite, încăpăţânările etc. Si… sa avem o speranta. Că… va trece, iar lucrurile vor reveni la normal.
    Chiar şi când suntem răniti sa mai găsim o speranţă, chiar şi când doare sa mai speram. Speranţa, la rândul ei, generează vise.
    Si… poate exagerez, insa… uneori… speranţele şi visele pot fi tot ceea ce mai avem…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors