Mâine este congresul USM. Prin mediile internautice ale scritorimii moldovenești circulă o scrisoare. Semnată de Aureliu Busuioc. O public pentru binele internauților. Și cu acordul autorului.
Ca răspuns la invitaţia -orală! – de a participa la adunarea generală a scriitorilor – probabil un fel de congres – mă văd nevoit să declar următoarele:
Subsemnatul Busuioc Aureliu, membru al Ununii Scriitorilor din 1954 declar că din clipa semnării prezentei declaraţii nu mă mai consider membru al U S M din motive pe care le consider majore, şi anume:
Nu mă simt confortabil într-o uniune umflată în mod arbitrar la maximum cu ajutorul a numeroşi veleitari, grafomani şi plagiatori.
Mă simt marginalizat în această uniune pentru că mi-am permis să atrag atenţia opiniei publice asupra pricinei care a dus la creşterea considerabilă a organizaţiei, şi anume acumularea de voturi în scopul perpetuării – la infinit, – a unei conduceri tansformată în gaşcă, cu interese ce nu privesc şi interesele multor literaţi de valoare.
În ultimii zece-cincisprezece ani US nu doar că nu a fost în stare să scoată o revistă a tuturor scriitorilor. Mai mult, a pierdut cu regretabilă indiferenţă şi publicaţia moştenită, anume
„Leratura şi Arta”devenită proprietate privată a unui singur scriitor, deşi c ontinuă a fj finanţată oficial.
Prea multe cărţi lipsite de orice valoare artistică apar cu girul academic – fireşte pozitiv! al inamovibilei conduceri.
Vin cu prezenta declaraţie înainte – sper! – ca să fie reprimit în US plagiatorul V.Stati şi înainte ca să apară, prefaţat de aceeaşi conducere, volumul de „Plagiate alese”!
A. Busuioc,
Literat independent
Mai multe rezultate...
catalin codru
PLAGIATUL E UN GROTESC AL SUBIECTULUI FLOTANT,USM E O UNIUNE DESCHISA ,NU SINT SIGUR CA S-AR GASI MULTI PRECUM ESTE CIMPOI,CARE ARE CAPUL CALENDAR ,PE TOATE VREA SA LE FACA,OMNIPRZENT,INTRIGILE VOR AVEA LOC INTRUNA,ATITUDINELE PERSONALE N-AU VALOARE,NOI VA STMAM E LOC PENTRU MAI MULTE UNIUNI ,CONCURENTA E BINE VENITA.EXACT C-AN POLITICA ASTETAM VOTURILE.
Gheorghe Erizanu
@Catalin: Plagiatul e un furt. E mai simplu. Dacă cineva are obrăznicia să spună că ideile circulă prin aer și ele pot fi utilizate de mai mulți oameni, atunci asta seamănă cu lanul de porumb a vecinului, care este pe dealuri, pe care vecinul l-a îngrijit o vară și eu m-am dus în toamnă și l-am secerat. L-am dus în șura din gospodăria proprie. Porumbul era pe dealuri.
Diana
adevăr spune “literatul independent”.
catalin codru
asta e lucru stiut,poate nu stiti unden bate domnul busuioc,eu intimplator s la curent…..
ambrozie
Un maestru al literaturii, prins la plagiat
A spune adevărul, în Republica Moldova, e ca şi cum ţi-ai aprinde frunzele toamnei pe cap. Tuturor ne place dansul şi căldura focului, dar niciunul dintre noi nu doreşte să ia jăratecul cu mîna. Mai nou, urmărim la microscop, în desfătare, călcatul pe greblă al unor distinşi oameni de cultură care, prinşi în bahna plagiatului, s-au apucat de cules nuferi pentru cititori. Este o misiune ingrată să le spui acestora că sunt hidoşi, josnici şi trădători. Încearcă să le spui hoţi şi rişti să te pomeneşti, într-un moment, tîrît pe eşafodul umilinţei, unde satrapii îţi citesc pe loc sentinţa. Mai apoi se va instaura liniştea şi doar zornăitul tinichelelor de la pieptul lor va lăsa în aer o urmă adîncă şi rece.
Bunul-simţ este potrivnic atacului la persoană, iată de ce, în rîndurile de mai jos, n-am să sar pe chelia scriitorului Haralambie Moraru şi n-am să mă leg de cele două distincţii de stat, primite ambele, anul acesta, la distanţa de doar cîteva luni, din mîna binefăcătoare a preşedintelui interimar Mihai Ghimpu. Aşadar, de ziua lui Eminescu, titlul onorific «Maestru al literaturii» l-a găsit pe Haralambie Moraru alături de întreg colectivul ziarului “Literatura şi Arta”, chemat la “împărat” să le dea medalii. În acea zi de 15 ianuarie, din motive neelucidate deocamdată, a rămas fără Ordin doar paznicul redacţiei. O eroare regretabilă, dar, cu siguranţă, reparabilă, după cum spune lumea.
Aşa cum unui maestru îi stă bine muncind, îl ajunge din urmă şi Ordinul “Gloria Muncii”, doar că a trebuit să aştepte, puţin de data aceasta, o altă ocazie: Ziua Limbii Române, bunăoară!
Fiind ferm convins că un asemenea scriitor nu are doar “tinichele”, dar şi opere pe potrivă, am apelat la prietenul meu calculatorul, bun amic cu Internetul, ca să mă ajute sa-mi lărgesc orizontul cunoaşterii literaturii române din Basarabia. Zis şi făcut.
Cea mai populară carte a «inoxidabilului» autor, vorba Internetului, se prezintă în felul următor: Moraru, Haralambie. Abecedar. Editura: BIBLION, Anul apariţiei: 2008 Nr. pagini: 104 . Autorul a mai publicat “Viaţa mai târziu”, anul apariţiei – 2004 şi “Nimeni nu ramâne singur” – 1980, carte pentru care autorul s-a învrednicit de Premiul Comsomolului. Mă întrebam, la un moment, ce l-a făcut pe scriitor să “cadă” în mintea copiilor, dar am găsit răspunsul citind ulterior consemnările lui Eugen Gheorghiţă din “Literatura şi Arta” http://www.literaturasiarta.md: “Pe lângă romane şi nuvele,(H.M. — n.a.) a mai scris un extraordinar Abecedar, care a ajuns în mai multe ţări, inclusiv în China, prin basarabenii plecaţi, cu tot cu copii, la muncă peste hotare. Cei de la Editura “Biblion”, unde a fost editat abecedarul, l-au remunerat onorabil.” Am înţeles că anume această carte i-a adus roadele financiare ale marelui succes.
Am cumpărat abecedarul cu pricina din librărie şi m-am apucat imediat să-l citesc…La un moment dat, s-a apropiat de mine vînzătoarea şi mi-a întins o alta carte, zicînd: Comparaţi-o! E la fel, nu vi se pare? Ce să fie comun între un Abecedar românesc şi un Bukvari rusesc?! În cîteva clipe, mi-am exteriorizat gîndurile: Măi, să-i ia naiba de scriitori, cum pot gîndi şi scrie la fel, dacă nici măcar nu sunt soţi?
Am purtat în geanta Abecedarul lui Haralambie Moraru şi Bukvariul Nadejdei Jukova zile şi săptămîni întregi. L-am arătat unor scriitori, critici literari, pedagogi şi părinţi. Toţi făceau ochii mari şi ridicau nedumeriţi din umeri. Este absolut inutil să traduci ad-litteram din limba rusă un abecedar cu care să încerci să le cultivi copiilor dragostea pentru limba română. Vorba e că, în adresarea sa către părinţi din pag. 3, autorul recunoaşte că “Înainte de a începe să-l scriu, am consultat mai multe abecedare…”, dar că l-ar fi tradus anume pe cel al Nadejdei Jucova, nu recunoaşte nici în ruptul capului. Culmea e că Moraru susţine: “Am fost surprins ca în unele ţări autorii sau coautorii de Abecedare sunt logopezi sau cunosc pe din afară logopedia. Adică, în procesul de instruire, la început, se acordă o mare atenţie cum pronunţăm silabele şi cuvintele. Mi-am dat seama că acest proces este primordial. Şi l-am studiat.”
Lăudabil, am zice. Niciodată nu-i tîrziu să înveti, doar că verbul “a studia” nu este sinonim în niciun caz cu “a plagia”. Abecedarul lui Haralambie Moraru este o imitare caraghioasă a unei cărţi a unui pedagog rus cu o experienţă de 30 de ani în domeniul logopediei.
Tot acolo, Moraru scrie “Atrageţi atenţia, de asemenea, dacă nu însoţeşte consoanele cu semisunete de vocale. Spre exemplu: rî, ră, ăr, mî ş.a.m.d.”
Aşa cum oamenii, florile, planetele au numele lor, la fel şi literele alfabetului latin, dar şi ale celui rusesc se numesc diferit. E ca şi cum l-ai numi Ivan pe Ion. După cum se poate vedea cu ochiul liber, autorul nostru a împrumutat, pur şi simplu, această propoziţie din Bukvari. Atît ordinea literelor, cît şi aspectul grafic, suportul didactic denotă relaţiile de fraternitate dintre cele două cărţi şi anume: “Învăţăm copilul să citească în rînd şi în coloniţă. Degetul copilului se reţine sub litera (apoi silaba) pe care o citeşte. Îi amintim că degetul se mişcă dinspre linia din partea stîngă a paginii.”
Trecem peste traducerea absolut deocheată din “Ucite citati v strocicu i v stolbic”, pag.6, şi căutam “linia din partea stîngă a paginii”, pe care n-o găsim la Moraru, dar o găsim la Jucova! “Împreunăm literele. Le citim la un loc”, “Citim silabe la un loc” — pag. 28, 29 din “Abecedar” — şi ”Snova ucimsea soedineati bucvî”, “Citaem slitno”, pag. 14, 15 din Bukvari. Îmbinările de litere cu care copilul ar trebui să formeze cuvinte în limba româna, de felul “mra, mro, mru, sha, sho, hmo, hmu”, pag. 34, şi “şma, şmo, şmu, şru, şra, şro”, pag.35, dar şi “şla, şlo, şlu”, pag. 39, “Mnu, sni, şno, nri” etc., pag. 43, sunt doar cîteva mostre preluate de “medaliatul” nostru din Bukvari. Dar să nu credeţi că autorul cu pricina a “tradus” totul pe negîndite. Altfel la ce bun ar servi acest enorm efort intelectual?!
Vă ofer şi un model de text original. “Un loc. Un o-col. Hai la loc, în o-col. Ia-ca lo-cul! Ia-ca, o-co-lul! Lo-cul şi o-co-lul. I-ri-na şi Ni-cu-şor stau la lo-cul lor.”
“Şi iată, copilul Dumneavoastră poate începe, din această zi, să cunoască taina literei şi a silabelor, taina cuvîntului, taina textului, taina cărţilor.. Să fie într-un ceas bun!» Şi semnează: Haralambie MORARU, scriitor
“Zla, zlo, zli, slî, zli”, pag.53, “Sgna, sgni, sgnu, sgno”, pag. 60, “Jdi, jdu, jno, jba, jbo, jbu, jbi”, pag.75, şi alte “perle” ale redactorului şef-adjunct de la Literatura şi arta nu doar derutează copilul, dar sunt total antipedagogice.
Sunt folosite inadecvat cuvinte precum “tom”,“gnomic”, pag. 59, 61; este greşită împărţirea în silabe a substantivului “vat-ră”. Şi mai grave sînt formulările de genul: “Mişcăm buzele, articulăm sunete, fără a le rosti… ”, pag.16. (Dex-ul tălmăceşte verbul ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunţa, a rosti un sunet, un cuvînt cu ajutorul organelor de vorbire.) Deci nu credeţi ca aveţi nevoie de consilierea domnului Bahnaru?
Timp de mai bine de 2 ani nimeni nu a îndrăznit să scrie despre acest fapt demn de atenţia magistraţilor. Şi asta doar pentru ca Moraru e prieten cu Dabija. Iar Dabija, în accepţiunea unor exegeţi, e aproape sfînt.
Citiţi şi vă cruciţi, al vostru Sergiu Ambrozie
Gheorghe Erizanu
@Ambrozie: După volumul „Plagiatul la români”, după cele 3 volume ale lui Al.Dobrescu despre plagiat (sper că au apărut), văd că mai este loc. O trecere în revistă a discuțiilor despre plagiat în Basarabia ultimilor ani arată cam așa:
1. anii 80: Vasile Stati este prins cu plagiat;
2. anii 80: este învinuit de plagiat Mihai Cimpoi pentru „Narcis și Hyperion”;
3. anii 80: Eugen Lungu îl învinuiește de plagiat pe Nicolae Dabija;
4. anii 80/90: este învinuit de plagiat Valeriu Matei;
5. anii 90: este prins cu plagiat Traian Vasilcău, alias Traianus;
6. anii 10: învinuit de plagiat Haralambie Moraru;
7. anii 10: prins cu plagiat Vasile Bahnaru.
Anul trecut am prezentat un plagiat al profesorilor și academicienilor de la UTM din „Evidența contabilă”, apărută la editura Cartier.
Cel mai cunoscut scandal al plagiatului a fost cel din anii 70. Fănuș Neagu despre plagiatul lui Eugen Barbu din Konstantin Paustovski.
Mi-a scăpat ceva din inventarul plagiatelor?
vitalie spranceana
cam tarziu s-a desteptat “rebelul” Busuioc…Literatura si Arta nu-i de azi de ieri proprietatea lui Dabija…
ce fel de “noutate” e asta cand si Moldova Suverana a tot scris vreo 2 ani la rand despre privatizarea ziarului scriitorilor si constituirea de gasti in randurile literatilor?
ori se cam duce la fund cu totul corabia si-i vreme de fugit…
cred ca si Voronin a facut o prostie prelungind viata acestui kolhoz defunct, incercarea lui de a crea unul alternativ, Nistru, a strans randurile gastii de pe 31 august 98…care acum se descompune de una singura
Gheorghe Erizanu
@Vitalie: Sunt lucruri firești. Iar „MS” nu poata da lecții de moralitate. E altă medalie. Și alt revers.
catalin codru
foarte bine ca un ziar ce sta de garda are un stapin .
ambrozie
Imitaţie sau plagiat?
Cartea Un abecedar cum găseşti mai rar, editată în anul 2009 la Editura ,,SILVIUS LIBRIS”, apare într-o impecabilă ţinută grafică, luxos ilustrată, cu material didactic (artistic) adecvat pentru ca fiecare literă să fie uşor însuşită de către copii în perioada preabecedară sau abecedară. Făcând însă o analiză comparată a acestei carţi şi a cărţii Alfabetul în poezii şi desene, Editura ,,Abeceluş”, 2008, autor Sergiu Afanasiu, identificăm o serie de similitudini consistente atât în ceea ce priveşte imaginile prezentate la fiecare literă, cât şi, mai ales, în ceea ce priveşte ideile, imaginile artistice, vocabularul, axa lexicală a mai multor poezii din aceste două cărţi. De altfel, Alfabetul în poezii şi desene e la a patra ediţie: prima ediţie a fost în anul 1999, după care au urmat încă 3 ediţii, ultima fiind cea din 2008. Unele poezii din ultima ediţie a acestui abecedar se regăsesc şi în cartea Abecedarul meu. Cartea preşcolarului, autor Sergiu Afanasiu, care a cunoscut prima ediţie în anul 2001.
Este incontestabil faptul că vocabularul limbii române e un bun al tuturor vorbitorilor, deci fiecare dintre noi are dreptul de a-l utiliza şi valorifica cum găseşte mai bine de cuviinţă, dar la fel de incontestabil este şi faptul că vocabularul limbii noastre are circa 120.000 de cuvinte; de aceea mi-aş permite să emit aser ţiunea, probată, de altfel, de experienţă şi de ştiinţă, că într-un act concret de vorbire este prea puţin probabil ca mai mulţi vorbitori să îmbrace acelaşi conţi nut în aceeaşi formă verbală, adică să spună acelaşi lucru cu aceleaşi cuvinte. Or, este bine cunoscută în lingvistică teoria dihotomiilor a lui F. de Sauusure, iar dihotomia limbă-vorbire, implicit, argumen tează afirmaţia de mai sus: de regulă, acelaşi gând este redat prin cuvinte diferite de vorbitori diferiţi. Şi dacă e să aplicăm aceste idei la analiza comparată a acestor două cărţi, este uimitor faptul cum doi autori, în majoritatea cazurilor, ilustrează literele cu poezii şi cu imagini grafice mai mult decât similare. Asemănarea surprinde chiar de la primele pagini ale acestor două cărţi.
Astfel, la literele A, B, C, D, E, F, G, H, I, Î, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, Ţ, U, V, aceleaşi obiecte, vietăţi (păsări, animale), copii etc. fac aceleaşi acţiuni, mişcări, au aceleşi îndeletniciri sau necazuri, bucurii, surprize în ambele abecedare. De exemplu: la litera B, băiatul merge cu bicicleta; la litera D, pe dinozaur îl dor dinţii; la litera F, lupul e la frizer; la litera K, un motan mănâncă salam; la litera Ţ, mâţa cântă la ţambal etc., etc. Dar – am consemnat şi mai sus – şi mai mare este surpriza la lectura poeziilor: aceleaşi idei, aceleaşi cuvinte, aceleaşi îmbinări de cuvinte şi chiar aceleaşi enunţuri la doi autori absolut diferiţi în toate privinţele. În unele cazuri, asemănarea este subtilă, în altele, se creează impresia că avem, pur şi simplu, poezii parafrazate de către unul din cei doi autori. Oare pentru a prezenta litera V în limba română are relevanţă numai cuvântul vulpe, iar pentru a-i învăţa pe copii literele L sau D sunt absolut necesare şi importante doar cuvintele lup şi dinozaur? Dacă autoarea Silvia Ursache ar fi scris o poezie cu cuvântul nucă la litera N, alta cu cuvântul hamac la litera H, iar alta cu cuvântul ochi/ochişor, la litera O etc., etc., în loc de poezii care conţin cuvintele noapte, hipopotam, oiţă etc., etc., aşa cum scrie S. Afanasiu, ar fi evitate din start orice suspiciuni, dubii sau eventuale insinuări.
Nu ştim însă cum s-a întâmplat că doi autori prezintă o astfel de penurie de idei şi fac dovada unei achiziţii atât de sărace versus bogăţia vocabularului limbii române, încât recurg la un număr atât de mic de cuvinte pentru a prezenta o lume atât de complexă şi de vastă, pe care urmează să o înveţe, să o cunoască, să o îndrăgească un copil la primul lui contact cu manualul. Îmi argumentez spusa cu citate din aceste două cărţi: ,,Un băiat cu bicicle ta/ Şi-a pierdut pe drum boneta./ Sare-o broască s-o măsoare:/ – Ce păcat că mi-i prea mare!” (S. Afanasiu, litera B, p. 2); ,,O broscuţă cu bonetă/Stă cuminte şi sfioasă./ Un băiat pe-o bicicletă/ S-a oprit în drum spre casă.” (S. Ursache, litera B); ,,Vine lupul fioros/ La frizer, să-şi tundă chica…” (S. Afanasiu, litera F, p. 4); ,,Lupul sur şi fioros/ Părul vrea să şi-l dea jos…” (S. Ursache, litera F); ,,Radu strigă: vezi pe cer/ Cum pluteşte-un rinocer!…/ Râde-o raţă de se-nfoaie:/ – E un nor ce-aduce ploaie” (S. Afanasiu, litera R, p. 10); ,,Raţa stă c-un ochi spre cer: / – Aoleu, un rinocer!/ Râde-n pumn o broască verde: /E un nor, ce, nu se ve de?!“ (S. Ursache, litera R); ,,Cântă mâţa la ţambal/ Şi dansează ţapul,/ Doar motanul nu vrea bal,/ Fiindcă-l doare capul.” (S. Afanasiu, litera Ţ, p. 12); ,,Mâţa Mimi fericită,/ La ţambal cântă cu foc./ Joacă ţapul şi-l invită/ Pe-un motan bătrân la joc./ Dar motanul, vai săracul,/ Zice că îl doare capul!” (S. Ursache, litera Ţ). La lectura acestor poezii ai impresia că citeşti aceleaşi idei, în care cuvintele sunt schimbate cu locul, iar pe undeva se mai inserează câte un cuvânt, două, pentru a disimula profunzimea asemănărilor.
Am apelat doar la unele poezii pentru a demonstra că similitudinea dintre poe ziile acestor doi autori este mai mult decât evidentă.
Considerăm că, în procesul demersului educaţional pe care îl realizează educatorul, învăţătorul, profesorul, copilul are dreptul la varietate, la diversitate, căci prin aceasta lumea este interesantă şi frumoasă; de aceea o apariţie editorială trebuie să bucure cititorul, să-i lărgească orizontul, iar atunci când dăm bani grei pe o carte frumos ilustrată şi bine legată ca să constatăm, cu stupoare, că, de fapt, copilul nostru cunoaşte deja şi ima ginile din această carte, pentru că le-a văzut, anterior, în Abecedarul în poezii şi desene al lui S. Afanasiu, dar şi poeziile nu-l învaţă pe copil nimic nou, pentru că poezii cu cuvinte şi cu idei identice a citit deja în acelaşi Abecedar în poezii şi desene, ce simţim?
În concluzie, considerăm execrabil faptul că autoarea cărţii Un abecedar cum găseşti mai rar este incorectă atât în raport cu autorul cărţii Alfabetul în poezii şi desene, Sergiu Afanasiu, cât şi cu cititorul, prin faptul că îşi permite o prea mare doză de inspiraţie din cartea acestuia, ceea ce nu poate fi calificat decât decădere în derizoriu şi folosire ilicită a unui bun străin. În cazul de faţă, constatăm o imitare/plagiere de către Silvia Ursache a Alfabetului în poezii şi desene, autor S. Afanasiu.
Aliona Zgardan
ion
Dle Erizeanu, numai tu nu poti fi invinuit de plagiat!
Cu o carte ca lama Gillet, pentru care in loc sa te arunce la cos, Uniunea te-a primit in randurile scriitorilor, chiar ca n-ai cum fi acuzat.
Mediocritate ai fost si ramii finalmente….
Gheorghe Erizanu
@ion: Gillette. Așa scriu și genialii, și mediocritățile. Nu Gillet. Gillette e o lamă prea groasă comparativ cu acea cărțulie. Ea seamănă mai degrabă cu grosimea unei lame Sputnik.
dandy
Uau! Am ajuns s-o citesc si pe asta. “Masurarea” valorii unei carti dupa dimensiunea cotorului… Parca am fi la o intrecere socialista de colectare a maculaturii.
Gheorghe Erizanu
@Dandy & Catalin Codru: Scuzați că am intrat în măsurători. Am fost deranjat de ortografierea Gillette-ului. Și de necunoașterea obiectului.
Un prozator polonez, foarte activ și bun în perioada comunistă, îi spunea unui confrate că nu va mai putea scrie în noile realități de după 90. „Eu cunosc doar trei mărci de mașini, cele care au umblat pe drumurile Poloniei în anii trecuți. Nu pot plasa realitățile actuale în peugeot-urile pe care nu le cunosc. Risc să devin ridicol.”
catalin codru
eu domnu erizanu voi incerca sa scriu una si mai subtire,domnu ion e o tendinta literara ceva mai noi ,n-ati stiut…
catalin codru
trebue un concurs cu cea mai subtire carte
Florin O. Z.
Am putea vedea și noi ceva scris (și apărut pe undeva) de internautul “Ion” (pătrat albastru, tare gol în interior) numai de dragul de a cerceta dacă domnia sa a plagiat, semi-plagiat au ba?
= = = = = = = = = = = = = = =
Despre plagiatul la români, … numai bine și foarte bine. A se vedea plagiatul realizat în scrierea lucrării de doctorat a actualului camarad prim-ministru al României (la link-ul de mai jos).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C8%9Bie:Victor_Ponta#Acuza.C8.9Bii_de_plagiat
Descoperitor a fost Academicianul Marius Andruh, Prof univ. dr., membru al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (cunoscut acronimic drept CNATDCU).
Gheorghe Erizanu
@Florin O.Z.: Ion nu are nimic cu pătratele. Sunt chsestii de net.