„Câinii turbați”, alias jurnaliștii moldoveni în viața cotidiană, după cum se exprimă metaforic judecătorul Muruianu sau „bobicii”, după cum se exprimă metaforic liderul komuniștilor Voronin, ne-au învinuit că avem prea multe evenimente. Și culmea! Sunt culturale.
A obosit lumea de atâta cultură. Cerem scuze. Vom doza evenimentele. Vom tăia din aparițiile editoriale. Vom împuțina numărul de cuvinte. Vom vărui culorile. Vom trimite iarna în siberii. Vom dezgoli domnițele. Vom citi mai puțin. Vom intra în cumetrii. Și vom aștepta vara.
Dar acum du-te și vezi cum arată o carte pentru copii. Cea mai frumoasă. Nemțească. La Librăria din Centru. Poate copilul tău descoperă că a răsfoit sau citit până acum cărți în care feți-frumoșii erau ca pionierii. Elenele Cosânzenele erau șoimițele patriei. Iar poveștile erau luate din biografia lui Lenin. Cărțile nu sunt de vânzare. Veți cumpăra în continuare imaginile copilașilor dolofani și rumeni „made in Moldova” sau portretele pop Disney.
Prea multă cultură strică. Mă duc să aștept primăvara.