Blog

Nominalizări pentru Premiile Observator cultural 2011
Ediția a V-a, 28 martie 2011, Teatrul Odeon
În pofida crizei, 2010 a fost un an foarte bun pentru literatura română. Multe edituri au mizat pe literatura română, fapt ce a fost benefic pentru întreaga piață editorială. În ultimele două săptămîni, redactori și colaboratori ai revistei noastre au votat, avînd în față o listă cuprinzătoare de cărți, nominalizările pentru „Premiile revistei Observator cultural“. Vă prezentăm cărțile nominalizate, cele care au întrunit cel mai mare punctaj. Luni, 28 martie 2011, în „Gala Premiilor Observator cultural“, ce va avea loc la Teatrul Odeon, de la ora 19.00, se vor alege premianții de la fiecare categorie.
Proză
Gabriela Adameșteanu, Provizorat, Editura Polirom
Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil, Editura Polirom
Ioan Groșan, Un om din Est, Editura Tracus Arte
Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea, Editura Cartea Românească
Radu Mareș, Cînd ne vom întoarce, Editura Limes
Ovidiu Nimigean, Rădăcina de bucsau, Editura Polirom
Constantin Stan, Gde Buharest, Editura Charmides
Poezie
Mircea Cărtărescu, nimic. Poeme (1988-1992), Editura Humanitas
Teodor Dună, de-a viul, Editura Cartea Românească
Ion Mureșan, cartea Alcool, Editura Charmides
Liviu Ioan Stoiciu, Pe prag (Vale-Deal), Editura Cartea Românească
Radu Vancu, Sebastian în vis, Editura Tracus Arte
Critică/ Istorie literară/ Teorie literară
Corina Ciocârlie, În căutarea centrului pierdut, Editura Art
Virgil Podoabă, Secvența inflamată. Critică și creație conceptuală la Mircea Martin, Editura Paralela 45
Ion Pop, Din avangardă spre ariergardă, Editura Vinea
Cornel Ungureanu, Șantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, Editura Cartea Românească
Mihail Vakulovski, Portret de grup cu Generația ’80. Poezia, Editura Tracus Arte
Eseu/ Memorialistică/ Publicistică
Livius Ciocârlie, Cu fața la perete, Editura Cartea Românească
Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, Editura Polirom
Ioana Pârvulescu, Cartea întrebărilor, Editura Humanitas
Doina Uricariu, Maxilarul inferior, Editura Polirom
Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educații, Editura Polirom
Debut
val chimic, umilirea animalelor, Casa de pariuri literare (poezie)
Raluca Dună, Eu, Autorul. Reprezentări auctoriale în literatură și pictură. Din Antichitate pînă în Renaștere, Editura Tracus Arte (teorie literară)
m. Duțescu, și toată bucuria acelor ani triști, Editura Cartea Românească (poezie)
Maria-Paula Erizanu, Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o, Editura Cartier (eseu)
Anca Hațiegan, Cărțile omului dublu. Teatralitate și roman în regimul comunist, Editura Limes (critică)
Redactori și colaboratori ai revistei Observator cultural, care au votat nominalizările:
Liviu Antonesei; Șerban Axinte; Bianca Burța-Cernat; Paul Cernat; Bogdan Crețu; Adina Dinițoiu; Caius Dobrescu; Silvia Dumitrache; Raluca Dună; Cezar Gheorghe; Bedros Horasangian; Carmen Mușat; Antonio Patraș; Dana Pîrvan-Jenaru; Iulia Popovici; Andreea Răsuceanu; Ovidiu Șimonca;un cristian
La cele cinci categorii, fiecare dintre cei enumerați mai sus au alcătuit un Top 10, acordînd cărților puncte de la 10 la 1.

Comentarii(6)

    • catalin codru

    • 14 ani în urmă

    tinem pumnii pentru paula!!!

    1. @Catalin Codru: Merci. Sper că ea nu știe că a intrat în lista scurtă a Observatorului. N-o mai ceti mâzgălelile lui tat-su.

    • Nic Arsanca

    • 14 ani în urmă

    Apropo, ce s-a mai întâmplat cu nominalizarea Paulei de către același “Observator cultural?”

    1. @Nic Arsanca: Luni, 28 martie 2011, la Teatrul Odeon, s-a desfăşurat „Gala Premiilor Observator cultural 2011“.
      Juriul de anul acesta a fost alcătuit din Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş, Iulia Popovici, Carmen Muşat (preşedintele juriului).
      Iată laureaţii:
      Debut
      Raluca Dună, Eu, Autorul. Reprezentări auctoriale în literatură şi pictură. Din Antichitate pînă în Renaştere, Editura Tracus Arte
      Critică/ Istorie literară/ Teorie literară
      Corina Ciocârlie, În căutarea centrului pierdut, Editura Art
      Eseu/ Memorialistică/ Publicistică
      Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educaţii, Editura Polirom
      Poezie
      Ion Mureşan, cartea Alcool, Editura Charmides
      Radu Vancu, Sebastian în vis, Editura Tracus Arte
      Proză
      Gabriela Adameşteanu,

    • Nic Arsanca

    • 14 ani în urmă

    Cât despre a nu ceti “măzgâielile lui taică-său,” nu puteți paria pe asta. Copiii aceștia de azi, ai revoluțiilor și ai revoluției comunicaților instantanee sunt “multilateral dezvoltați” adecă “multi-tasking” youngsters.

    • Nic Arsanca

    • 14 ani în urmă

    Domnule Erizanu,
    Mulțumesc pentru actualizare.
    De fapt, în cazul Paulei, nominalizarea în sine este un clar semn de recunoaștere, pe mai multe planuri.
    Pe de altă parte, ideea de a realiza o ediție trilingvă creează propria sa pârtie de diseminare.
    Cartea, evident, își trăiește propria sa devenire. Precum Paula.
    Felicitări și la mai mare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors