Michel Houellebecq poate deveni cel mai iubit scriitor pentru cititorul, care a trecut peste patruzeci de ani, a avut traume sufletești și încă nu s-a alcoolizat până la starea în care să nu mai vadă literele.
Dacă nu era Houellebecq, atunci romanul francez de azi arăta ca o lehuză, care naște în fiecare toamnă literară câte șase sute sau opt sute de prunci morți. Pe care criticii literari, mass media franceză, premiile toamnei acordate prin restaurantele Parisului, agenții literari, îi rumenesc, dichisesc și-i prezintă lumii ca pe viitori cavaleri ai literelor.
„Într-o dimineață, ascultând radioul din întâmplare – nu o mai făcuse de cel puțin trei ani – Jed află de moartea lui Frederic Beigbeder, la vârsta de 71 de ani. Se stinsese în locuința lui de pe coasta bască, înconjurat, potrivit postului de radio, de „afecțiunea celor apropiați”. Jed fu convins de cele auzite. Din câte își aduce aminte, era ceva într-adevăr la Beigbeder care putea stârni afecțiunea și invoca prezența „celor apropiați”; ceva ce nu exista la Houellebecq, iar la el nici atâta: era un fel de familiaritate cu viața”. Este un citat din ultimul roman. Harta și teritoriul. Tot din roman aflăm de uciderea virulentă a lui Michel Houellebecq. Sau de un tablou în care este prezentat un Stive „Jobs, nemișcat, slăbit, aflat într-o poziție perdantă”, care, „totuși, crea impresia că este cel care ține frâiele” în fața lui Bill Gates. Erau la o partidă de șah. În casa lui Jobs.
În afara romanului Michel Houellebecq trăiește în Irlanda. Impozitele sunt mai mici. Beigbeder circulă prin marile orașe ale lumii. Cele mai apetisante fete și cluburi de noapte sunt la Moscova. Stive Jobs a plecat să-i ducă iPad-ul lui Dumnezeu. Totuși, creează impresia că el încă ține frâiele acestei lumi.
Mai multe rezultate...
catalin codru
superb autor,l-am citit dintr-o rasuflare,din pacate in limba rusa,dar am mai patit-o si cu alti autori.fiecare limba are misterul ei aparte.da, spre rusinea mea am aflat foarte tirziu de dumnealui,prin acest blog))))
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Sunt foarte mulți scriitori buni. Nu avem cum să-i știm pe toți. Literaturile mici au scriitori excelenți. Dar nu ajung să fie traduși. O literatură mică are șanse să fie cunoscută printr-o literatură mare. Dacă Zaza Burciuladze, georgianul, sau Gheorghi Gospodinov, bulgarul, nu apăreau în limbi de circulație internațională, atunci, ca editor, nu sunt sigur că mă aventuram în traducerea lor. Zaza e mai aproape de generația tânără, iar Gospodinov e mai aproape de cititorii lui Houellebecq.
Mircea
La carte et le Territoire e primul roman de Houellebecq care l-am citit (rusine, stiu). Si m-a impresionat prin autoportretul sarcastic si sfîrsitul tragico-pervers dar în acelas timp si optimist prin figura lui Jed. Si înca vizionismul lui care ma aranjeaza într-o anumita masura din punc de vedere geopolotic:) Nu mai vorbesc de aspectul megalo, depresiv ori wikipedia, care probabil nu îi umbresc talentul. E originala si poza autorului de pe coperta Flammarion:)
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Este și ca o lectură suplimentară la manualul de psihologie.
vladimir b.
din punctul meu de vedere este una din cele mai acide critici la adresa artei contemporane, “diluate” prin propriile ei mijloace, adică printr-un om al acestui sistem! după lectura unui volum de eseuri unde “dezbate” hibele artei contemporane,Houellebecq nu ni se mai prezintă într-o cheie suprinzătoare, ci previzibilă…
Gheorghe Erizanu
@vladimir b.: Bine. De acord. Era imprevizibil atunci când debuta ca romancier. Oricum, „Harta…”, după mine, nu este cel mai bun roman al lui. Putem discuta mult. În fond, am vrut să vorbesc despre un nume.
vladimir b.
În privinţa “celui mai bun roman” – sunt în total dezacord!
Eseurile le-a scris cînd nu mai era debutant. Iar “La carte et le Territoire” este, după umila mea opinie, doar un roman de maturitate…pentru care a şi fost premiat! dar eu cred că romanul francez acum e în grea suferinţă, ca şi cel rusesc, dealtfel. Dar cel din urmă – e o altă temă!
Gheorghe Erizanu
@vladimir b.: „Harta și teritoriul” nu e cel mai bun roman al scriitorului. E un roman de maturitate. Dar nu are virilitatea primelor romane. Este prea elaborat. Și făcut de un bun scriitor.
catalin codru
vladimir e ca un arhitect sadea,are masuratorile meseriase,exacte,ecuatii rezolvate prin nopti nedormite.exploreaza autorul camera dupa camera.testeaza munitios fundamentul,chiar si cu explozive daca e necesar.si e corect,doar ca eu- s pentru o impresie generala,nimic nu e perfect.cand nu poti sa distrugi un autor ,distrugi ceva din creatia dumnealui.si iarasi e corect.are omul viziune critica.
Catalin
He,he ,he … domnule Erizanu !! nu te mai citisem demult, dar uite ca iar ajunsei!(dupa o paranteza de sanatate precara,din pacate) Pai , vorbesti de unul din cei mai iubiti pamanteni la care tin (si eu!) peste a masura de mult: musiu Houellebecq !!! Poti sa iti inchipui ca am citit tot ce Poliromul si Humanitasul a pus la “despozitiunea onor poblicului” librofil? Poti sa iti inchipui ca mi-am procurat tot ce a aparut in romaneasca noastra de obste scris de el si dialogat cu el?(stii la ce ma refer) Si inca pe ceste zile de criza arzatoare la buzunare!!! Asta , da autor !! Deh, pacatele batranetii mele castigate fara alcool, fara depresii, fara, fara , fara… Dar cu marea placere a zabavei “cetitului”. Nu-i vorba il completez chiar acum cu niscai texte comise de Mark Levy, Fr. Beigbeder si P. Bruckner.
Dar ,hai sa-ti mai spui ceva. Asta pen`ca adusesi vorba de “literaturile mici”.Uite, gasii zilele astea pe blogosfera un nume romanesc. Ma crezi ca e basarabean?Unul din aceia care iti spun franco in fata si fara rusine “reprezint Basarabia”. M-a uluit. Scrie in engleza, in franceza(negru pe alb, ca sa vezi!) si intr-o romaneasca care m-a facut sa strig in gura mare: “nu se poate, nu se poate”. Baietul nu are mai mult de 23 de ani si se afla la studii pe aici pre undeva prin tara asta plina de satucuri. Nu conteaza. Conteaza ca il voi urmari pas cu pas si pagina de blog cu pagina de blog, sa vad ce va fi de capul lui pana la urma. Dar tare-as vrea sa fie, adica sa ajunga sa scoata una,doua,trei, carti prin coclaurile astea ale noastre ,iar apoi sa o ia la sanatoasa cat il tin cuvintele si sa zburde prin asta lume intru aflarea in cele din urma a unui scoc de balta din care sa irizeze apoi raza unica a soarelui care parjoleste si pe la noi pamantul si vietile.
Zau, asa! Oare nu-i destul de mare lumea si pentru noi, cu limbile ei cu tot si cu “literaturile (cele) mici”? Si, doamne cat e ea de previzibila! Sau nu?
Gheorghe Erizanu
@catalin: Oooo! Ce text frumos. E mare lumea și pentru noi.
vladimir b.
asta spuneam şi eu, Gheorghe, că nu e cel mai bun roman, probabil că nu observasem în goana lecturii negaţia ta…este însă o scriere matură, rotundă, încheiată, făcută de un maestru al scrisului!
Gheorghe Erizanu
@vladimir b.: De acord.
vladimir b.
…dar febleţea mea rămîne Johanatan Littell, chiar dacă el nu e francez, dar scrie admirabil franţuzeşte…Dar parcă-mi amintesc că nici Cioran nu s-a născut francez! Îl ador şi pe Assouline.
ion
Dle Erizanu, am rascolit prin postarile dvs si nu am gasit de ce-l numiti pe Jobs – STIVE daca este STEVE?
Gheorghe Erizanu
@ion. E Steve.
Vitalie Vovc
@ Catalin: “ite, gasii zilele astea pe blogosfera un nume romanesc. Ma crezi ca e basarabean?” un nume, va rog, sau un link! ati trezit cel putin o curiozitate :).
Vitalie Vovc
Referitor la “Harta și teritoriul”: despre carti ca despre morti: ori bine ori nimic.