Blog

„- Necrofilia ! Cultul eroului gata să moară oricând pentru o cauză în care doar visele au dreptul să trăiască ! Singura deosebire e că naziştii vorbesc de eroul-solitar, iar comuniştii de eroul-turmă.”
Este din romanul lui Oleg Serebrian. Istoricul, geopoliticianul, politicianul și actualul ambasador al Republicii Moldova la Paris, după cărțile „Politică și geopolitică”, „Politosfera”, „Despre geopolitică”, debutează ca romancier.
Romanul a fost început la 17 februarie 2008 în Vijnicioara, încheiat la 17 iunie 2011 la Paris.
Va apărea în colecția „Rotonda”. Este plin de date și cifre istorice. Autorul a studiat până și timpul meteo din acea perioadă. Este o enciclopedie istorică și socială a acelor vremi.
Era timpul când primar al Cernăuților era Traian Popovici. Dar cernăuțenii din romanul lui Serebrian erau în altă parte.























Romanul  are o dedicație: „Dedic această carte sutelor de mii de bucovineni şi basarabeni care au trecut prin calvarul exodului din anii 1940 şi-n mod special, amintirii bunelului meu, Petru, fost secretar al primăriei din Hădărăuţi, Guvernământul Bucovinei, refugiat în Banat şi străbuneilor mei, Alexandra şi Dumitru, deportaţi în Siberia.”
Cine a fost Traian Popovici și ce are Dustin Hoffman, actorul hollywoodian, care provine din evrei români? În 2012 Dustin Hoffman va fi primar de Cernăuți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors