Blog


Prozatorul Vasile Ernu a ajuns zilele acestea prin locurile de baștină. Nu e vorba de Odesa. A revenit în Colibași, sat din sudul Basarabiei. Sătenii, care în anii precedenți vindeau legumele și fructele în Odesa și Galați sau direct de pe câmpuri, au rămas anul acesta cu roada aproape nevândută.
Vladimir Bulat, istoricul și criticul de artă, s-a întors la București, după Garâna, și a găsit, nu știu pe unde, această publicitate din perioada când Basarabia asigura, așa se zice, cu fructe și legume un imperiu.
Dacă cineva nu înțelege literele, cuvintele, atunci voi fi nevoit să fac o traducere. Va fi altă dată.
Ministrul Transporturilor din acea perioadă nu era dl Șalaru. Vagoanele erau scumpe și coletele ieftine.

Comentarii(12)

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    datini si raspisania paravoazelor.

  1. Dacă e să continăm lista celor care au fost, au venit, au făcut – onest este a se spune că Vitalie Spânceană a venit dela Washington, la el în baştină, şi a pus pe Picassa o serie întreagă de “panouri” şi slogane publicitare moldoveneşti de după 1950, de unde l-am şi pescuti pe acesta, pe care-l găsesc abisal! Cine vrea mai mult, să caute pe Picassa, dacă are cont…

    1. @vladimir b.: Merci pentru completare.

  2. Dar aţi observat cum la acea vreme se spunea apăsat “drumul de fier”, care nu cumva să amintească de vetusta “cale ferată”?! Pe “metamorfoza” asta se poate scrie o teză de doctorat…Dar e nimic pe lîngă maghiarul “alergător pe şine” (http://www.mav.hu/)

    1. @vladimir b.: Nu. Cei de la agenția de publicitate din RSSM au citit „Steaua fără nume” a lui Sebastian. Și s-au gândit că în cazul căilor ferate nu există stații. Stațiile sunt doar pe drumuri de fier.

    • v.ernu

    • 13 ani în urmă

    Asa
    am vizitat mai multe locuri din sud. Cahulul e la locul lui. Izmail si Reni la fel.
    Ce m-a surpsins e ca fructele de pe marginea drumului din sate sint mai scumpe decit in Chisinau. Am cumparat niste persici (Erizanu poate confirma ca erau bune). Incerc sa aflu misterul acestor diferente de pret. Din experienta mea de hoinar stiam ca la taranii din sat e mai ieftin. Aflu ca ei vind pentru “boierii cu masini” care se opresc si cumpara… In ce proveste “posilka”… in MD nici scrisorile nu mai circula da miteri “posilka”… tragic

    1. @v.ernu: Confirm. Piersicii cumpărați de la țăranii de pe traseul Cahul – Leova erau foarte buni. Dar erau scumpi. A plătit Ernu.

  3. @Gheorghe Erizanu: staţii şi halte. Dar e curios cum se numeau acestea din urmă? De la rusescul “platforma”…ştie cineva?

    • catalin codru

    • 13 ani în urmă

    VLADIMIR B.in satul matusii mele in transnistria, la statia de autobuze se spunea,,ojidalca,,de la rus ,,ojidati,,

  4. pentru lumea fara picassa, culegerea de publicitati sovieto-moldovenesti se gaseste aici…
    http://www.spranceana.com/2011/07/15/publicitatea-in-moldova-sovietica-anii-50/

    1. @Vitalie Spranceana: Merci foarte mult de informație. Plecăciuni.

    • dandy

    • 13 ani în urmă

    @Vitalie Spranceana: Fara conotatii: esti o comoara. Multumesc pentru link.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors