Prietenul meu englez mi-a promis și mi-a trimis un fragment din „Noul Machiavelli” de Jonathan Powell, fostul șef de cabinet al lui Tony Blair. Traducerea e așa cum scriu toți prietenii englezi în română. Fără românitatea literelor latine. Eu am pus doar două the-uri englezești. Doar n-avea să pun „Sfaturi pentru un Prim Ministru, b..a”. Restul e doar munca prietenului meu englez pentru binele națiunii.
Deci:

The Sfaturi pentru un Prim Ministru, b..a

Cele mai dificile si complicate reforme trebuie initiate cat mai rapid
posibil dupa alegeri cand mandatul politic este proaspat. Un
prim-ministru poate ignora opozitia si presa la aceasta etapa atata
timp cand mandatul sau este puternic. Reformele trebuie implementate
rapid, nu treptat si gradual, pentru a nu permite adversarilor sa se
organizeze si sa intensifice opozitia fata de masurile propuse.
Fara nici o indoiala, un prim-ministru nu isi poate permite sa ignore
sistemul de sanatate, protectia sociala sau agricultura. Un
prim-ministru nu poate spune niciodata ca ignora un domeniu sau altul.
Dar un lider care doreste sa marcheze evolutia tarii sale trebuie sa
limiteze numarul de prioritati pana la 3 si sa se ocupe de ele direct
cat mai frecvent posibil.
Avalansa de evenimente intotdeauna va asigura ca un prim-ministru este
extrem de ocupat. Multe din aceste evenimente sunt crize adevarate.
Dar daca un prim-ministru vrea sa evite situatia in care intregul sau
mandat este doar o reactie la evenimente, un lider trebuie sa invete
sa faca distinctie dintre lucrurile urgente si cele importante. Uneori
lucrurile urgente nu sunt si cele mai importante. Un lider trebuie sa
aiba o viziune pe termen lung – unde vrea sa aduca tara si un plan de
implementare al acestei viziuni.
Optimismul este un element cheie al carismei. De regula in politica
politicienii optimisti ii inving pe cei pesimisti. Blair l-a invins pe
Major, Bush Jr pe Al Gore, Obama pe McCain.
Este esential ca un lider sa poata folosi mânia pentru a guverna. Insa
este foarte important ca un lider sa nu isi exprime mânia decat atunci
cand acest lucru este intentionat, calculat si controlat.

Unul dintre cele mai mari pericole pentru un lider este ‘unitatea de
gandire’ in anturajul sau – acea situatie in care nimeni din anturajul
primilui-ministru nu indrazneste sa puna la indoiala actiunile sau
ideile liderului. Un prim-ministru trebuie sa reziste tentatiei de a
fi coplesit de lingusire. Un lider trebuie sa arate ca nu se teme de
adevar. Un lider trebuie sa isi aleaga cativa subordonati discreti
care sa-i poata spune cu sinceritate ce cred atunci cand sunt
intrebati de prim-ministru.
Sondajele sociologice sunt un instrument important de guvernare, dar
acestea trebuie folosite cu atentie. Fara sondaje e ca si cum ai
conduce noaptea fara lumini. Insa sondajele sunt ca o fotografie din
trecut. Ele reflecta situatia asa cum era acum cateva saptamani, si nu
ofera o perspective de viitor. Functia unui lider e sa aiba aceasta
viziune de viitor care nu ii poate fi oferita de sondaje.
Margaret Thatcher si Tony Blair nu citeau ziare si nu se uitau la
stiri TV. Pastrand o anumita distant de reactiile jurnalistilor si
avand o piele groasa ei au reusit sa evite situatia in care ar fi fost
obsedati de mass-media. Pana la urma un lider intotdeauna trebuie sa
se gandeasca mai mult la politici publice decat la jurnalisti.
Pentru ca majoritatea aspectelor integrarii europene tin de politicile
interne, pastrarea afacerilor europene la Ministerul de Externe este
un anacronism. Un prim-ministru prudent ar numi un ministru aparte
pentru afaceri europene care ar trebui sa actioneze din cabinetul
primului-ministru.
Un prim-ministru trebuie sa isi respecte ministrii, sa ii loializeze
impartind cu ei atat povara cat si onorurile guvernarii. Dar un
prim-ministru trebuie sa fie si nemilos fata de ministrii sai atunci
cand este cazul.
Alegerile sunt castigate nu de acel lider care are cea mai buna
campanie electorala, ci de acel lider care s-a gandit la alegatori in
cei patru ani precedenti de mandat.
Un lider trebuie sa fie vazut de public ca un superman. Prin urmare un
prim-ministru nu are dreptul sa fie bolnav niciodata.
Cariera multor prim-ministri are de suferit din cauza faptului ca
puterea li se urca la cap. Este imposibil sa eviti acest lucru cu
totul. Din momentul in care liderii sunt absorbiti de masinaria
guvernului, contactul lor cu lumea reala se reduce inevitabil. Ei sunt
izolati de stresurile cetatenilor de rand, insa trebuie sa faca unui
set foarte diferit de stresuri. Dupa o anumita perioada un
prim-ministru incepe sa piarda senzatia vietii reale din cauza
izolarii de oamenii simpli si a atentiei pe care o primeste constant
in calitatea sa de lider. Seful de cabinet al unui lider trebuie sa
lupte cu aceasta. Seful de cabinet trebuie sa poata mentine sensul
realitatii al unui prim-ministru inclusiv luandu-l peste picior din
cand in cand……….. dar si asigurandu-se ca primul ministru tine
legatura cu un numar cat mai mare de influente/interlocutori externi.
Catre sfarsitul mandatului sau Thatcher depindea de un numar din ce
in ce mai restrains de consilieri.
Liderii trebuie sa guverneze de parca fiecare zi in guvern este ultima
lor zi. Numai asa se vor putea asigura ca atunci cand se vor retrage
din guvern vor reusi sa realizeze maximum posibil.
The Functionarea guvernului, b..a

Senzatia dominanta a unui PM care preia guvernarea este cat de greu e
sa realizezi ceva. Un PM nou incearca sa manuiasca parghiile puterii
si nimic nu se intampla. Senzatia de lipsa de putere este
omniprezenta.
Un lider bun trebuie sa fie ca si un schior bun – sa echilibreze
curajul cu frica astfel incat aceste sentimente sa se modereze
reciproc.
Este extrarodinar cati oameni politici si-au dedicat viata sa atinga
un post, atunci cand obtin acest post nu stiu ce sa faca cu el. Nu au
nici o viziune.
Practic din prima zi, ministrii moderni cad prada a doua boli:
‘ministerialita’ si ‘departamentalita’. Prima boala e atunci cand
ministrul incepe sa creada ca a devenit ministru datorita unor virtuti
unicale pe care le are, si nu pentru ca partidul sau a castigat
alegerile in urma muncii depuse de catre membrii de partid de rand si
colegii deputati. A doua boala ii face pe ministri sa creada ca
functia lor e sa apere interesele propriului minister, si nu
interesele intregului guvern. Ei vor lupta pana la moarte petru
interesele inguste departamentale, dar nu se vor gandi la interesele
mai largi ale guvernului.
Sistemul este de natura sa inhibe functionarii craetivi. Un functionar
nu are practic nimic de castigat atunci cand reuseste sa solutioneze o
problema de o maniera creativa, si risca foarte mult daca ceva nu iese
bine in urma unor eforturi de a schimba lucrurile. Nici un functionar
nu este remunerate pentru faptul ca reduce presiunea birocratica sau
face viata mai simpla pentru oamenii de afaceri sau profesori.
Oficiul Cabinetului de Ministru (Cancelaria) asa si nu a devenit un
centru care da directia de miscare, controleaza si comunica eforturile
intregului guvern. Majoritatea altor ministere cred ca Cancelaria
trebuie sa fie un arbitru neutru intre alte ministere care asigura ca
regulile de joc sunt respectate si care incearca sa sponsorizeze
compromisuri dintre ministere. Problema cu o astfel de atitudine e ca
intotdeauna se va actiona la viteza cea mai mica posibila care rezulta
din consensul altor ministere (lowest common denominator). Cancelaria
trebuie sa poata trasa obiectivele strategice si sa coordoneze
eforturile altor ministere de a atinge aceste obiective.
Sistemul britanic de guvernare este ca un sistem feudal de baroni
(ministri) care au armata si fonduri (functionari si bugete) care
formal recunosc suprematia liderului, dar fac ce vor. Un prim ministru
poate face foarte putine pentru a transforma guvernul intr-un actor
consistent si coerent. Singura arma din arsenalul unui PM e una foarte
grea – posibilitatea de a angaja sau concedia ministrii.
Pentru un lider este foarte dificil sa aiba prieteni adevarati sau
chiar sa mentina prieteniile pe care le avea inainte de a deveni PM.
Functia unui lider nu este de a face management. Seful de cabinet
trebuie sa ii scuteasca pe lideri de orice responsabilitati de
management astfel incat liderul sa se concentreze pe determinarea unei
vizuni a guvernului, sa decida politicile publice si sa faca
discursuri.
Rolul staffului unui prim-ministru e sa-si assume vina pentru
nereusite, iar functia primului ministru e sa isi assume sucesele.
P.S.: Scuzați. Am uitat. Și the-ul, și b..a -ul. Dar asta e ca și câmpul de manevră al guvernării. Între the și b..a.