Istoria noastră a fost făcută de alții și scrisă de alții. Atunci când vorbim de Ștefan cel Mare facem trimitere la documente leșești. Atunci când vorbim de Alexandru cel Bun facem trimitere la documente maghiare.
Când nu prea avem documente domnești, atunci apelăm la cele bisericești. Puține și ele.
Orice mănăstire are două documente importante: Condica și Pomelnicul. Au ajuns până în zilele noastre Pomelnicul Mănăstirii Moldovița, dar s-a pierdut Condica. S-a păstrat Condica Mănăstirii Humor, dar s-a pierdut Pomelnicul.
Condica Mănăstirii Voroneț, întocmită de Vartolomei Mazereanu în 1775, a fost publicată în 1900, la București. Iar Pomelnicul Mănăstirii Voroneț a fost publicat în 2010, în Chișinău, de Andrei și Valentina Eșanu.
Pomelnicul Mănăstirii Voroneț se află în biblioteca Academiei de Științe din Chișinău, ajuns înainte de 1954.
Atunci când Andrei și Valentina Eșanu au anunțat istoricii ieșeni că au descoperit Pomelnicul, Iașul a crezut că e o glumă proastă a basarabenilor. Era prea importantă descoperirea ca să se întâmple la Chișinău.
Nu știu câte cărți are biblioteca Academiei, dar mă tem să intru în ea. Am putea da, întâmplător, peste Evanghelia de la Chișinău. Și lumea o caută de două mii de ani.
MĂNĂSTIREA VORONEȚ de Andrei Eșanu și Valentina Eșanu (Editura Pontos, 2010)
Catalin
Ei, asta e o surpriza mare pentru mine.Imi pun cenusa in cap si ma cuminec, George.Uite cate lipsuri mai pot avea oamenii!!!Aferim.
Gheorghe Erizanu
@Catalin: Nu e bai. Cei de la Academia din Chișinău aveau o comoară în bibliotecă. De o jumătate de secol. Și nici nu bănuiau.
vladimir b.
Asta cu adevărat este o înştiinţare epocală! Şi cred că Mitropolia Moldovei îşi va pune cenuşe-n cap, că nu s-a editat sub egida ei. sau, mai rău, o va pretinde că este proprietatea de drept a acestei eparhii…
Dacă se va întîmpla asta, aferim, şi grecii ar trebui să ceară restituirea părţilor din Acropole – prăduite de-a lungul timpului de “lumea civilizată”.
Gheorghe Erizanu
@vladimir b.: De acord. Nu sunt sigur că cei de la metropolie, cei de la academie știu și azi ce înseamnă acest Pomelnic.
vladimir b.
P.S. să nu creeze confuzii: Mitropolia Moldovei din Patriarhia Română.
vladimir b.
Important este că ştiu bine cei care l-au publicat: cu ce au de-a face! Dar şi cei care-l vor pune în circuit, în timp, ca material istoric, ştiinţific, patrimonial, ideologic, cultural etc. Ca document al epocii – inestimabil. Oriunde în lumea civilizată ar fi constituit un eveniment major, epocal, cum spuneam)