Probabil, doar un singur roman îl întrece în numărul de cititori din Basarabia pe „Singur în fața dragostei”. Și acel roman e semnat tot de Aureliu Busuioc. E „Unchiul din Paris”.
Totul începe de la acel: „L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant. De fapt, n-are importanță unde l-am întâlnit, pentru că l-aș fi întâlnit neapărat, îl căutam, iar locul nu are nicio semnificație”.
Așa apare la 1966, printre tovarășii Vania, ion soltâși, tanchiști și partizani, „un bărbat sub 30 de ani, probabil înalt, de o frumusețe rară. Una dintre acele frumuseți pe lângă care treci fără să le observi imediat, dar de care nu te poți rupe, odată observându-le.
Trăsături precise, viguroase și aproape clasice dădeau feței lui o expresivitate uluitoare (…) de o frumusețe virilă”. Era firesc să-l cheme Radu. Radu Negrescu. Într-un roman de dragoste.
Era un nume complet anormal printre slavici, iurii ș.a.m.d. din viața reală de atunci. Radu Negrescu făcea lucruri firești pentru oameni. Se îndrăgostea. Dar nu până în pânzele albe. Lucra. Dar nu până la epuizare. Discuta. Dar nu se înflăcăra de viitorul luminos de mâine. Trăia ca un om firesc. Într-o societate violată de politic și social.
„Un erou atipic, în primul rând ca limbaj, în al doilea- ca maniere. Seducător, inteligent, fără iluzii donquijotești și – cum de s-a putut? – fără idealuri într-un timp când și vacile furajere trăiau conform „mărețelor chemări”, constată criticul Eugen Lungu.
Așa spun cărțile.
SINGUR ÎN FAȚA DRAGOSTEI de Aureliu Busuioc (Editura Cartier, 2012)
(Cartea zilei, Publika TV)