Blog

„Ce este un intelectual? Este orice persoană care se mișcă în domeniul ideilor.”
„De 50 de ani ține povestea asta. La Paris, câteva zeci de oameni dau tonul. Bat apa-n piuă la televizor. Publică articole. Scriu cărți. Predau de la catedră. Fac intervenții de la colocvii. Semnează petiții. Iau prânzul împreună. Lucrurile nu stau ca în șansoneta lui Brel: oamenii ăștia, domnule, gândesc. Gândesc pentru alții”. Este intrarea în temă a lui Sevillia.
Cum au reușit o mână de intelectuali francezi să domine viața publică postbelică mai bine de o jumătate de secol? Să scrie poeme dedicate lui Stalin, să declare URSS paradisul pe pământ, să-l proslăvească pe Mao, pe Castro, pe Pol Pot.
Alți intelectuali vorbeau în aceeași perioadă despre alte realitățile ale regimului sovietic, aveau alte detalii din biografiile lui Stalin, Mao, Pol Pot sau Castro. Dar vocile lor nu se doreau ascultate.
De ce Aaron a pierdut mințile societății? De ce Sartre le-a câștigat?
Așa spun cărțile.
TERORISMUL INTELECTUAL de Jean Sevillia. Traducere din franceză de Ileana Cantuniari (Editura Humanitas, 2007)
Jean Sevillia s-a născut în 1952 la Paris. Urmează Literele la Sorbona. Este redactor-șef adjunct al săptămânalului Figaro Magazine și responsabil de rubrica „Idei și istorie”.
(Cartea Zilei, Publika TV)

Comentarii(2)

  1. buna carte. pe cine intereseaza, am scris si niste ganduri prilejuite de ea…
    http://www.spranceana.com/2007/10/09/intelectuali-teroristi/

    1. @Vitalie Spranceana: Apreciem. E bună, dacă e privită de pe dreapta politică. E propagandistică, dacă e privită de pe stânga. Iar cea de a doua carte, apărută la Humanitas, e foarte aproape de extrema dreaptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors