Am crezut că reușim. Dar Bucureștii s-au grăbit.
Lucrăm. Poate va prinde bine pentru cei ce vin în toamnă.
Dacă democrația devine un simulacru, ca în Ucraina lui Ianukovici sau ca Republica Moldova lui Voronin, atunci această lucrare nu are nicio relevanță.
Noul Machiavelli
Jonathan Powell, autorul lucrării „Noul Machiavelli”, a fost consilierul lui Tony Blaier, fost prim-ministru al Marii Britanii:
„Înainte de toate, aş vrea să clarific ce nu este această carte. Nu este o rememorare a anilor Blair, căci există deja destule lucrări de acest fel. Nu este un tratat academic despre Machiavelli, deşi nu sunt prea multe de acest fel, dar nu sunt eu persoana în măsură să scriu unul. Şi nu poate fi considerată o istorie a anilor Blair, fiindcă nu a trecut suficient timp spre a redacta aşa ceva.
În schimb, ea este destinată să fie trei lucruri. În primul rând, o încercare de a verifica dacă maximele lui Machiavelli mai corespund realităţilor politice moderne la fel de bine ca atunci când au fost scrise. În al doilea rând, o încercare de a trage nişte învăţăminte despre conducere şi despre exerciţiul puterii pentru viitorii practicieni, pe baza experienţei mele în guvern. În final, lucrarea ilustrează o serie de generalizări prin intermediul unor anecdote din perioada pe care am petrecut-o la guvernare, referitoare la Tony Blair şi la ceea ce ştiu despre alte guverne britanice şi administraţii americane, într-o manieră similară cu modul în care Machiavelli şi-a ilustrat operele prin anecdote personale din vremea sa în guvernul florentin. Aceste anecdote reprezintă materialul de bază pentru uzul viitorilor istorici şi nu o încercare de a scrie istoria eu însumi. ”
Nic Arsa
Din păcate, întâmplările de la București, și mai ales succesiunea rapidă de demiteri pentru a face loc “tuturora care sunt cu noi,” miroase suficient de puternic a lovitură de stat. Indiferent cât de corupt ar fi Băsescu (și habar nu am despre acest subiect), maniera de a-l îndepărta este dubios de totalitară.
În plus, indivizi ca Victor Ponta, care a fost prins în flagrant că a plagiat fără jenă (circa 40-45 din cel 300 + pagini ale tezei sale de doctorat – conform mai multor surse independente), respectiv Crin Antonescu (cu alte bube în cap și prin alte segmente ale corpului – conform altor surse independente) nu mi se par deloc a fi mai neprihăniți, mai morali și mai adecvați în delicata meserie de conducere a țării.
Gheorghe Erizanu
@Nic Arsa: De acord.
Catalin
“Intamplarile de la Bucuresti”?- ziceti dv. , d-le Nic. Eu as zice mai bine intamplarile dintre Nistru si Tisa. Nasul meu detecteaza mirosuri pestilentiale venind dinspre cloaca Rasaritului , mai mult sau mai putin, Rosu. Probabil urmariti foare putin ce se intampla in Romania. Prea mult “blizkrieg”, prea multa organizare,…”disciplina de partid”,agresivitate de supertupeu aflat in ofensiva de toate felurile, asa …dintr-o data.(sa tot fie 6 zile?) Dar puteti intreba , de pilda, pe d-l Igor Dodon sa va spuna mai multe. Ca vrea el “federalizarea Moldovei si Transnistriei”,e una. Dar ca vrea si pe noi sa ne “federalizeze” in Ardeal, Valahia si Moldova lui Cuza si Kogalniceanu , e cu totul alta poveste. Fireste, ar mai fi de intrebat si altii, fie de la dv din ocol, fie din ocolul nostru (cel silvic)As zice de dl. Andrei Marga-rector intre rectorii lumii fostului P.Lumumba(de la Petru Bogatu s-a aflat si trb sa-i multumim de informatie!)sau d-nii Geoana, Guse,…I. Pantaru(nu inchid lista… cetateniilor romano-moldave aici) Criza economica la noi? In Romania? Mofturi, d-le Nic Arsa, mofturi. “Coruptul” Basescu… e criza,domnul meu? El e … ciotul de care se poticneste “centralismul democratic” putatotor acum de gulere albe si cravata in loc de sapca proletara(cu cozoroc sau fara) prin ditamai “Casoiul Poporului”. Nu ne da bani FMI? Banca Mondiala? UE? Ei si? Ciprul n-a primit 1 miliard de euroi sa se ajute cum stie el mai bine ? Nu e democratie(n-am spus stat de drept) la Moscova? Nu sunt si acolo demonstratii,patriotism, opozitie si…”Rusia Unita”?
Hai ca incetez , d-le Nic Arsa. Nu sunt prea guraliv de felul meu, asa ca ia-o ca m-a luat gura pe dinainte. Dar iti propun sa ne mai intalnim , aci pe blogul plin cu carti al lui George, peste vreo 3-4 luni. Poate vom rade si nu ne vom plictisi. Din pacate, acum , chiar acum in plina viteza a limuzinelor parlamentare(de la 30 de mii de euro in sus!) conduse pe bucatile de autostrada ale patriei dragi, mi-a cam pierit pofta de ras. Asa ca , scuza-ma, ma duc sa le vad defilarea populara.
Adresez si lui George aceleasi rugaminti de scuze. Prea i-am umplut pagina cu prostiile mele.Nu stiu cum mi-a venit mancarimea asta de limba.
S-auzim de bine. Daca se poate. Daca nu,Nu!
Gheorghe Erizanu
@Catalin: Cred că sunteți pe aceeași parte a baricadei. Dar aveți priveliști diferite. Ele se completează. Ca să nu pară prea literar acest blog, probabil, voi încerca să mă dumeresc și eu. Constat doar că Voronin a făcut restaurația în decusr de trei ani, dar acești doi dâmbovițeni au reușit să-l depășească. Ei au făcut-o în trei zile.
Nic Arsa
Domnule Cătălin,
Tot ceea ce ați scris mi se pare logic, mai sofisticat și mult mai cuprinzător decât am văzut și descris lucrurile. Am reflectat la cele spuse și găsesc că este foarte posibil ca “scenariul” pus la cale de “cei cu pricina” să fie pe linia pe care ați descris-o.
(video) Andrian Candu i-a dăruit o carte Maiei Sandu: „O să găsiți sfaturi despre cum să faci sau cum să nu faci politică” - #diez
[…] Într-o recenzie realizată de Gheorghe Erizanu, scriitorul menționează că: „Această carte nu e o rememorare a anilor Blair, căci există deja destule lucrări de acest fel. Nu este un tratat academic despre Machiavelli, deşi nu sunt prea multe de acest fel, dar nu sunt eu persoana în măsură să scriu unul. Şi nu poate fi considerată o istorie a anilor Blair, fiindcă nu a trecut suficient timp spre a redacta aşa ceva. […]