A apărut nr.1-2 din acest an al revistei Contrafort. În suplimentul dedicat Salonului Internațional de Carte Chișinău 2013 Vasile Gârneț a intervievat mai mulți editori. Am fost și eu unul dintre ei.
– Gheorghe Erizanu, ce vânzări a avut Editura Cartier la această ediție a Salonului Internațional de Carte: mai bune, mai optimiste decât în ceilalți ani, sau… rămâi în continuare sceptic?
–         Optimistul, analizând titlurile vândute, constată că în acest an au intrat în topul vânzărilor scriitorii români. Îi sunt recunoscător regretatului Aureliu Busuioc, care a acceptat proiectul Cartier și mi-a lăsat mână liberă pentru politica editorială a romanelor sale. Prin seria de autor Aureliu Busuioc am reușit să schimbăm accentele față de cele mai importante opere ale sale. Să le repunem în circuit. Iar cititorii să redescopere un scriitor care poate fi citit în afara programei școlare. Sunt bucuros că am reușit să impunem printre cititori romanul Hronicul Găinarilor. (Recomand după sau înainte de Hronic lectura romanului Biserica Albă de Ion Druță). Dacă la anul vom reuși să repunem în circuitul lecturilor marele romane ale anului 66 din Basarabia (Zbor frânt de Beșleagă, Povestea cu cocoșul roșu de Vasilache, alături de editatele deja de Cartier Povara bunătății noastre de Ion Druță și Singur în fața dragostei de Busuioc), care au fost nedreptățite de editorii de atunci și de acum, criticii oficioși de atunci, organele ideologice komuniste, atunci voi fi optimist. Și la anul.
Sunt optimist pentru că cititorul începe să facă o selecție din cărțile bune. Și-mi confirmă că Rotonda, colecția de literatură română contemporană a editurii Cartier, are o selecție bună (dintre ultimele apariții cititorii au ales Em.Galaicu-Păun, Serebrian, Cheianu).
Rămân sceptic. S-au vândut destul de multe cărți proaste. Asta înseamnă că încă nu funcționează un sistem de valori adevărat. Și cei care trebuie să creeze acest sistem or nu știu cum, or trișează, or nu le pasă (am în vedere tot felul de premii, concursuri, distincții, cronici de carte, emisiuni radio și tv). Nu putem minți la infinit cititorul.
Rămân sceptic. Vânzările de carte nu sunt mai bune ca în anii precedenți. Interesul pentru carte nu a crescut. Poate, dacă Ministerul Educației va insista pe cunoștințe, iar Ministerul Culturii va încerca să promoveze politici culturale eficiente, vom deveni optimiști. Peste vreo șapte ani.
 – Cartier participă cu regularitate și la târguri de carte din România – Bookfest și Gaudeamus -, dar și la târguri internaționale. Ce ai îmbunătăți la Salonul de Carte din Chișinău, pentru a-i da o mai mare vizibilitate, pentru a fi mai „populat” nu doar în prima zi, și unde editurile chiar să-și vândă producția?
–         Nu-mi place să dau sfaturi. Noi n-am participat în perioada komunistă la Salonul de carte de la Chișinău. El a  avut și are carențe. Apoi am revenit la el în momentul când oficialitățile komuniste au început să-l boicoteze. Acu participăm dintr-o solidaritate  a marginalilor. Or un Salon de Carte este un eveniment al elitelor.
– Cartier și-a făcut un nume publicând traduceri din autori francezi contemporani. Ești mulțumit de această colaborare, vă gândiți să traduceți și din alte literaturi? Veți colabora și cu alți parteneri decât francezii?
–         Noi am publicat traduceri nu doar din franceză. Poate, pe anumite segmente, a fost o inflație de traduceri franceze. Dar am avut colaborări și cu editori americani, englezi, germani, spanioli, ruși, georgieni, bulgari, elvețieni. Francezii pe care i-am scos noi se numesc Gide, Duras, Drieu La Rochelle, Gary, Morand, Roland Barthes, Le Goff, Piaget, Vigarello, Pastoureau, Ferro. Sunt nume prea importante pentru literatura universală și istoria universală ca să fie doar francezi. Orice cultură serioasă are nevoie de operele traduse ale acestor scriitori și istorici. Editorii ruși scoteau pe piața rusă cărțile franceze traduse deja în română de Cartier cu o întârziere de 3-5 ani.
Cele patru volume fundamentale ale istoricului englez Hobsbawm au apărut la Cartier. Cea mai citită carte din Statele Unite, după Biblie, trilogia Atlas Shruggeg de Ayn Rand, va apărea în curând în traducere românească la Cartier.
Gheorghi Gospodinov, cel mai important și cunoscut scriitor bulgar de astăzi, a apărut la Cartier. Lista poate fi continuată cu rușii Venecika Erofeev, Zahar Prilepin, elvețianul Christian Kracht, georgianul Zaza Burciuladze.
Este adevărat că sistemul francez de subvenționare de carte este foarte birocratizat. Dar anglo-saxonii în general nu subvenționează traducerile.
Cartier are o linie editorială pe care încercăm s-o menținem și să fie distinctă de politicile editoriale ale altor editori români. Sper că ne reușește, chiar dacă, pe alocuri, graciem un pic.
– Lansarile Editurii Cartier au devenit un punct de atracție al Chișinăului nostru, cu prea puține evenimente culturale autentice. Aceste lansări au sporit vânzările sau sunt doar consumatoare de energie pentru organizatori?
–         Librăriile sunt spații culturale. Am încercat să ne demonstrăm nouă, în primul rând, că în Chișinău este loc pentru lansări făcute în mod onest, cu public care vine pentru carte și scriitor, fără a aștepta „întrebarea a cincea” (băutura alcoolică și tartinele sau plăcintele cu brânză și mărar, o obișnuință a lansărilor de la Chișinău de prin alte spații culturale).  Nu avem public adus înregimentat de profesori. Vine cine vrea și cine poate. Am avut lansări cu peste 200 de oameni. Am avut și lansări cu trei oameni. Le-am dus la bun sfârșit pe toate. Au fost lansări când n-am vândut nicio carte. Am avut lansări când am vândut 30 de cărți și un mare scriitor și om politic român a considerat că librarii nu au dreptul nici la un bănuț. Am avut lansări cu vânzări de 80 de cărți. În general, viața ne consumă multă energie. Iar Republica Moldova, vorba unui cârcotaș, ne ocupă tot timpul. Dacă energia consumată de noi e spre binele cărții, atunci prefer acest consum. Nu cred că cei care fac evenimente culturale a lehamite pierd mai puțină energie.
– Susții o rubrică de carte la o televiziune privată. Emisiunea ta, din păcate, s-a mai micșorat în timp, dialogurile din studio au dispărut, a rămas doar o scurtă prezentare a noutăților editoriale. Televiziunile aleargă după profit, după rating și, ca de obicei, cultura este prima sacrificată. De ce sunt atât de „alergici” la carte cei din audiovizual?
–         De fapt, problema emisiunii n-a fost rating-ul. A fost un rating onorabil și, pe alocuri, chiar uimitor de ridicat. Chiar dacă era la o oră imposibilă. Eu rămân recunoscător oamenilor care se trezeau sâmbătă dimineața pentru a privi o emisiune despre carte. Trebuie să iubești prea mult cartea ca să-ți tai din somnul permis și meritat. A fost o decizie a angajatorului. Eu m-am conformat. Au rămas prezentările scurte de carte. Dacă se promovează cartea, atunci, eu zic că e bine. Apropos, genul de prezentare de carte a fost preluat și de postul-mamă românesc. Televiziunile private nu sunt obligate să promoveze cartea. Dar televiziunea publică este obligată s-o facă. Eu nu sunt adeptul emisiunilor culturale care nu au rating. Nu au rating emisiunile proaste. Mass-media noastră suferă de o boală proletară: la cultură sunt trimiși, de obicei, jurnaliștii care nu se pricep în politică sau în economie. Jurnaliștii buni, care sunt foarte aproape de cultură, se pricep și în politică, și în economie. Și atunci ei sunt aruncați pe alte domenii. Iar la cultură ajung cei care nu se pricep nici în economie, nici în politică, nici în cultură. Avem foarte puțini jurnaliști de vocație, care au declinat ofertele apetisante și laxe din politică și au rămas în cultură. Sunt sigur că o emisiune culturală sau despre carte pusă la ora nouă seara va avea un rating mai mare decât show-urile politice de fiecare seară. Politica e ca ziarul. Azi îl utilizezi. Și mâine îl arunci. Cartea rămâne. Unele cărți rămân.
(Contrafort nr. 1-2 (219-220), ianuarie – octombrie 2012)