Am purtat barbă. În semn de doliu. Dar l-am văzut pe unul care și-a lăsat barbă. De frumusețe. Și atunci mi-am ras barba.
Am fruntea înaltă. De mic copil. Dar l-am văzut pe unul care și-a pus păr. Și atunci am început să chelesc.
Încercam să nu mănânc vocale. În vorbe. Îmi părea corect. Dar l-am văzut pe unul care vorbește cu mult „ooo”. Și atunci voi scurta „o”-urile.
Mi-am făcut blog. Poate lumea va citi despre cărți. Și va deschide cărți. Dar l-am văzut pe unul care și-a tras blog. Să învețe lumea. Și atunci voi face graffiti.
Am crezut că va veni primăvara. Dar a venit unul și ne-a dat bonus o lună de iarnă. Așa că mă întorc în iarnă.
Am crezut că scriitorul lunii e Mark Twain. Dar nu e adevărat. Există loc și pentru revelația lunii. Oricum, mă duc în Twain:
„Instruirea este totul. Piersica a fost odată o migdală amară; conopida nu e altceva decât o varză cu studii superioare.”
Mark Twain a trăit cu vreo sută cincizeci de ani în urmă. Și a avut o gură slobodă. Și de 150 de ani nu i-a închis-o  nimeni:
„Să zicem ca ești un idiot. Și să zicem că ești membru al parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet.”
„Deşi am o experienţă de 40 de ani în domeniul potlogăriei şi vanităţii omeneşti, n-am văzut ceva care să semene cât de cât cu nesimţirea şi autoadmiraţia acestui bădăran vulgar şi de o incomparabilă ignoranţă.”
„Orice generalizare este falsă… inclusiv aceasta.”