Cu întârzieri, Basarabia poate fi înscrisă în etapele din Istoria lui Eric Hobsbawm: Era revoluției (1789 – 1848), Era capitalului (1848 – 1875), Era imperiului (1875 – 1914), Era extremelor (1914 – 1989).
Tiraje epuizate. Cărțile se cumpără când le vezi pe raftul librăriilor.
Nu e nevoie să cumperi Era leprelor (1989 până în viitorul palpabil biologic al fiecărui basarabean). Hobsbawm a murit. N-a scris-o. Și nu prea l-a interesat acest pământ. Cu o excepție de câteva propoziții. Care i-a deranjat pe istoricii români. Basarabenii, chiar dacă iubesc lectura la nebunie, preferă s-o trăiască. E adevărat, fiind poeți din fire, ei nu știu că trăiesc în Era leprelor. Ei cred că sunt într-un poem. Mai trist, poate.
Alexandru Canțâr, fire delicată, își aduce aminte în Adevărul, că în timpul conflictului armat din 1992, „înainte de fi trecute peste Nistru, pe linia întâi, câteva batalioane din care făceam parte au fost staţionate pentru noapte la o tabără. Camioanele au fost aliniate în faţa încăperilor în care urma să dormim şi au fost puse santinele. Noaptea, în ciuda străjerilor, nişte şmecheri au furat toată benzina din rezervoare. Foc şi pară, şeful Marelui Stat Major de atunci a aliniat batalioanele dimineaţa în faţa camioanelor, după ce a ordonat să se reumple rezervoarele. A ţinut un discurs incendiar în faţa celor câteva sute de întinşi strună vizavi despre patriotism, despre cât de urât este să furi în timp ce noi mergem să luptăm pentru integritatea Patriei şi despre fermitatea cu care se va lupta contra celor care nu au obraz etc. etc. Ştiţi ce s-a întâmplat tot atunci? Şmecherii au mai furat în timpul discursului benzina din rezervoarele a jumătate din camioane… Noroc mare că discursul nu a fost prea lung şi … am putut merge la luptă…”
Vânătoarea din Pădurea Domnească și ceea ce a urmat și urmează îmi aduce aminte de vânătoarea lui Napoleon pe câmpurile mareșalului Bertille. Ultimul l-a chemat pe Napoleon în ospeție. Napoleon a acceptat, dar l-a întrebat dacă sunt iepuri, mulți iepuri, pe domeniile mareșalului. Pentru o vânătoare. Bertille a confirmat. N-avea niciun iepure. A trimis să fie cumpărați o mie de iepuri.
Napoleon a ieșit la vânătoare. La un semnal al lui Bertille, iepurii au fost sloboziți. Împăratul s-a minunat de numărul impresionant de iepuri. A vrut să ochească. Dar iepurii s-au repezit spre Napoleon. Se urcau pe picioare, săreau în spate încât învingătorul de la Austerlitz abia a reușit să scape de ei. De mulți, de foarte mulți iepuri.
Iepurii au fost cumpărați de la o fermă. Erau obișnuiți cu omul care le aduce de mâncare.
După Pădurea Domnească noi suntem ca Napoleon la vânătoare pe domeniile mareșalului Bertille. Numai că într-o țară poetică noi nu suntem napoleoni. Iar iepurii nu sunt iepuri. Sunt lepre. Sunt multe. Și dau năvală peste noi.
Doar mistreții sunt fericiți. Sezonul de vânătoare, poetic vorbind, s-a încheiat. E Era leprelor. De la 1989 până în fundul futurologic al lui Dante. Pavat cu analiști politici. Și politicieni cu suseta scoasă din gură cu două secunde înainte de luarea microfonului. Din aceeași eră. Sau rămași din precedenta. Arareori, prin văi, într-o țară plină de poeți, găsești câte un canțâr. De mirare. Ce caută el în această eră.
Lepră, conform Dicționarului enciclopedic Cartier, are următoarele sensuri: 1. Infecție contagioasă cronică cu localizare cutanată și viscerală, produsă de un germen cu caractere speciale numit Mycobacterium leprae sau bacilul Hansen; este caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. Fig. Viciu, stare infracțională etc. care se extinde social cu rapiditate. 2. Om fără caracter, fără scrupule, ticălos.
dandy
Incerc – de mai mult timp, zau, – sa inteleg cum au ajuns leprele astea in RM. Incerc sa sper ca leprele astea nu sunt la ele acasa. Si ca au fost aduse de cineva. Din prostie. Din rautate. Din nestiinta. Dintr-un calcul meschin si chior. Numai sa nu fim leprele chiar noi.
Gheorghe Erizanu
@dandy: E un experiment științific. Pus la cale de M6, Mossad, FSB și, mai nou, de Interpol.
dandy
Umorul negru e tot ce ne ramane. Dupa ce moare speranta.
P.S. Ai uitat sa specifici cine sunt cobaii.
Gheorghe Erizanu
@dandy: Uneori eu sunt cobaiul. Alterori omul de lângă mine. Apoi iar eu. Iar el. E felul nostru de a fi. Până la moarte.
Mircea
În acest context vad lepra ca o umbrela, ca si prostia. Ca o adaptare la conditiile meteorologice, la început, care mai apoi devine noi însine, si ne-o apropriem, si ne place, devine un fel de mazochism. Sadistii sunt cei cu cravate, cu masini la scara. Ei sunt vânatorii. Iar iepurii devin cobai. Leacul ar fi un stat bazat pe drept. Dar nimeni nu-l vrea, sau mai bine zis toti au frica. Parca ne-am simti vinovati de ceva.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Sunt romantici. De nevoie. Unii dintre ei sunt printre politicieni.
Ștefan
întrebare retorică: Cine a vindecat leproșii?
Gheorghe Erizanu
@Ștefan: E o diferență între leproși și lepre. Leprele împăștie baccilul. Leproșii îl poartă de nevoie.
Gaius
ce fel de experiment științific? 🙂
Gheorghe Erizanu
@Gaius: Toate experimentele științifice sunt făcute de savanții britanici. În toate domeniile. Inclusiv, pe moldoveni.
catalin codru
epoca leprelor in tara inter(jlobilor)lopilor!!!
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Ar fi o consolare. Nu suntem unicii.
vladimir b.
întradevăr, trista ”poveste” de la Pădurea Domnească merită transpusă într-un roman, căci epoca în care acea nenorocire a fost posibilă trebuie neapărat eternizată, tocmai ca o mărturie definitivă a celor afirmate a tine!
Poate chiar o ecranizare hollywoodiană?!
Gheorghe Erizanu
@vladimir b.: Problema a explodat în cea mai slabă verigă. Restul au apărut ca să acopere acea problemă. E ca lovitura de ciocan peste deget. Ca să uiți durerea de dinți.
vladimir b.
mie mi se pare că povestea are implicaţii mult mai profunde, decît ne imaginăm acum! poate scriu la mine pe blog despre asta…
Gheorghe Erizanu
@vladimir b.: Voi citi cu mare atenție. Tot așa cum Andrei Pippidi citește cu atenție blogul tău. Vezi volumul II din „Case și oameni din București”.
catalin
Domnu Vladimir,
Intr-adevar “vanatoarea domneasca ” este demna de a figura intr-o ecranizare a recentului val cinematografic romanesc. Circumscrie nu doar Basarabia etica, ci intreg arealul prezentului etic romanesc.Formele de manifestare sunt absolut unice,iar regnul, sub conditionarea caruia s-au produs vanatorii, apartine exact spatiului nostru.
Cu toate acestea m-am bucurat foarte mult cand am reparcurs “Mistretul cu colti de argint” din notificarea meditativului nostru George.M-am simtit cutremurat ca dupa o anatema.
Gheorghe Erizanu
@catalin: Vladimir a făcut azi, pe blog, o incursiune în istoricul Pădurii Domnești.
catalin codru
daca vladimir e domn ,deja e bine,e unul din paradigma vivace romaneasca .cupruins de multe fluvii,canalul dunarea marea-neagra. iara-si isi asteapta eroii,uite unul ca vlad asezat pe maluri streine,mai aminteste prin niste consoane expirate, obirsia basarabeana….e trist ,e si putin de spus,refugiati pe maluri vrajmase,ei nu uita de noi,ei chiar se cred mai presus,ei maninca din lutul absolut,dim minciuna preistorica,mincand facultati preistorice,dintii lor crinsnind potrivnic istoriei iniversale.daca bei o bere buna,-te pis usor…daca nu esti acasa,reflctezi fara umbra de dubii,gps-ul eronat ,tye atraje drumul ,ca o gaJICA
catalin codru
PARCA BAT CAMPIII,PARCA NU ,O SUMEDENIE DE RATACITI, NE IMPUN REFLEXIUNI,-EI TREBUE SA NE AMINTEASCA GOLUL ABSOLUT.POATE IN AFARA ROMANIII,TOTUSI CEVA MAI APROAPE ,PRIN PAUNESCU ,LABIS SI STANESCU,SORESCU,sau schimbati chiar voi rinduiala crestomatica….GEORGE ERIZANU – O ZVICNIRE PROFUND ROMANEASCA…CELEBRII COMENTATORI-GOLURI DE NISIP,MICROBII ODORA CALDURA-CALDURA NU POATE FI IN -NAUNTRU TARII,DEACEA NE CREDEM O NATIUNE SANATOASA/IN AFARA CONTEXTULUI /DE ACEA, UNII CAUTA ROMANE PRETIOASE,…IN FUND NU GASESTI DIAMANTE.SI PUTE…SI AVEM ORGOLII.SI CARtIeER IN CARTIERe si scritori care musca din poeti ca lupi INTRE PUIi FIRAVI, DESI IMPECABIL NE IMPUN TAINICE GLAGOLII, PE CARE LE SUGRUMAM CU DORINTA DE VIERMI LATINI ,TREZITI SI LIPSITI DE CALDURA…MAI SINT BASARABENI STATIONATI PRIN PARIJURI,SI RUSI CONDROVICESTI (adica chiar nemernicul de mine),BOLNAVI DE TRECUT…CUM SA asterni INTR-UN LOGIC INTREG ,TOATE ASTEA?TREBUE SA TE SIMTI UN ZERO-SA SPUI CA TATAL TAU A FOST UNIVERSAL,SA SIMTI CONTRARIUL,SI SA AFIRMI VICE-VERSA,-SINTEM ROMANI SI PUNCTUM…PUNCTUL E MIC SI CERE SINGE, TREBUE NIMIcITI ALOLINGVIi…DAR IN PRIMUL RAND ,E NEVOE SA NE NIMICIM PE NOI INSINE!NISTRUL E SI ACUM O APA ROSIE,SINTEM MIOPI.NU INTALEGEM GUSTUL SINGELUI.UNDE N-AI FUGI,TE URMARESTE PACATUL PARINTILOR,CE -N-AI CITI- VEZI DOAR TRECUTUL INSINGERAT AL PARINTILOR TAI…E O MOARTE DULCE,ELIBERATOARE…DE PARCA L-AI CITI PE PRUST IN ORIGINAL-ORIGINALUL E ROMANESC,E APROAPE BASARABEAN,E PAUL GOMA FARA SANgE, DAR CU MOTIVE SERIOASE PENTRU NOBEL…SINTEM UN SCINCet
DE O VIRGINA VIOLATA,CARE PINA LA URMA ,DOAR EA SE SIMNTE culpabila…PARCA M-AM EPUEZAT,SINGELE NU MA MAI VREA…SIGUR ,EMILIAN GALAICU PAUN ,E UN MARE RASUFLATOR SI INTALEGATOR DE ROMANA,(JOS PALARIA)MIRCEA CIOBANU,NU E DABIJA -CIOBANU,SI TEMA DE ACASA NU-L PRINDE LA DOMICILIU,POATE NEPOTII INFIPTI INRT-O PRISPA STRAMOSEASCA VOR ANIHILA TEXTUL SChIOP SI ANTI-LITERAR,FARA SA POATA OPRI INTALEgEREA MAJORA A TRAGEDIEI BASARABENE,…TOTI SCRIEM CUM VREM.VACULOVSKI NE DESCHIDE ORIZONTURI,ADICA SANDU,PRIVESTE NEMAi- scris SI nemaiPOMENIT DE DEZIiNVOLT,E CA UN CARTOGRAF, CARE NE DESTAINUIE ADINCURILE OCEANICE PE O SUBREDA SALUPA RAManeasca…ar trebui sa tac,ar trebui nici sa mai exist ,sa consult dexul on line,sa merg la cazino si sa pierd a cata oara intreaga avere inexistenta…sau sa-l citecsc pe sorochin,s-au pe pelevin,s-au pe multi altii neromani,sa-i pun o bere lui ghimpu si lui chirtoaca si sa ma inerveze si poate sa le bat botul,asta daca nu pot scrie!!!dar s-a usurat destinul scriitoricesc,orice haimana detine legal cate un acaunt pe fecebook,prin care isi expunune aberatiile-subtile,..si are tot dreptul,nu violeaza spatii straine,nu sugruma papirusuri sau hirtii ,doar bate din clape,tacaneste subversiv si priveste paharul intruna gol de iluzii…un nobel pentru basarabeni curat si inocent fara evrei sau comunisti,chiar fara romani,chiar fara basarabeni adevarati,fara nimic,in general,doar un premiu ni-ar scapa ,inofensiv si curat,ca un noroc orb.
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Avem slobozire la toate. Și în toate.
vladimir b.
@ Gheorghe, merci, nu ştiam că AP a pomenit asta într-o carte a domniei sale. Noi ne scriem mesaje.
@ Cătălin,
mulţumesc că suntem de această dată afini!
@ Cătălin Codru,
aş răspunde cu drag domniei dvs., dar sincer nu am înţeles nimic. E de bine că sunt domn, sau abominabil?
catalin codru
vladimir b@ asta inseamna ca scopul a fost atins!!!
mie mi-a fost mai simplu cu ,,abominabil,,am acces la dex on line!
vladimir b.
@catalin codru,
care scop, daca nu sunt indiscret?! exista vreunul?
catalin codru
domnu vladimir!nu va deranjati !nimic personal.
vladimir b.
of, m-am liniştit, Cătălin Codru!
E.R. Bellu
De la ”Era leprelor”, Alexandru Canțâr (ori Alexandru Canțîr), benzină furată, evocarea Patriei, Pădurea Domnească, experimentul combinat(oriu) al tuturora de la MI6/Mossad/FSB/CIA/You-Name-It, ș.c.l … și până la a nu avea nimic personal “cu domnu’ Vladimir” este oareceva drum.
26 = 2×13 (douazecișișase) de intervenții. Precis, un număr ne-prim.