BUCURIA COMUNĂ A TEXTULUI. Sfântul Benedict cu câteva luni înainte de moarte, survenite în  547,  a avut o viziune: Dumnezeu ne-a dăruit lumea în două chipuri, ca natură și carte.
Atunci el a decretat regula nr.38 din codul benedictin:
„În timp ce frații își iau prânzul, se va citi întotdeauna; nimeni nu va îndrăzni să ia cartea la întâmplare și să se apuce să citească acolo; dar cel care urmează să citească pe durata întregii săptămâni își va începe datoria duminica”. Bucuria textului urma să fie comună, nu individuală. Era un act spiritual.
PLĂCEREA LECTURII. Lecturile publice informale (din Evul Mediu până în secolul XIX) erau  în sânul familiei, în locuri publice. Preotul care arsese biblioteca lui Don Quijote, într-un han, vorbea despre pericolul lecturii. Replica hangiului: lui îi plac cărțile în care cavalerii luptă cu monștri, înfruntă de unul singur armate imense.
LECTURI ȘI ȚIGĂRI DE FOI.În 1865 Martenez, producător cubanez de trabucuri și poet, fondă ziarul La Aurora. Pentru lucrătorii din domeniu. Și-a dat seama că muncitorii sunt analfabeți și atunci, la 7 ianuarie 1866, la întreprinderea El Figaro a avut loc prima lectură publică. Era desemnat un muncitor, știutor de carte, care era plătit pentru lectură din contul muncitorilor. Lecturile publice au devenit atât de populare și subversive, după guvernatorul Cubei, încât în 14 mai 1866, guvernatorul politic al Cubei le interzice.
Printre cărțile favorite era Contele de Monte Cristo. Muncitorii i-au scris lui Dumas în 1870 să le permită să dea numele eroului unui sortiment de trabuc. Dumas a acceptat.
De atunci lumea fumează Monte Cristo.