Eram student. În URSS. După facultate (de jurnalism), speram, că voi face câțiva ani, la cultură, la Tinerimea, după aia la Orizontul (Columna), tot la cultură, după aia voi face o sinecură la Nistru (Basarabia), sau la poezie, sau la proză, sau la critică. Deja nu mai conta.
Am fost la Tinerimea. La cultură.
Ar fi trebuit să fiu acu la Nistru (Basarabia).
Dar nu sunt nici la Nistru (Basarabia). Care nu mai e. Nici în URSS. Care nu mai e. Și nici în presă.
Și sunt aproape fericit. Un om de dreapta care scoate, ca editor, volumul Sînt un om de stînga. Și angajatul inexistentei reviste Nistru (Basarabia), care este de acord, chiar și în cazul lui CTP, cu binele public și rolul presei văzut de Horia-Roman Patapievici.
Nu mă interesează nici știrile negative, nici știrile pozitive, nici decalogul, nici tobele roz. Îmi pare rău de acei tineri din presă care sunt schilodiți. Și nu visează să lucreze la revista Nistru.
Probabil, vor fi foarte fericiți. Când vor ajunge la vârsta Nistrului.
Mai multe rezultate...
Mircea
Pentru studentii de azi sunt deschise londra, Parisul… Si Nistru e în occident. Privind de aici asa se vede.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Dulce e glonțul Patriei. E titlul unui roman.
Elena B. Man
“Bietul om este supt vremuri … au nu viceversa,” citat din memorie.
Gheorghe Erizanu
@Elena B.Man: Nu prea sunt de acord. Mai ales când ești tânăr. Se poate de dat din coate. Ca să ieși din vremi.
Mircea
Am înteles. Si sunt de acord. Nu am cautat cu orice pret sa parasesc Patria, am avut o oportunitate sa ma formez s-apoi m-am simtin mult mai util aici decît în RM. Ceia ce fac aici nu as fi putut face acolo. E important sa fii la momentul potrivit în locul potrivit. Dar lucrurile se pot schimba si nu exclud nimic pe masura in care alegerea poate fi evidenta. Si mai ceva, notiunea de Patrie e cam vaga. La început a fost una, apoi a devenit alta… Acum parca ar fi mai multe. Dar gândul mi-e des la bastina, adica la momentele de atunci. Care totusi au fost frumoase. Poate ca am avut noroc si pretuiesc.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Eram tineri, Mircea. Și fără griji. Nu ne făceam probleme nici atunci când nu nimeream hulubii. Cu praștiile. Îi vom nimeri altă dată. Eu nu sunt adeptul iubirii patriei cu orice preț. Și cred că ai procedat corect și ai fost norocos.
Mircea
Merci Gheorghe. Va admir pe cei ce faceti ca lucrurile sa se schimbe spre bine în acel mediu care adesea ne-a desamagit. Cred ca nu e nimic predeterminat si ca omul poate sfinti locul, vorba ceia. Eu cred ca si tu esti norocos. Sa poti realiza asa ceva.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Da. Dumnezeu mă privește în ceafă.
Elena B. Man
Domnule Erizanu,
Mai precis, numele corect al acelui roman este “Dulce ca mierea e glonțul patriei,” al doilea roman al lui Petru Popescu (1970).
“Prins,” primul său roman (1969) l-a impus pe Petru Popescu (n. 1944, București, stabilit din 1974 în Statele Unite) ca un romancier absolut citadin, rupând-o definitiv cu evocarea infinită, mioritică, siropoasă și pastorală a satului românesc.
Elena B. Man
Din nou pentru Gheorghe Erizanu,
Poate nu ar fi lipsit de obiect și interes, în viitor, dacă ați considera publicarea unora dintre romanele lui Petru Popescu (sau a întregii sale opere) la Cartier. În opinia mea de cititor, și a multor altor cititori din generația mea (anii tîrzii 1950), Petru Popescu a fost un scriitor extraordinar care a existat într-o lume aproape imposibilă.
Basarabenii, și nu numai ei, ar putea lesne vedea si un alt mod de a a scrie romane în româneste. Ar fi extrem de util pentru deschiderea altor orizonturi, aparent nestudiate (destul) sau chiar neștiute și/sau ignorate.
Gheorghe Erizanu
@Elena B.Man: Romanele lui Popescu sunt în Librăriile Cartier.
OptimizarePlus
Nu frange aripile viselor!