un cristian mi-a trimis un chestionar. Am răspuns cu o mare întârziere. Până apare textul pentru cine a fost destinat Vă propun un fragment:
– Ce sfaturi aveți pentru o editură nouă? Ce greșeli trebuie evitate într-un proiect editorial?
– Dacă nu poți vinde o cutie de caviar cu mai mult de 10 cenți, atunci bine ai venit în piața cărților. Îți va fi ușor. Oricând vei avea o scuză: cititorul.
Sfaturi? Nu știu. Poate: 1. Fii sigur, nu cunoști piața de carte, chiar dacă ai senzația că o știi ca pe Tatăl nostru. Piața de carte e imprevizibilă. 2. Evită să lucrezi cu scriitorii mediocri și cu moștenitorii marilor scriitori. 3. E foarte ușor să lucrezi cu marii scriitori. 4. Nu te aventura în tiraje mari. 5. Nu vinde cartea în chioșcuri și magazine, alege mai bine câteva librării cu librari. 6. Nu avea iluzii că vei deveni bogat. 7. Dacă nu poți face bani, atunci fă, cel puțin, cultură. 8. Pune prețul la carte pe copertă. Fii corect cu cititorul și autorul tău. 9. Fă ebookul fără DRM. Respectă onestitatea cititorului tău. Pune DRM editorul care își privește cititorul ca pe un potențial hoț. 10. Va trebui să fii generos cu autorul, tipograful, distribuitorul, librarul. Ție îți va rămâne foarte puțin.
dandy
Convingator. P.S. Dar ma fac editor doar dupa ce castig primul milion.
Gheorghe Erizanu
@Dandy: Atenție la soarta editorului milionar Dinu Patriciu. Nu știu ce să zic.
Virgil
“Nu te aventura în tiraje mari”. Mi-a plăcut mult
Gheorghe Erizanu
@Virgil: Au început să înțeleagă și scriitorii noștri. E mai bine.
dandy
Mai mult decat convingator. P.S. Dar nu mai stiu la ce sa renunt. La primul milion? la cariera de editor?
Gheorghe Erizanu
@dandy: Mai sunt puțuri petroliere care pot fi vândute unui stat bogat?
dandy
“Poate sunt printre planete alte lumi …” Si alte zacaminte petroliere :).
Gheorghe Erizanu
@dandy: Megem la șist, la Vaslui.
Florin O. Z.
Foarte fain eseul. Foarte faine sfaturile.
Desigur, asta nu înseamnă ca m-aș încumeta să o fac. Chiar și cu un milion de euro sau dolari la dispoziție.
Apropo. Nu este suficient ca cineva să intre (extrem de dubios) în posesia Petro Midiei, cea mai modernă rafinărie din lume la nivelul anilor 1985-1986 (pentru care am plătit din greu cu “Blood, Sweat and Tears”), pentru a trage falsa concluzie că ar putea fi capabil să facă și cultură. Dopo dicembre. 1989.