23 aprilie este Ziua Sfântului Gheorghe. Când spaniolii primesc în dar cărți. Și dăruiesc flori.
Este și ziua bibliotecarului. Când sunt anunțate cele mai bune cărți în domeniul biblioteconomiei. Nu este nimic spectaculos în aceste premii. Este o muncă imensă. Și foarte multă rutină. Și foarte puțini bani.
Nu înțeleg nici în poziție „culcați”:
1. de ce studiile de acest gen apar pe hârtie velină și cu fotografii color;
2. de ce biobibliografiile se fac pentru scriitori care vor rămâne doar cu aceste biobibliografii.
Anul trecut au fost mai puține premii ca anul precedent. În acest an sunt mai puține premii ca anul trecut. Dacă continuăm în acest ritm, atunci, poate, în cinci ani vom ajunge la un singur premiu. Mare. Important. Pentru o carte tipărită pe paperbook, broșată, fără imagini, cu corp de literă adecvat, cu tipografică plăcută ochiului, cu ISBN. Și într-un tiraj mai mare de 50 de exemplare.
Concursul Naţional „Cele mai reuşite lucrări ale anului 2014 în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei informării”
În cadrul Zilei Bibliotecarului, marcate la 23 aprilie 2015, Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova a anunţat rezultatele Concursului Naţional “Cele mai reuşite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei ale informării”.
Comisia în componenţa:
Renata Cozonac – preşedinte
Ecaterina Scherlet – membru
Gheorghe Erizanu – membru
Elena Pintilei – membru
Valentina Chitoroagă – membru
au examinat publicaţiile depuse pentru concurs.
Drept rezultat s-a decis:
I. BIBLIOTECONOMIE ŞI ŞTIINŢA INFORMĂRII
Premiul I
Colloquia Bibliothecariorum “Faina Tlehuci” = Colloquia Materials Bibliothecariorum “Faina Tlehuci”, Ed. a 2-a, 27 febr. 2014
red. resp.: Elena Harconiţa ; rez. în lb. engl.: Valentina Topalo.
Bălţi : Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat “A. Russo”, 2014
Premiul II
Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică, Ed. a 3-a : Materialele Colloquia Professorum din 12 oct. 2012
col. red.: Valentina Priţcan [et al.].
Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică, Ed. a 4-a : Materialele colloquia professorum din 18 oct. 2013
/ col. red.: Valentina Priţcan [et al.].
Bălţi : S. n., 2014
Premiul III
Conferinţa internaţională “Promovarea egalităţii de şanse în educaţie şi cultură: rolul bibliotecilor”, 12 dec. 2013
coord.: Silvia Ghinculov, Natalia Cheradi ; red. resp.: Constantin Crăciun.
Chişinău : ASEM, 2014
Materiale promoţionale
Şapte decenii de tradiţie şi inovaţie : Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă” – 70 [ani de la fondare]
Bibl. Naţ. pentru Copii “Ion Creangă” ; resp. de ed.: Claudia Balaban ; coord.: Lilia Tcaci.
Chişinău : Baştina-Radog, 2014
II. BIBLIOLOGIE
Premiul I
Zavtur, Natalia.
Biblioteca Tehnico-ştiinţifică a UTM: Parcurs evolutiv – 50 de ani : (sinteză documentară)
Natalia Zavtur ; red.-consultanţi: Zinaida Stratan, Georgeta Ghenghea ; Univ. Tehn. a Moldovei, Bibl. Tehnico-şt.
Chişinău : Tehnica-UTM, 2014
III. LUCRĂRI BIBLIOGRAFICE
3.1. Bibliografii
Premiul I
Publicaţiile ştiinţifice ale Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (2006-2013) : Bibliografie
Nionila Daliniţchi, Angelina Catană, Diana Pelepciuc [et al.] ; red. şt.: Angela Timuş ; coord. ed.: Elena Bordian ; Inst. Naţ. de Cercetări Econ., Bibl. Rep. Tehn.-Şt.
Chişinău : Institutul Naţional de Cercetări Economice, 2014.
Premiul III
Publicaţii ale profesorilor şi cercetătorilor UTM … : Bibliografie selectivă
Univ. Tehn. a Moldovei, Bibl. Tehn.-Şt. ; alcăt.: Lilia Popov, Elena Ţurcan.
Chişinău : Tehnica-UTM, 2014.
3.2. Biobibliografii
Premiul II
Academicianul Sergiu Ion Chircă, Cavaler al Ordinului Republicii, la 80 de ani : [economist] : Biobibliografie
Acad. de Studii Econ. a Moldovei, Bibl. Şt. ; alcăt.: Silvia Hăbăşescu, Svetlana Studzinschi ; resp. şi coord.: Silvia Ghinculov.
Chişinău : ASEM, 2014.
Premiul III
Margarita Tetelea : In honorem : [pianist, pedagog]
Bibl. Şt. a Univ. de Stat “Alecu Russo” din Bălţi ; alcăt.: Elena Ţurcan, Ariadna Musteaţă ; red.-resp.: Elena Harconiţa ; red. bibliogr.: Lina Mihaluţa, Anna Nagherneac ; trad. în engl.: Valentina Topalo. – Bălţi : S. n., 2014 (Tipogr. Ed. “Artes” a Univ. de Arte “George Enescu”, Iași, România). – 342 p. : fot., tab., n. muz. ; 24 cm. – (Colecţia “Personalităţi universitare bălţene”, ISBN 978-9975-50-133-0).
3.3. Webliografii
3.4. Cataloage
Premiul II
Titularii brevetelor de invenţie şi brevetelor de invenţie de scurtă durată acordate în Republica Moldova … : (Index alfabetic) / Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Rep. Moldova ; alcăt.: Rodica Crîjanovschi. – Chişinău : AGEPI, 2014 – . – 30 cm. – ISBN 978-9975-9583-5-6
IV. LUCRĂRI ÎN ALTE DOMENII
Premiul I
Gopleac, Nina.
Gangura – vatră străbună : [raionul Ialoveni] / Gopleac Nina. – Chişinău : S. n., 2014 (Tipogr. “Bons Offices”). – 232 p. : fig., fot. color, tab. ; 25 cm.
Premiul II
“Rolul agriculturii în acordarea serviciilor ecosistemice şi sociale”, conferinţă ştiinţifică internaţională (2014 ; Bălţi). Rolul agriculturii în acordarea serviciilor ecosistemice şi sociale = The role of agriculture in providing ecosystem and societal services = Роль сельского хозяйства в оказании услуг окружающей среде и обществу : Conferinţa ştiinţifică internaţională, consacrată aniversării a 60-a a doctorului habilitat, profesorului cercetător Boris Boincean, 25 noiem. 2014, Bălţi / col. red.: Elena Harconiţă (red. resp.) [et al.]. – Bălţi : Universitatea de Stat “Alecu Russo”, 2014. – 460, [4] p. : fig., fot. color, tab. ; 27 cm.
Premiul III
Teatrul lui Dumitru Matcovschi : Culegere de articole, cronici şi interviuri / conceptul şi sel.: Larisa Ungureanu ; red. bibliogr.: Claudia Tricolici. – Chişinău : UNITEM, 2015 (Tipogr. “Bons Offices”). – 124 p. : fot. ; 20 cm. – (Colecţia UNITEM ; 9, ISBN 978-9975-9821-3-9).
Premiul “Ion Madan”
Zavtur, Natalia.
Biblioteca Tehnico-ştiinţifică a UTM: Parcurs evolutiv – 50 de ani : (sinteză documentară)
Natalia Zavtur ; red.-consultanţi: Zinaida Stratan, Georgeta Ghenghea ; Univ. Tehn. a Moldovei, Bibl. Tehnico-şt.
Chişinău : Tehnica-UTM, 2014
* * *
Lista publicaţiilor prezentate pentru Concursul Naţional
“Cele mai reuşite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării”
Secţiunea
“Biblioteconomie şi ştiinţa informării”
1. Colloquia Bibliothecariorum “Faina Tlehuci”, colloquia bibliothecariorum (2 ; 2014 ; Bălţi). Colloquia Bibliothecariorum “Faina Tlehuci” = Colloquia Materials Bibliothecariorum “Faina Tlehuci”, Ed. a 2-a, 27 febr. 2014 / red. resp.: Elena Harconiţa ; rez. în lb. engl.: Valentina Topalo. – Bălţi : Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat “A. Russo”, 2014. – 157 p. : fig., fot., tab. ; 25 cm.
Antetit.: Bibl. Şt. a Univ. de Stat “Alecu Russo” din Bălţi. – Texte : lb. rom., rusă. – Rez.: lb. engl. – Referinţe bibliogr. la sfârşitul art. – [20] ex.
ISBN 978-9975-50-119-4.
[2014-1961].
– – 1. Biblioteconomie.
02(082)=135.1=161.1
2. “Promovarea egalităţii de şanse în educaţie şi cultură: rolul bibliotecilor”, conferinţă internaţională (2013 ; Chişinău). Conferinţa internaţională “Promovarea egalităţii de şanse în educaţie şi cultură: rolul bibliotecilor”, 12 dec. 2013 / coord.: Silvia Ghinculov, Natalia Cheradi ; red. resp.: Constantin Crăciun. – Chişinău : ASEM, 2014. – 175 p. : fig., tab. ; 20 cm.
Antetit.: Acad. de Studii Econ. a Moldovei, Bibl. Şt. – Texte : lb. rom., engl., rusă. – Rez.: lb. engl. – Bibliogr. la sfârşitul art. şi în subsol. – 100 ex.
ISBN 978-9975-75-682-2.
[2014-2047].
– -1. Egalitate de şanse – Rolul bibliotecii.
305+027(082)=135.1=111=161.1
3. Şapte decenii de tradiţie şi inovaţie : Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă” – 70 [ani de la fondare] / Bibl. Naţ. pentru Copii “Ion Creangă” ; resp. de ed.: Claudia Balaban ; coord.: Lilia Tcaci. – Chişinău : Baştina-Radog, 2014. – 88 p. : fot., tab., diagr. ; 28 cm.
Text parţial : lb. rusă. – Bibl. Naţ. pentru Copii “Ion Creangă” (Bibliogr. selectivă) : p. 48-73.
[2014-2401].
– – 1. Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă” – Istorie.
027.54-053.2(478-25)(091)
4. “Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică”, colloquia professorum (3 ; 2014 ; Bălţi). Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică, Ed. a 3-a : Materialele Colloquia Professorum din 12 oct. 2012 / col. red.: Valentina Priţcan [et al.]. – Bălţi : S. n., 2014 (Tipografia Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi). – 267, [1] p. : fig., tab. ; 25 cm.
Antetit.: Univ. de Stat “Alecu Russo” din Bălţi. – Texte : lb. rom., rusă. – Rez.: lb. engl. – Bibliogr. la sfârşitul art. – 100 ex.
ISBN 978-9975-50-135-4.
[2014-2123].
082:378.4(478-21)=135.1=161.1
5. “Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică”, colloquia professorum (4 ; 2014 ; Bălţi). Tradiţie şi inovare în cercetarea ştiinţifică, Ed. a 4-a : Materialele colloquia professorum din 18 oct. 2013 / col. red.: Valentina Priţcan [et al.]. – Bălţi : S. n., 2014 (Tipografia Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi). – 267, [1] p. : fig., tab. ; 26 cm.
Antetit.: Univ. de Stat “Alecu Russo” din Bălţi. – Texte : lb. rom., rusă, ucr., alte lb. străine. – Rez.: lb. engl. – Referinţe bibliogr. la sfârşitul art. – 100 ex.
ISBN 978-9975-50-136-1.
[2014-2611].
082:378.4(478-21)=00
Secţiunea
“Bibliologie”
6. Zavtur, Natalia.
Biblioteca Tehnico-ştiinţifică a UTM: Parcurs evolutiv – 50 de ani : (sinteză documentară) / Natalia Zavtur ; red.-consultanţi: Zinaida Stratan, Georgeta Ghenghea ; Univ. Tehn. a Moldovei, Bibl. Tehnico-şt. – Chişinău : Tehnica-UTM, 2014. – 206 p. : tab. ; 21 cm.
Aut. este indicat pe vs. f. de tit. – Bibliogr. în note la sfârşitul cap.. – 30 ex.
ISBN 978-9975-45-338-7.
[2014-2632].
– – 1. Biblioteca Tehnico-ştiinţifică a Universităţii Tehnice a Moldovei – Istorie.
027.7:378.4(478-25)(091)
Secţiunea
“Lucrări bibliografice”
Bibliografii
7. Publicaţii ale profesorilor şi cercetătorilor UTM … : Bibliografie selectivă / Univ. Tehn. a Moldovei, Bibl. Tehn.-Şt. ; alcăt.: Lilia Popov, Elena Ţurcan. – Ed. a 3-a, rev. şi compl. – Chişinău : Tehnica-UTM, 2014. – 29 cm. – ISBN 978-9975-45-132-1
…1964-2014. – 2014. – 360 p. – 50 ex. – ISBN 978-9975-45-337-0. – [2014-2631].
– – 1. Învăţământ superior tehnic – Indici bibliografici.
016:378.662(478)
8. Publicaţiile ştiinţifice ale Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică (2006-2013) : Bibliografie / Nionila Daliniţchi, Angelina Catană, Diana Pelepciuc [et al.] ; red. şt.: Angela Timuş ; coord. ed.: Elena Bordian ; Inst. Naţ. de Cercetări Econ., Bibl. Rep. Tehn.-Şt. – Chişinău : Institutul Naţional de Cercetări Economice, 2014. – 447 p. : fot. ; 21 cm.
100 ex.
ISBN 978-9975-9932-2-7.
[2014-1903].
– – 1. Economie – Indici bibliografici. 2. Finanţe – Indici bibliografici. 3. Statistică – Indici bibliografici.
016:[33+31]
Biobibliografii
9. Academicianul Sergiu Ion Chircă, Cavaler al Ordinului Republicii, la 80 de ani : [economist] : Biobibliografie / Acad. de Studii Econ. a Moldovei, Bibl. Şt. ; alcăt.: Silvia Hăbăşescu, Svetlana Studzinschi ; resp. şi coord.: Silvia Ghinculov. – Chişinău : ASEM, 2014. – 215 p. : fig., fot. ; 20 cm.
130 ex.
ISBN 978-9975-75-706-5.
[2014-2062].
– – 1. Economie – Indici bibliografici. 2. Învăţământ economic – Indici bibliografici.
016:[33+929Chircă]
10. Aurelian Silvestru : [scriitor, pedagog] : Biobibliografie / Bibl. Naţ. pentru Copii “Ion Creangă” ; alcăt.: Sabina Dodul ; ed. îngrijită de Claudia Balaban. – Chişinău : Tocono, 2014 (Combinatul Poligrafic). – 228 p. : fot. ; 22 cm.
2000 ex.
ISBN 978-9975-4495-3-3 (în cop. tare).
[2014-1839].
– – 1. Literatură română din Republica Moldova – Indici bibliografici. 2. Pedagogie – Indici bibliografici.
016:[821.135.1(478).09+37.091+929 Silvestru]
11. Margarita Tetelea : In honorem : [pianist, pedagog] / Bibl. Şt. a Univ. de Stat “Alecu Russo” din Bălţi ; alcăt.: Elena Ţurcan, Ariadna Musteaţă ; red.-resp.: Elena Harconiţa ; red. bibliogr.: Lina Mihaluţa, Anna Nagherneac ; trad. în engl.: Valentina Topalo. – Bălţi : S. n., 2014 (Tipogr. Ed. “Artes” a Univ. de Arte “George Enescu”, Iași, România). – 342 p. : fot., tab., n. muz. ; 24 cm. – (Colecţia “Personalităţi universitare bălţene”, ISBN 978-9975-50-133-0).
Texte : lb. rom., engl., rusă. – Rez.: lb. engl. – Bibliografia lucrărilor : p. 288-327. – Bibliogr. la sfârşitul art. şi în subsol. – Ind. de nume, tit.: p. 328-342. – 100 ex.
ISBN 978-9975-50-134-7.
[2014-1964].
– – 1. Pedagogie muzicală.
781:[016 +929 Tetelea]=135.1=111=161.1
12. Ninela Caranfil : Artista dorurilor noastre : Biobibliografie / Bibl. Municipală “B. P. Hasdeu”, Filiala “Transilvania”, Dep. “Memoria Chişinăului” ; alcăt.: Ludmila Capiţa ; coord.: Lidia Kulikovski ; red. bibliogr.: Taisia Foiu ; ed. îngrijită de Mariana Harjevschi. – Chişinău : S. n., 2014 (Tipogr. “Foxtrot”). – 207 p. : fot. ; 21 cm.
Bibliografie: p. 45-81 (291 tit.). – 100 ex.
ISBN 978-9975-120-58-6.
[2015-250].
792.071.2.028:[016+929Caranfil]
13. Poetul “Metaforei în flăcări” – Renata Verejanu : Biobibliografie / Bibl. Municipală “B. P. Hasdeu”, Filiala “Transilvania”, Dep. “Memoria Chişinăului” ; alcăt.: Ludmila Capiţa ; ed. îngrijită de: Lidia Kulikovski ; red. bibliogr.: Taisia Foiu. – Chişinău : S. n., 2014 (Tipogr. “Foxtrot”). – 219 p. : fig., fot. ; 20 cm.
100 ex.
ISBN 978-9975-120-23-4.
[2014-594].
– – 1. Literatură română din Republica Moldova – Indici bibliografici. 2. Verejanu, Renata, 1947 – …, poetă – Biobibliografie.
016:[821.135.1(478).09+929 Verejanu]
Webibliografii
14. Cadrul de referinţă European : (Publicaţii în colecţiile Bibliotecii UTM). – Acces: http://library.utm.md/Editat/BIBLIOTECA/Bibliografii/Publicatii_Consiliului_Europei_si_UE_Ed_2_DS.pdf
Cataloage
15. Titularii brevetelor de invenţie şi brevetelor de invenţie de scurtă durată acordate în Republica Moldova … : (Index alfabetic) / Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Rep. Moldova ; alcăt.: Rodica Crîjanovschi. – Chişinău : AGEPI, 2014 – . – 30 cm. – ISBN 978-9975-9583-5-6
2006-2013. – 2014. – 323, [1] p. – 100 ex. – ISBN 978-9975-911-92-4. – [2014-2534].
– – 1. Brevete de invenţie, 2006-2013 – Republica Moldova.
[001.815:025.347]+347.77(478)
16. Conferinţe, simpozioane ştiinţifice organizate de Universitatea Tehnică a Moldovei : (1964-2014) : Indice bibliografic alcăt.: Elena Ţurcan ; resp. de ed.: Zinaida Stratan ; Universitatrea Tehnică a Moldovei. Biblioteca Tehnico-Ştiinţifică a UTM. – Ch. : S. n., 2014 (UTM). – 47 p. ; 20 cm.
Secţiunea
“Lucrări în alte domenii”
17. Gopleac, Nina.
Gangura – vatră străbună : [raionul Ialoveni] / Gopleac Nina. – Chişinău : S. n., 2014 (Tipogr. “Bons Offices”). – 232 p. : fig., fot. color, tab. ; 25 cm.
Bibliogr.: p. 231 (24 tit.). – Apare cu sprijinul ministrului Sănătăţii Andrei Usatîi. – 250 ex.
ISBN 978-9975-80-887-3 (în cop. tare).
[2014-2676].
– – 1. Gangura – Sate – Raionul Ialoveni – Republica Moldova – Istorie.
94(478-22)
18. Pilchin, Maria.
Poeme pentru Ivan Gogh / Maria Pilchin. – Bucureşti : Paralela 45, 2015. – 80 p.
ISBN 978-973-47-2041-5
19. Rață, Valeriu.
Înălțarea Neamului : (poezii) / Valeriu Rață ; pref.: Iurie Colesnic ; ; fot.: Vasile Şoimaru ; cop.: Valeriu Herţa. – Chişinău : S. n., 2014 (Tipogr. “Balacron”). – 195 p. : fot. ; 20 cm.
Apare cu sprijinul financiar al dnei Tamara Osadci. – 200 ex.
ISBN 978-9975-128-08-7.
[2014-1512].
– – 1. Poezie.
821.135.1(478)-1 Raţă
20. Răileanu, Vitalie
Alexandru Burlacu,fascinaţia modelelor: exegeze literare / Vitalie Răileanu. – Iaşi : Tipo Moldova, 2014
21. Răileanu, Vitalie
Imun la naupatie … / Vitalie Răileanu. – Iaşi : Tipo Moldova, 2014
ISBN 978-606-676-431-5
22. Răileanu, Vitalie
Reversul ludic al (dia)criticului / Vitalie Răileanu. – Iaşi : Tipo Moldova, 2014
ISBN 978-606-676-358-5
23. Răileanu, Vitalie
Sergiu Pavlicencu. Cartea unui destin / Vitalie Răileanu. – Iaşi : Tipo Moldova, 2014
ISBN 978-606-676-422-5
24. “Rolul agriculturii în acordarea serviciilor ecosistemice şi sociale”, conferinţă ştiinţifică internaţională (2014 ; Bălţi). Rolul agriculturii în acordarea serviciilor ecosistemice şi sociale = The role of agriculture in providing ecosystem and societal services = Роль сельского хозяйства в оказании услуг окружающей среде и обществу : Conferinţa ştiinţifică internaţională, consacrată aniversării a 60-a a doctorului habilitat, profesorului cercetător Boris Boincean, 25 noiem. 2014, Bălţi / col. red.: Elena Harconiţă (red. resp.) [et al.]. – Bălţi : Universitatea de Stat “Alecu Russo”, 2014. – 460, [4] p. : fig., fot. color, tab. ; 27 cm.
Antetit.: Univ. de Stat “Alecu Russo” din Bălţi, Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Inst. de Cercetări pentru Culturile de cîmp “Selecţia”, Bălţi [et al.]. – Tit., cuprins paral.: lb. rom., engl., rusă. – Texte : lb. rom., engl., rusă. – Rez.: lb. engl. – Lucrări şt. şi didactice ale doctorului habilitat Boris Boincean : p. 74-114. – Referinţe bibliogr. la sfârşitul art. – 100 ex.
ISBN 978-9975-50-139-2 (în cop. tare).
[2014-2613].
– – 1. Agricultură ecologică – Cercetări ştiinţifice.
631/635:338.43(082)=135.1=111=161.1
25. Steaua de joi. Poemele mamei : catalog de artă plastică şi arta cusutului : [a Ecaterinei Costin] / Bibl. Şt. a Univ. de Stat “A. Russo” din Bălţi ; selecţie: Silvia Ciobanu ; ed. îngrijită de Elena Harconiţă. – Bălţi : Universitatea de Stat “Alecu Russo”, 2015. – 41 p.
Pag. var. – Carte-valet (inversă).
ISBN 978-9975-50-141-5.
75.071.1+746.4(084.11)
26. Teatrul lui Dumitru Matcovschi : Culegere de articole, cronici şi interviuri / conceptul şi sel.: Larisa Ungureanu ; red. bibliogr.: Claudia Tricolici. – Chişinău : UNITEM, 2015 (Tipogr. “Bons Offices”). – 124 p. : fot. ; 20 cm. – (Colecţia UNITEM ; 9, ISBN 978-9975-9821-3-9).
Bibliogr. selectivă : p. 80-100. – Apare cu sprijinul financiar al Uniunii Teatrale din Moldova. – 300 ex.
ISBN 978-9975-9821-4-6.
[2015-435].
821.135.1(478).09+792.072.3
alina
Multumesc pentru listele detaliate. Am gasit cateva titluri care chiar ma intereseaza :). Si despre care nu stiam ca exista.
Gheorghe Erizanu
@alina: Cu mare drag. Mai ales că nu e vorba de raportul Kroll.