Bob Dylan a luat Nobelul 2016 pentru literatură. Scriitorii români, „adevărații scriitori”, sunt șocați. Dar și mai șocați sunt scriitorii români din Basarabia. Coada scriitorilor basarabeni la Nobel era mare. Primii erau călcați în picioare de ultimii. Și peste ultimii, care aproape erau primii, veneau alți și alți ultimi. Să prindă și ei Nobelul.
Dar a apărut Bob Dylan. Poetul. Și a luat Nobelul.
Va veni iar o ploaie grea
Unde mi-ai fost, băiatul meu?
Unde mi-ai fost, făptură de zeu? Am dat piept cu munţii cu ceaţa în creştet
Şi paşii m-au dus pe căi încâlcite
Şi-apoi am păşit în trista pădure
Şi-n faţă mi-au stat duzini de mări moarte
Şi-adânc m-a-nghiţit cu gura mormântul
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Şi ce-ai mai văzut, băiatul meu?
Şi ce-ai mai văzut, făptură de zeu?Am văzut un nou-născut şi fiare dându-i roată
Şi diamante pe cale şi nimeni să treacă
Şi sânge curgând de pe creanga cea neagră
Şi-o odaie ticsită cu mâini bătătorite
Şi treptele albe-necate sub apă
Şi vorbitori sute, mii, cu limba tăiată
Am văzut săbii, puşti, chiar în mâini de prea tineri
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Si ce-ai auzit, băiatul meu?
Şi ce-ai auzit, făptură de zeu? Păi, cam un plesnet de trăznet ce-anunţă furtuna
Şi-un muget de val ce-nghite o lume
Şi sute de tobe cu beţele rupte
Şi ‘jde mii de şoapte şi nimeni s-asculte
Şi un om flămând, dar şi râsete prea multe
Şi-un cântec din şanţ, unde mort e poetul
Şi-un urlet de clown, ce plânge pe stradă
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Si ce-ai întâlnit, băiatul meu?
Şi ce-ai întâlnit, făptură de zeu? Un mic copilaş cu calul pe moarte
Un om mult prea alb c-un câine prea negru
O doamnă cu trupul cuprins tot de flăcări
O fată, apoi, mi-a dat curcubeie
Şi un bărbat, sângerând de alean
Şi-un altul la fel, sângerând tot de ură
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!… Şi ce ai de gând, băiatul meu?
Şi ce ai de gând, făptură de zeu? Păi, o s-o iau înapoi ‘nainte să plouă
M-afund în adânc, în adâncul pădurii
Unde lumea e multă şi cu mâinile goale
Unde stropi de otravă potop cad în valuri
Unde casa din vale stă în faţa-nchisorii
Unde-ascuns e mereu călăul sub mască
Unde foametea-i mare şi-s suflete moarte
Culoarea e neagră şi zero e cifra
Şi cu vorbe, cu gânduri, suflări şi cuvinte
Voi fi-oglindă pe creste, ca toţi să mă vadă
Voi păşi pe oceane ce stau să mă-nece
Dar cântu-mi voi şti ‘nainte de-a-ncepe
Şi va veni, şi va veni, şi va veni, şi va veni,
Şi va veni iar o ploaie grea!…
Traducerea e semnată de regretatul Florian Pittiș. S-ar fi bucurat imens. Pentru Bob Dylan, poetul adevărat.
„Câte drumuri un om ar avea de făcut
Până ei să-l considere om?”
N-am găsit cartea în biblioteca. Avea o copertă neagră. Că așa îi plăcea coeditorului din Ploiești, prieten cu Florian Pittiș. Începea cu o declarație de dragoste pentru Bob Dylan. Mare. Vreo 30 sau 50 de pagini. Semnată de Florian Pittiș. Versuri de Bob Dylan. În traducerea lui Florian Pittiș.
Eram tineri. Ne plăcea Bob Dylan. Eram încântați de Florian Pittiș. Și ne era într-un cot de Premiul Nobel.
„Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt
Răspunsu-i vânare de vânt.”
Comandă prin telefon: 068 555 579 Program: Luni - Vineri: 09.00 - 17.00
Mai multe rezultate...
talex
Mă bucur ca Borges, Virgina Woolf, KafKa, Sabato nu l-au luat. Sa fii evocat alături de acești scriitori e mai onorabil decât sa fii pus alături de zecile care l-au primit. Nu sunt scriitor, dar nici nu m-am răzgândit peste noapte.
Gheorghe Erizanu
@talex: Și eu, aproape de Leonard Cohen, nu mă revolt că nu a luat Nobelul sirianul Adonis, cel mai mare poet arab al timpurilor noastre. Au apărut două volume din poezia sa în franceză. Nu cunosc Adonis în română.
Anume
În copilărie s-a întâmplat deseori să urmăresc pe cer acrobațiile MIG-urilor, lansate pentru antrenament din hambarele de la Tiraspol. Deosebit de frumoase erau cifrele de 8 sub formă de clăbuci albi pe fonul unui cer curat de vară. Ședeam pe prag, mângâiam pisoiul de lângă mine și mijeam ochii în sus. Pisoiul își întindea gâtul de după mână și se uita și el la 8, dar ieșea că vede semnul infinitului. Atunci răsuceam și eu capul, cum făcea pisoiul.
Încă nu știam că opt pe orizontală este semnul infinitului. Încă nu știam că sunt o corcitură, care va fi ținută instinctiv la distanță de către cei cu sângele integru. Încă nu știam că unicul loc în care am loc este cel de pe margine. Încă nu știam că anume cei de pe margine sunt capabili să dea o formă conținutului.
Oare, dacă ar fi avut ocazia, ce desen al MIG-ului ar fi ales să vadă Carla`s Dreams? Și, dacă e capabil, marginea cărui conținut ar păzi?
”Să-l lăsăm să se bucure de clipa lui. Să-l lăsăm să-și colecționeze elefanții”, îmi zâmbește cu discreție pisoiul, căruia îi este în cot de punctele cardinale.
Gheorghe Erizanu
@Anume: Probabil, voi cere drepturile de autor pentru texte. Sunt mai bune ca ale gazdei.
Anume
Carla, te cred că alegerea drapelelor pentru defilare în seara de 13 mai la Arenele Romane a fost întâmplătoare. Te cred că ai băgat mâna (care nu îți transpiră, dar pe care o ștergi, totuși, de pantaloni) într-o scârtă mare de steaguri și ce ai scos, aceea ai scos. Sorții au căzut pe drapelele țărilor din Uniunea Vamală Euroasiatică. Printre altele.
Îți simt ardoarea. Ardoarea porumbelului, pus să zboare prin tunel. Sau, mă rog, a sticletelui. Dacă asta schimbă ceva