Inițial era Ego. „Titlurile sale de lucru erau invariabil banale și lipsite de emoție, numind explicit, pentru propria sa claritate, tema centrală a cărții”, scrie prefațatorul Leonard Peikoff. Așa s-a întâmplat și cu Revolta lui Atlas, care era Greva ca titlu de lucru.
Imn a fost scris în vara lui 1937. Pe când lucra la Izvorul. În Anglia a apărut imediat. Căutarea editorului în America a durat. Era perioada Deceniului Roșu. Ediutura Macmillan a refuzat cartea: „autorul nu înțelege socialismul”. După încă o ediție engleză la Cassell, cartea apare ca broșură în 1946 la Los Angeles. În 1953 apare ediția legată. Orice carte americană importantă trebuie să aibă o ediție legată. La un sfert de secol de la scriere Imn apare în mare tiraj la New American Library. Până în 1995 au fost vândute 2,5 milioane de exemplare. SUA, țara individualismului, a acceptat destul de anevoios Imnul individualismului.
Disney a încercat să facă un film. Nureev a încercat să facă un balet după Imn. Nicio intenție n-a fost dusă până la capăt.
„Tu știi cât de mult năzuiesc oamenii să fie eterni. Dar ei mor pe zi ce trece… Ei schimbă, resping, contrazic – și ei numesc asta creștere. La sfârșit nu rămâne nimic, nimic neinversat sau netrădat; de parcă aici n-a fost niciodată nicio entitate, doar o succesiune de adjective ofilindu-se până se transformă într-o masă diformă. Cum se așteaptă ei la o permanență când nu au putut rezista niciodată unui singur moment?”
După 80 de ani de la scriere Imnul lui Ayn Rand apare și românește. O întârziere cât un secol de colectivism, legionarism, carlism, fsnism, neokomunism. E o frică istorică de a ieși din rând. Pentru a spune Eu.
Vine repede și Izvorul românesc. După ce vei citi Imn.