Republica Moldova are nevoie de o mână de fier, declară președintele Dodon. Văzându-se întruchiparea unui element al regnului animal cu cinci capete pe o cutie toracică cu coadă sau fără, lungă sau scurtă (aveți libertatea imaginației) din poveștile populare de oriunde: rusul Putin, bielorusul Lukașenko, ungurul Orban, turcul Erdogan și coreeanul Kim Jong-Il.
Premierul Filip încearcă să facă reformele care au tot fost amânate sau obstrucționate. Din 2009 până în 2015. Tot de actualii reformatori. Și par necesare, și par bine intenționate, și par corecte.
Coordonatorul Plahotniuc vorbește de la New York, la o întrunire a Internaționale Socialiste, despre soluționarea conflictului transnistrean prin retragerea trupelor de pacificatori ruși, prin retragerea armamentului rusesc (în fond, respectarea deciziilor summitului OSCE de la Istanbul din 1999. Summitul OSCE, care înseamnă participarea celor 55 de șefi de state sau de guverne, arareori se întâmplă. Deciziile OSCE sunt recomandări, care arareori se întâmplă. Dar sunt constatări importante. Și orice țară are grijă și se dau lupte crâncene pentru virgule, cuvinte, care apar în deciziile finale. Și asta se întâmplă tot timpul.) Și discursul lui Plahotniuc pare corect și tranșant. Așa cum ar fi trebuit să-l menținem de peste 25 de ani. Ca să nu ajungem în situația de azi, când vrem capul lui Șevciuk, care se ascunde la Chișinău. Și parcă îl putem lua. Dar nu-l putem lua. Am fost prea evazivi până acum. Și prea diplomați. 5+2 înseamnă că i-am acceptat ca egali pe cei de la Tiraspol. Chișinăul și Tiraspolul suntem 2 egali. Ceilalți cinci sunt mediatorii noștri, ai Chișinăului și ai Tiraspolului.
Președintele Voronin vorbește despre corupția din Parlament. Spune și cifre: deputatul comunist Dodon l-a votat pe președintele Timofti pentru 3 mln de euro. Foștii deputați comuniști și liberal-democrați, transformați în mașini de vot democratic, costă 5 mln de euro. Organele de drept nu se autosesizează. Vorbele unui fost președinte sunt percepute ca și cuvintele din cântecul lui Bob Dylan. Vânare de vânt.
În această brambureală ale acestor înțelepți care ne conduc, care par elemente democratice, vine o propunere a Ministerului Justiției, care limitează activitatea organizațiilor neguvernamentale și stabilesc interdicții pentru finanțarea directă sau indirectă a acestora din afara Republicii Moldova. După modelul bielorus, rus și maghiar.
Într-un stat embrionar, după ce am înlocuit presa cu trolli, partidele cu SLR-uri, dumnezeu cu o cutie poștală, justiția cu reglarea de conturi, Curtea Constituțională cu legiuitorii, alegerile parlamentare cu cumpăratul sufletelor și transformarea lor în mașini de vot utile (indiferent de sistemul electoral), au mai rămas niște naufragiați ai societății civile, care ne încurcă să fim înțelepți. Îi eliminăm.
Rămânem doar noi. Înțelepții care vă conduc. Închidem țarcul. Al nostru. Și al vostru.
Ultimul va stinge lumina.