Dintre nepoții bunicăi eram cel mai mare. Pe verișoară-mea, bunica o lega cu un brâu la mijloc, iar celălalt capăt al brâului îl prindea de păretar. Ca să nu cadă verișoară-mea de pe pat. Să nu umble printre mulțimea de obiecte dintr-o gospodărie de la țară. Verișoară-mea, fată isteață, se cobora din pat și întindea păretarul. Avea treburile ei. Bâjbâia cu mâna prin blide, saci, cuptor. Până mâna i-a fost prinsă, într-o zi, în capcana pentru șoareci pusă în cuptor. Și mi-a arătat o mână-capcană. Pentru compătimire. În loc de compătimirea mea a avut un „așa-ți trebuie”. Păretarul a fost practic scos de pe perete. De sub el a căzut o fotografie a unui băiat blond, cu ochi mari, plin de viață. Fotografia era ascunsă după păretar de ani buni. Era decupată dintr-o revistă veche. Am crezut că este portretul de copil al lui Lenin, cel pe care îl purtam în clasele primare pe steluța de octombrel.
Eu am ridicat portretul băiatului. Verișoară-mea și-a ridicat octavele jalei. Ca s-o audă, oriunde ar fi fost, bunică-mea. După suflatul în mâna-capcană, liniștită spaima, verișoară-mea a fost dusă acasă, la Lipcani. Și eu am rămas cu bunica.
Seara am întrebat-o pe bunică-mea cine e în fotografia, care era în spatele păretarului.
– E Regele Mihai. Când era copil. A fost cel mai bun rege pe care l-am apucat eu. A fost mai bun decât țarul Nicolai. Carol umbla cu  Ileana. Stalin a fost o lighioană. Malenkov, Beria erau niște bandiți. Hrușciov ne-a făcut de râs în fața întregii lumi cu bătutul bocancului.
De Brejnev bunică-mea niciodată nu zicea nimic de rău. Nici de bine. Constata că pe timpul lui e pace. Deja era bine.
Bunică-mea mai știa că Stalin i-a dat un ordin mare Regelui Mihai: Pobeda. Nici Stalin n-avea acel ordin. Apoi că a fost nevoit să părăsească țara. Fără nimic. Mătușa Jenea, care era soție de președinte de colhoz, îi asculta discursurile Regelui Mihai la Svoboda. Erau o dată în an. Cele de Crăciun. Și duminicile, așa se obișnuia, să-și facă vizite, discutau despre ale lor, iar în primele duminici de an discutau despre Rege. Despre consăteanul lor care a fost în Garda Regală. Și l-a văzut pe Rege. Și că s-a jucat cu Regele. Eu nu-mi închipuiam că un Rege bun se poate juca. Un rege bun judecă, face dreptate, conduce oastea.
Atunci voiam să am și eu un Rege. Al meu. De-o seamă cu mine. Să mă joc cu Regele Mihai, băiatul blond, de pe fotografia decupată din revistă.
Erau anii 70. Într-un sat de pe malul Prutului. La 70 de kilometri de Cernăuți. În RSS Moldovenească. Și eu am avut un Rege. Al meu. De-o seamă cu mine. Era Regele Mihai. Cel mai bun Rege pe care l-a avut bunică-mea în viața ei.