Bunică-mea, care m-a crescut, a fost cuzistă. La școală învățam ode dedicate lui Lenin, acasă aveam lecțiile de istorie ale bunilor români și ale celorlalți, unii mai răi ca hunii barbari.
Biserica din sat era închisă. Dar curtea bisericii era un loc excelent pentru copiii cu praștii. Erau mulți hulubi. Vânatul hulubilor era ocupația inocentă a pionierilor sovietici în zilele de duminică. Zidurile erau înalte. Nu puteai intra pe poarta centrală. Te vedea lumea. Intram pe o crăpătura de la poarta din spate. Și curtea bisericii din centrul satului se transforma în cea mai ascunsă cetate a lumii.
Într-o duminică poarta centrală a curții bisericii era vraiște. Ușa centrală, cele patru uși laterale ale bisericii erau vraiște. Lumea din sat intra în biserică cu mâinile goale. Și ieșea cu icoane, țoale, icoane, scaune, lavițe. Am fost uimiți. Chiar dacă biserica era încuiată, noi am găsit cum să intrăm în ea pe când niciun om din sat nu intra. Eram un pic derutați. În biserica noastră, de unde noi n-am scos nimic duminici, ani la rând, decât hulubii uciși de noi, care cădeau de pe clopotniță în altar, oamenii intrau și scoteau totul.
Am intrat și noi. Aveam vreo 12 ani. Poate mai puțini. Unii dintre noi s-au dus după icoanele ce-au mai rămas. Eu am luat de sus, dintr-o cămară, de lângă clopotniță, un maldăr de reviste și ziare. Din 1939, 1940, 1941, 1942. Cred că era Lumina și Buna Vestire. Revistele se deschideau cu ode dedicate lui Antonescu, Hitler… Erau ca și odele din manualele de literatură. Dar cele din manual erau obișnuite. Lenin. Partid. Caractere chirilice. Cuvintele erau oarbe. Trebuiai să le înveți pe de rost. Aici simțeai aerul limbii ca o dimineață de vară cu ceață. Proaspăt. Verde. Erau versuri semnate de Radu Gyr. Erau și alți semnatari. Dar am reținut acest Gyr. M-am bucurat de el câteva zile. Până cuvintele proaspete ale lui Gyr și ceilalți s-au transformat în aceleași cuvinte-ghiulea din odele poeților moldoveni din manualul de literatură.
Atunci m-am lecuit de toate odele. Și cele care trebuia să le învăț pe de rost. Și cele pe care le-am citit din plăcere. Atunci m-am lecuit de fascism. Și fascismul de dreapta, și fascismul de stânga, ultimul alintat și cu numele gingaș de comunism. Avea să aflu mai târziu. Citind Istoria Gărzii de Fier. Un fascism românesc, de Traian Sandu. Și urmărind reacția dureroasă a publicului la acest „un fascism românesc.”
Mai multe rezultate...
nt
Am citit-o când a aparut, foarte corecta. Vizibil, autorul, probabil provine dintr-o familie româna însa este francez. Nicio urma de prejudecati în interpretarea surselor provenind din arhive. L-am mai auzit si la France Culture, la fel, foarte obiectiv. Mai ales, nicio încercare gratuita de demonizare. Cât despre o explicatie stimulanta a originalitatii fascismului românesc, în forma “legionarii”, o cauti în zadar. Nu poti sa le ai chiar pe toate!
Gheorghe Erizanu
@nt: După mine, e cel mai doct studiu pe caz. Uimit cum l-au evitat editorii români patru ani de la apariția franceză. Mai ales cei cu serii de colecție barosane. Traian Sandu mai are un excelent studiu despre relațiile româno-franceze.
Rodica Balan
Cele două sarcini mi-au fost promise la 5 ani. Șoptite la ureche. Am luat un băț și am zgâriat peretele grădiniței de jur-împrejur. Niciodată. Blestemul de sine în cerc. M-am ridicat și am mers după Victoria. Ca într-o transă. Pentru că Marele Ocult și-a înaintat V-ul.
Cu ajutorul tău.
Am luat bățul cu care am zgâriat peretele grădiniței și am făcut o praștie. În loc de
Gheorghe Erizanu
@Rodica Balan: Corect. Pentru praștie. Zgârâiatul peretelui e propagandă.