Sunt răspunsuri la o anchetă de la începutul toamnei.
- Care este situația librăriilor față de comercianții la scară largă, în contextul comercializării cărților și a rolului tot mai mare al internetului?
- Care este rolul bibliotecilor?
- Care sunt reglementările care reglementează piața de carte și subvențiile publice?
- Care este starea autorului și ce garanții există pentru proprietatea intelectuală?
- Legislația din RM nu oferă librăriilor un statut special, ele sunt reglementate exact ca și toate celelalte spații comerciale. A fost o perioadă (de la începutul anilor 2000 până în 2019), când impozitul local pentru librării era mult mai mic decât în alte unități comerciale. Dar situația s-a modificat în ultimul an. Noțiunea de librar nici nu era inclusă în nomenclatorul profesiilor din RM, ea s-a produs în ultimul timp prin insistența noastră (nu mai știu dacă s-a dus până la capăt). Chiar și în pandemie magazinele online nu pot înlocui rolul librăriilor, care, în afară de spațiu de vânzare al cărților, este și un spațiu cultural. Librăriile online nu au nici ele un statut special în cadrul celorlalte magazine online. Impozitarea librăriilor online este de 10 000 lei anual, ca oricare mall online. După mine, perspectiva nu trebuie privită ca o concurență sau un adversar dintre librăria clasică și librăria online, ci ca un spațiu lăsat de izbeliște de legislație dintre librării, indiferent de formă, și celelalte magazine, indiferent de formă.
- Rolul bibliotecilor este să asigure, în primul rând, înnoirea fondului de carte și păstrarea fondului de carte ca valoare culturală. Completarea neprofesionistă, clientelară a fondului de carte din ultimii 30 de ani ne pune în situația când nu mai găsim în biblioteci carte esențială și valoroasă, deoarece rafturile lor, atunci când s-au făcut achiziții, sunt pline de broșuri și cărți de duzină ale „șmecherilor” din domeniul culturii. Asta e cea mai mare problemă. Al doilea rol al bibliotecilor, este promovarea culturii prin evenimente și politii culturale vii și eficiente, dar nu doar pentru bifare.
- Piața de carte este reglementată, în afara Codului Fiscal, prin Legea activității editoriale, Legea bibliotecilor. Există un singur program de subvenții publice, reglementat prin lege și activ din 2012, e Programul Național de Editare, prin care editorii participă la concurs de selectare și unde 150-300 de exemplare per titlu se duc la preț de cca -40 la sută din preț de vânzare în fondul bibliotecilor din RM, ca, cel puțin, 200 de exemplare să fie puse în vânzare liberă. Avantajul acestui mecanism este ca să ieftinim prețul de vânzare al cărții. Într-o piață de carte unde tirajul mediu e de 300 – 500 exemplare, îmi pare un mecanism extrem de eficient și bun pentru biblioteci, editori, autori și cititori.
- Proprietate intelectuală este protejată în RM prin Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe. Ceea ce permite autorilor drepturi complete. Problema e alta: piața e embrionară încă, cu excepția 2-3 edituri, care fixează prețul de raft al cărții, restul editurilor operează cu preț de editură, iar librăriile adaugă comisionul lor și atunci apare o problemă din ce preț se ia royalti – preț fixat de editor, care nu este final sau prețul final fixat de librar. Unica editură care indică prețul final pe copertă este Cartier. Majoritatea editorilor se tem să pună prețul din cauza experienței inflaționiste din anii 90 ai secolului trecut. Dar dacă vă uitați pe statistica aparițiilor editoriale, atunci veți vedea că piața e dominată de teze, lucrări ale profesorilor universitari, care apar în format digital în 30-50 exemplare, pentru dări de seamă. Sunt cărți care nu apar în vânzare în librării. Sau cărți ale autorilor care apar pe spezele lor pentru satisfacerea orgoliilor personale. De multe ori, ele apar fără editură, cu ISBN luat direct de la tipografii. De cele mai multe ori aceste cărți, de asemenea, nu ajung în librării. Ele apar în listele premiilor Uniunii Scriitorilor din RM, care , în loc să încerce să participe la crearea pieței de carte, are grijă de oblojirea orgoliilor și mofturilor scriitoricești.
iuliu Ibanescu
Iar am ajuns întâmplător pe blogul Dumneavoastra, domnule Erizanu, iar de-mi permiteţi (moderând comentariul), o iau şi eu inginereşte:
1. Ce înţelegeţi prin “statut special” pentru librării? Sună a deschidere a unei cutii în care domicilia o oarecare domnişoara Pandora. Maine favorizam librăriile, poimâine vor cere statut special farmaciile veterinare, răspoimâine va dori acelaşi lucru breasla oenologilor de la Cricova. Ce înseamnă librărie? În Botoşani librăria e un magazin din care pot să-mi cumpar şi sapun…. Vă referiţi la un magazin specializat pe vânzarea exclusivă de carte? E o idée, numai că vă veţi trezi cu o shlehtă de “scriitori” care-şi vor elucubraţiile puse la vânzare.
2. Apropo de impozite, de ce nu încercaţi o iniţiativă parlamentară care să prevadă scutirea de taxe în cazul magazinelor cu vânzare exclusivă de carte, deschise în sate, in cartiere mărginaşe, pe o rază de 300 de metri faţă de instituţii de învăţământ?
3. Cu tot respectul, dar , concret, nici nu există meseria de librar. Intram împreună în orice librărie, la Cluj, Botoşani sau Orhei, solicităm o informaţie despre….Max Blecher, Dan Lungu sau Dostoievski şi în majoritatea situaţiilor vom căpăta o privire tâmpă din partea domnişoricii amploaiate pe care tocmai o deranjasem de la Facebook prin întrebări.
4. Câte librării organizează CU REGULARITATE întâlniri culturale? Se lansează vreo carte, vin 5-6 rude, pupat pe obraz, mâncat tartină, nu cumpără nimeni nimic, autorul îşi da singur autografe….samd. Cam asta-I spaţiul cultural. Cu excepţiile de rigoare, evident. Numai că excepţiile nu reprezintă o regularitate.
5. Vă contrazic, concurenţa naşte progres. Sunteţi editor, riscaţi publicând un autor. De aţi mizat pe o valoare, veţi câştiga. Altfel, vă rămâne soluţia de a mitui pentru a publica, pe banii statului, creaţiile inepte ale unor analfabeţi aşazis gazetari sau membri ai partidului aflat la guvernare. Mai nou, am descoperit că amploaiaţi ai unor instituţii de control financiar dezvoltă veleităţi poetice….
6. Rolul unei biblioteci este să educe (prin personalul competent). Prefer o bibliotecă ce nu a mai achiziţionat o carte de ani de zile, dar în care gasesc un bibliotecar ce-mi sugerează, ce îmi dă variante, ce mă îndrumă.
7. Pariez că într-o bibliotecă modestă voi găsi ceva valoros. NU voi găsi bibliotecar competent, asta e altă discuţie.
8. Nu mă pronunţ asupra legislaţiei din RM. În schimb pot afirma că cea din România e sub orice critică.
9. La nivel de Mapamond. Legea drepturilor de autor trebuie amendată consistent. E o lege făcută de nulităţi pentru nulităţi. Valorile nu au nimic de câştigat din chestia asta.
10. Aoleu, aveţi şi în RM opzecişti ce-şi publică elucubraţiile pe bani publici? Credeaam că numai în Românica e posibil.
Aş mai scrie mai multe, dar prefer să vi le spun la o bere, la Ipoteşti
Gheorghe Erizanu
@Iuliu Ibanescu: 1. O librărie e un spațiu comercial și cultural. Se vând cărți și se fac evenimente culturale. Rulajul financiar într-o librărie nu poate fi cumpărat cu rulajul financiar într-un supermarket. Dar impozitul pe spații comerciale, impozit local, e același și pentru 200 de metri de librărie și pentru 200 de metri de supermarket.
2. Nu sunt partid parlamentar. Iar partidele parlamentare care ar iniția o asemenea inițiativă sunt actualmente în opoziție. Orice inițiativă a opoziției e pusă pe linia de așteptare.
3. Intrați în Librăriile Cartier. Avem librari. Nu vânzători.
4. Până în martie aveam un ritm de 1-2 lansări pe săptămâna.
5. Am mizat corect. Deocamdată.
7. Sunt și bibliotecari competenți. E un mare noroc că îi mai avem. Ei au lucrat 30 de ani cu salarii derizorii.
Restul rămân pentru o cafea. La Ipotești. După pandemie.
iuliu Ibanescu
1. Stiu ce presupune o librarie. In momentul in care un spatiu comercial vinde exclusiv carte, se pot solicita scutiri de taxe sau subventii. Cel putin teoretic. Evident ca nu comparam asemenea rulaje! Partea hilara e ca ultima carte pe care mi-am achizitionat-o a fost dintr-un hypermarket. Aici e mult de discutat.
2. Stiu ca nu sunteti partid. Dar exista ONG-uri, semnaturi, initiative parlamentare ale alesilor, lobby (in sensul bun). Totusi, nu cred ca toti parlamentarii puterii sunt optuzi si agramati. In urma unei discutii argumentate, nu vad de ce nu v-ar sustine. In fond e vorba de cultura tarii.
3. Eu vorbeam de o librarie generica. Nu de librariile Cartier.
4. Cand a fost ultima lansare de carte la o librarie din Soroca sau la libraria din Parcul Tineretului – Botosani? Ca divertisment, patriarhul literelor botosenene ce a luat bacalaureatul la 55 de ani, dorea sa-si lanseze o carte la liceul M Eminescu din Botosani, dar contra cost. Cu subventie de la USR. Mai nou, nu se mai cheama sinecura, se cheama „lectura publica”.
5. Sa va ajute Dumnezeu sa mizati la fel. Cu sincopele de rigoare.
6. Sunt! Cati (procentual)? Din pacate, in Romania cel putin, bibliotecar egal post caldut, bugetar, unde nu ai nimic de facut.
7. Eu ma chinui sa renunt la cafea. Corazonul…
Gheorghe Erizanu
@iuliu ibanescu: 4. Nici nu știu dacă Soroca are librărie. Nu vorbim de lansări, cu mici excepții și improvizații, în librăriile din RM. Se fac încercări, periodic, apoi lumea obosește. Și își ia o pauză. Apoi vine Covidul.
iuliu Ibanescu
Tocmai mi-aţi spus ceva foarte trist. Al treilea oraş al ţării Dumneavoastră (după umilele mele cunoştinţe geografice) nu are librarie. Nu vreau să atac integritatea statală a RM, dar Tiraspolul nu e teritoriu românesc (istoric, moral, geopolitic). În altă ordine de idei, prin decembrie vor fi alegeri în Românica. Cu destule locuri pentru parlamentari de diaspora. Când vă vor cerşi votul, de ce nu îi întrebaţi şi ce promisiuni culturale au? Ca exemplu, pe aici există nu ştiu ce institut al românilor de pretutindeni. Bugetat generos, salarii frumoase, se taie săptămânal cam o remorcă de frunză la câini. De ce acest institut nu ar putea subvenţiona o librărie în Soroca (chirie, logistică şamd)? Cu asemenea oferte ar trebui să vină jupânii ce vă vor voturile.
Cu toţii obosim. Uneori însă oboseala e de fapt un dezinteres mascat. Sau o blazare. Vorbesc în general, nu particularizez în cazul librăriilor Cartier.
Gheorghe Erizanu
@iuliu Ibanescu: Am participat la un proiect al DRP prin 1999 sau 98. Cu decizie în decembrie și cu livrare carte tot în decembrie. Am mai avut o încercare când a ajuns acolo Guran și a declarat că proiectele sunt transparente, cu priorități clare, cu juriu onest. Nu au devenit transparente. Nu particip în competiții nebuloase, chiar dacă uneori îmi fac cu ochiuljocuri de noroc. Participi într-o competiție cu reguli de joc clare.
Despre promisiuni politice. De pe ambele maluri ale Prutului. Proiecte culturale nu sunt prioritare. Suntem cetățeni care vrem pensii, vrem drumuri, vrem mâncare ieftină, vrem să muncim puțin. Încă n-am ieșit din această fază. Cultura nu a ajuns încă să aducă voturi.
Catălin
Simt o dîră de tristețe bîzîind,fie și în surdină ,printre cele rînduriale tale, George . Se întîmplă. Nu zic nu. Sunt de ani de zile prezent pe blogul tău,știi bine . Si de mai mulți ani sunt prezent printre cărțile editurii tale. Cu toate că ne despart 1000 de kilometri .Cîteva le-am și cumpărat . Editura ”CARTIER ”- își are meritele ei între toate editurile române ale momentului. Iar meritele astea nu sunt periferice. Chiar nu sunt ! Și nici puține . Fii sigur,dacă nu cumva ești . Oferte contra voturi vor fi fiind ,ele.Cum bine zici,și promisiuni …politice,care sunt de fapt o antecameră a lor. Vin de pe toate malurile, nu doar cele ale Prutului. Geografic ,Planeta asta a noastră are multe maluri. Nu se vor schimba. Le vom vedea noi ,fie mai estompate, fie mai viu colorate, fie mai ademenitoare și tentante ori …nu știu cum.Malurile noastre ,atîtea cîte sunt, SUNT la MAREA NEAGRĂ și vor rămîne aici pentru toate veșnicirile. Cred că bucuria noastră fără margini ar trebui să fie ,totuși și totuși , că aceste maluri au ÎNȚĂRÎNATE DEFINITIV , pe undeva, oasele și tîmpla lui OVIDIU .Uneori am impresia că i se aude clar pînă și murmurul vocii. Si mă simt fericit și ,poate,îndestulat printre barbarii mei . Oare nu și ai tăi ? Nu și ai noștri ?
Gheorghe Erizanu
@Catălin: Sigur, sunt și ai mei. Oricum, suntem condamnați să facem puținul pe care îl putem face ca barbarii noștri să fie un pic mai simpatici. Este o câmpie de arat. Să fim noi sănătoși.
Catălin
Așa e , GEORGE. Suntem condamnați să facem ceva , căte puțin , cu… barbarii noștri ! Stii ce -a făcut OVIDIUS PUBLIUS NASO cu ”barbarii lui ”. Le-a îmbrăcat uimit cojoacele de dar, le-a învățat limba mai apoi ,după care s-a apucat să le și lase ,tot în limba lor, nemuritoare povețe. Zic unii c-ar fi fost rodul resemnărilor sale.NU CRED .Stră-strănepoții acelora,cu siguranță , încetul cu încetul i-au deprins , prin atîtea și atîtea colburi de vremi ,dulceața limbii și îndemnul pildelor sale, amestecîndu -le,toate , cu puținul lor. Există tocmai și-o dovadă ce le stăruie-n auz . ”CUM GEME APA MĂRII, CUM VÎNTURLE PLÎNG …” ( TRISTIILE , Elegia III, Cartea III ). Mie așa mi se pare !
Gheorghe Erizanu
@Catălin: Excelentă completare.