Casa nr.13

Unul dintre posesorii Protocoalelor înțelepților Sinodului, încă nepublicate, este Pavel Krușevan, de origine moldovean, care scoate două ziare: „Znamia” (Drapelul), la Petersburg, și „Bessarabeț” (Basarabeanul) la el în patrie, la Chișinău. „Bessarabeț” este singurul ziar din provincialul Chișinău, unde evreii formează aproape 40% din populației. Pericolul evreiesc este tema permanentă a acestui ziar.

La sfârșitul lui martie 1903 „Bessarabeț” comunică faptul că în satul Dubăsari evreii au fi săvârșit o crimă rituală, omorând un adolescent ucrainean de 14 ani. Ancheta găsește în scurt timp criminalul care se dovedește a fi vărul băiatului. Totuși autoritățile din oraș le interzis ziarelor să facă lumină în acest caz și afirmațiile din „Bessarabeț” rămân neconfirmate. În duminica Paștelui, pe 6 aprilie, în oraș are loc un pogrom evreiesc. Vestea începerii pogromului zboară imediat prin oraș, dar poliția nu se implică – guvernatorul așteaptă nu știu ce ordin.

Iată cum descrie acea zi cel mai bun reporter al Rusiei din acel moment, Vladimir Korolenko, în eseul său Casa nr.13: „Pe la ora 10 dimineața apare sectoristul „insigna nr.148”, un om, desigur, bine cunoscut în acea localitate care, în mod evident, fiind preocupat de soarta evreilor, îi sfătuia cu voce tare pe toți să se ascundă în apartamente și să nu iasă afară. Sectoristul „insigna nr.148”, după ce a dat dispozițiile binevoitoare, s-a urcat în foișor, pentru că în mod clar nu mai avea nimic altceva de făcut și, se spune, a stat acolo tot timpul în calitate de model implacabil pentru un sculptor care ar fi dorit să sculpteze emblema celei mai mari dintre sărbătorile creștine din orașul Chișinău. Iar alături, la câțiva pași de acest filosof, tragedia colibelor evreiești se desfășura în toată groaza ei stihinică. Mulțimea a apărut în jurul orei 11, însoțită de două patrule care, din păcate, nu aveau nici ele niciun fel de ordin. Una era formată din vreo cincizeci sau șaizeci de persoane și aici puteau fi observați ușor vecini buni cu nume moldovenești. se spune că ei, în primul rând, s-au dus la magazinul de vinuri, cu al cărui stăpân s-au purtat, de fapt, destul de omenește. I s-a spus: „Dă treizeci de ruble, că o să te omorâm”. El a dat treizeci de ruble și a rămas în viață, desigur, după ce s-a ascuns pe unde a putut, ca să nu fie totuși la vedere și să nu ispitească superioritatea mulțimii sălbatice… Iar aceasta deja trecuse la distrugeri. În câteva minute piața s-a umplut de sticlă, fragmente de mobilă și pene”.

Cel mai cunoscut episod al eseului lui Korolenko spune că trei evrei – doi bărbați și o fetiță – se urcă în pod; totuși, când aud larma celor care-i urmăreau, încep să spargă acoperișul să iasă pe el. „Trebuie să fi fost multă disperare pentru ca, în câteva minute  de pericol de moarte, cu mâinile goale să faci în acoperiș această spărtură. Dar au reușit s-o facă: voiau cu orice preț să ajungă deasupra. Acolo era din nou lumina soarelui, în jur erau case, erau oameni, o mulțime de oameni, sectoristul „insigna nr.148”, patrule…”, scrie Korolenko.

Cei trei urcă pe acoperiș și mulțimea începe să-și bată joc de ei. Mai întâi aruncă la picioarele lor un lighean de lavoar albastru. („Ligheanul s-a lovit de acoperiș și a răsunat. Și, probabil, mulțimea a râs…”) Apoi cei trei sunt aruncați jos. Fata cade într-un morman de pene și supraviețuiește, bărbații sunt omorâți.

„Răniții Maklin și Berlațki s-au lovit când au căzut, mai apoi mulțimea ticăloasă de călăi vânători îi omoare cu bâtele și aruncă râzând un munte de fulgi… Apoi în acest loc au turnat câteva butoaie de vin și victimele nefericite (despre Maklin se vorbește clar că mai trăise încă vreo câteva ore) s-au sufocat în balta asta murdară formată din praful străzii, vin și pene”. La ora 5 seara guvernatorul primește ordinul mult așteptat și calmul se restabilește în oraș. În total, din datele oficiale, au murit 43 de persoane, dintre care 38 de evrei.

După pogromul de la Chișinău detașamentele de autoapărare se ccreează peste tot în zona de locuire. Peste o lună o tentativă de pogrom în Gomel se transformă într-o bătălie de mare amploare: mor cinci evrei și patru creștini. „Strada evreiască până la Chișinău și strada evreiască după Chișinău nu înseamnă același lucru…, își amintește odessitul Vladimir Jabotinski. Rușinea Chișinăului a fost ultima rușine. Apoi a fost Gomel… durerea evreiască s-a repetat mai necrutățoare ca înainte, dar rușinea nu s-a mai repetat”.

Din Imperiul trebuie să moară, de Mihail Zâgar. Traducere din rusă de Antoaneta Olteanu. Editura Cartier