Denumirea: Arțah (sau Arțakh, scris în română și după varianta engleză Artsakh) este denumirea provinciei actualului teritoriu al Karabahului de Munte (sau Karabakh, scris în română și după varianta rusă Nagorno Karabakh) din vechiul Regat Armean. Denumirea Arțah este utilizată doar de armeni. Neutrul Karabahul de Munte este denumirea acceptată de restul lumii.
Primul Război Mondial. Turcii n-au rezistat tentației și după doi ani de la Războiul Balcanic, în pofida presiunilor marilor puteri de atunci de a nu se implica în conflictul mondial, Enver Pașa, lider al Revoluției Junilor Turci, atacă în toamna lui 1914 Rusia. Planurile lui vizau în mod special Turkestanul. În bătălia de la Sarîkamîș armata turcă este distrusă de cea rusă, iar Enver Pașa, rănit, este scos de pe câmpul de luptă de unul dintre soldații săi. Era Ovanes, armean înrolat în armata turcă. Ajuns la Constantinopol, Enver Pașa a pus dezastrul militar pe seama trădării. Iar trădători au fost numiți armenii. Au fost arestați intelectualii armeni din Constantinopol. Apoi începe deportarea armenilor. Ofensiva trupelor ruse se desfășoară în zona deportărilor, teritoriile Armeniei istorice: Erzurum, Van.
După revoluția bolșevică, Lenin semnează tratatul de la Brest și mai puțin cunoscutul tratat de pace cu Turcia, cedând teritoriile ocupate de armata rusă în 1916 & teritoriul Armeniei, care fusese incorporată ca gubernii la începutul secolului XIX în Imperiul Rus.
Țările occidentale au încercat să creeze statul independent Armenia. Turcia și Rusia bolșevică s-au opus.
În martie 1918, la Bacu, au loc confruntări violente între azeri și armeni (20% din locuitorii orașului). Armenii sunt susținuți de guvernul și trupele bolșevice din Baku. 12 mii de azeri și peste 2000 de armeni sunt uciși (sunt datele istoricilor azeri).
În mai 1918 cele trei țări caucaziene, Georgia, Armenia și Azerbaidjan, își proclamă independența. În timpul Imperiului țarist teritoriul Karabahului de Munte, populat în majoritate de armeni, intra în componența guberniei Elizavetopolsk și a format, împreună cu gubernia Baku, hotarele Azerbaidjanului independent.
Trupele Atlantei, în conflict direct cu Turcia, au încercat să ocupe orașul Baku. Turcii, împreună cu Armata Islamistă din Caucaz, au reușit în septembrie 1918 să intre în Baku. Au fost uciși peste 10 mii de armeni. Trupele turce și azere au ocupat și Karabahul de Munte. Peste câteva săptămâni Imperiul Turc a recunoscut înfrângerea în Primul Război Mondial și armata sa a părăsit regiunea.
Karabahul sovietic. În locul trupelor turce au venit cele britanice. În 1919, Marea Britanie, interesată de petrolul din Baku, a încercat să forțeze Armenia să recunoască Karabahul de Munte în componența Azerbaidjanului. Conflictele dintre armeni și azeri au durat pentru Karabahul de Munte până 1920, când bolșevicii au ocupat Armenia și Azerbaidjanul. După discuții în interiorul conducerii bolșevicilor și, la recomandarea lui Stalin, Karabahul de Munte a rămas în componența Azerbadjanului.
În 1920, la Baku, are loc Primul Congres al Popoarelor Orientului, cu Enver Pașa invitat de onoare.
Războiul din anii 90. Karabahul de Munte și Armenia au forțat în 1994 Azerbaidjanul să înceteze ostilitățile. În afară de teritoriile Karabahului de Munte au fost ocupate de forțele separatiste armene încă șapte raioane ale Azerbaidjanului, formând o zonă tampon, iar enclava separatistă a obținut acces direct cu Armenia. Au murit, de ambele părți, peste 15 mii de soldați și mii de oameni pașnici.
Cele șapte raioane azere. Negocierile pentru cele șapte raioane ale Azerbaidjanului, ocupate de separatiști, l-au costat funcția de președinte pe Levon Ter-Petrosean, care în 1997, a fost demis de partida karabahă, foarte influentă în lupta politică armeană.
Ilham Aliev, președintele azer, susține că negocierile pentru revenirea a cinci raioane Azerbaidjanului din zona tampon, iar două raioane azere rămâneau garant pentru asigurarea legăturii Karabahului de Munte cu Armenia, erau aproape de finalizare.
Septembrie 2020. Armatele. Rusia asigură toate importurile de arme ale Armeniei în ultimii cinci ani. În condiții privilegiate. A oferit avioane de vânătoare SU-30SM, tancuri T-90, rachete „Iskander”.
Armata Republicii Azerbaidjan are 66 de mii de soldați, 500 de tancuri, 15 avioane de vânătoare MiG-29, 20 de bombardiere SU-25 & SU-24, cca 50 de elicoptere, drone militare (Israel, Turcia, Coreea de Sud).
Armata Karabahului de Munte are 20 de mii de soldați, după datele Military Balance. Armata Armeniei are 42 de mii. Armenia & Karabahul de Munte au cca 400 de tancuri, 15 bombardiere SU-25, 30 elicoptere.
Bugetul militar al Azerbaidjanului este cât bugetul total al Armeniei. Ceea ce i-a permis să-și modernizeze armata. Peste 60 la sută din importul de arme Baku l-a cumpărat din Israel. A mizat pe tehnică militară de ultimă generație. Asta și face diferența dintre beligeranți. Armenii luptă cu arme ale secolului trecut, iar azerii cu armele secolului XXI.
Actorii & interese: Turcia a declarat deschis că susține Azerbaidjanul după formula „două state, o singură națiune”. De asemenea, este direct interesată de conducta petrolieră Baku – Tbilisi – Djeihan și a gazoductului Azerbaidjan – Turcia, ca să micșoreze dependența de gazul rusesc. Relațiile cu Armenia sunt înghețate. Iranul are relații bune cu Armenia, dar 20% din populația sa sunt azeri. Rusia are tratat militar comun cu Armenia, bază militară în Armenia, dar Kremlinul este reticent față de reformatorul Pașinian, care a ajuns la putere în urma unor revolte populare. Georgia, care a pierdut Osetia de Sud și Abhazia după războiul ruso-georgian din 2008, a blocat cea mai scurtă cale de acces a Rusiei către Armenia și susține integritatea teritorială a Azerbaidjanului.
iuliu Ibanescu
De dragul contrazicerii, comentez şi eu, fără a avea pretenţia că-s vreun geopolitolog sau analist militar….
1. E o problemă foarte „mlăştinoasă”. Personal, cred că adevărul e undeva pe la mijloc. Ce o fi însemnând „adevăr”… De sute de ani pe acolo mor oameni nevinovaţi şi neimplicaţi. Da, asta e o realitate crudă.
2. În WW1 (fie vorba întra noi, a fost de fapt un singur război mondial, întrerupt de un anemic armistiţiu, între 1920-1936 (când Japonia a atacat China). Vorba preşedintelui american după Versailles: „acesta nu e tratat de pace, e declaraţie de război”), Turcia a semnat, prin 1914, o alianţă cu Germania. Rusia a declarat război Turciei, în 1914. Enver paşa a fost inconştient atacând Rusia prin Caucaz. Caucazul este o fortăreaţă în sine. Doar două armate au străpuns Caucazul: Khazarii prin 700 (mergeau în excursie la Damasc), respectiv mongolii sub conducerea lui Subotai şi Zurgadai (ăştia aveau un randez-vous cu tot felul de cneji ruşi, la Kalka).
3. Culmea, junii turci au fost iniţial filo-armeni…
4. Ulianov a semnat, se pare, tratatul de la Brest-Litovsk, care a fost un tratat unipartit. Cunoscutul tratat de pace cu Turcia a fost semnat la Sevres, dar nu şi de către Rusia (recte Ulianov). Pentru simplul motiv că bolşevicii nu erau recunoscuţi drept guvern legitim.
5. Tratatul de la Sevres e superb, numai că e o absurditate. Nu pot semna un tratat de pace cu o ţară, iar prevederea esenţială din acel tratat să fie desfiinţarea ţării respective. Mai concret, deştepţii semnau un tratat de pace cu imperiul otoman şi prevedeau desfiinţarea imperiului otoman. E noaptea minţii…
6. Principiul „divide et impera” a fost inventat de către romani (sau de alţii înaintea lor), nu de către ruşi sau sovietici. Apropo, nu Ulianov a creat RSS Moldovenească, cu capitala la Tiraspol? Djugaşvili a cerut în 1940 alipirea Moldovei ocupată abuziv de România (aşa susţineau ciolovecii) la RSS Moldovenească.
7. Principial, cred că grijile primordiale ale domnilor Bedros Bedrosian din Nagorno Karabah, recte Hasan Ahmetov de prin Baku sunt: să fie sănătoşi şi ei şi familia, să aibă un trai decent, să nu le fie frică să iasă pe strada, să treacă Covidul…. Nu cred că se gândesc să taie gâtul cuiva sau să-i detoneze vreo rachetă pe şopron. Mă refer la oameni simpli şi normali.
8. Din păcate, mentalitatea sovietică va dăinui mulţi ani, nu numai în Caucaz. Principiile şi valorile UE sunt greu de implementat. În loc să construiască o linie ferată de mare viteză Erevan-Baku, ei se complimentează cu rachete. Ori învăţăm să traim împreună, cu respectarea drepturilor individuale, ori creem noi state, în Caucaz: Abhazia, Artah, Daghestan, Regatul sovietic al cretinilor nostalgici după comunism şi ce mai vreţi Dumneavoastră.
9. NATO se bizuie, la graniţa cu Moş Martin, pe 4 piloni: Polonia, România, Turcia şi Azerbaidjan. Cu toată diaspora lor, armenii mai au de stat la coadă
10. Azerbaijan egal petrol, hidrocarburi, resurse. Asta e interesul tuturor.
11. Trăiam cu impresia că armenii sunt buni comercianţi. Se pare că nu sunt, în cazul achiziţionării de armament. Avioanele de vânatoare Suhoi vor fi retrase de la fabricaţie (anumite modele, evident), (Rusia cumpără avioane Mirage), tacul T 90 e teoretic cel mai puternic tanc, analizând puterea de foc, numai că are un consum de 1 tonă de motorină la 10 verste, are o autonomie limitată, necesită o logistică colosală (5 camioane de tanc, pentru carburant muniţie şamd), nu e recomandat în zone muntoase sau accidentate, iar Iskanderul sunt defensive. Plus că-s netestate într-un conflict real.
12. Şamd
Gheorghe Erizanu
@Iuliu Ibanescu: Mulțumim pentru completări.
iuliu Ibanescu
Prezentarea tancului T-90 la garnizoana:
-Tancul greu T-90 este mandria armatei ruse.E totul clar?intreaba sergentul.
-Da!!!raspund soldatii in cor.
-El este dotat cu un tun de 88mm.E totul clar?
-Da!!!
-El mai are pe el si un radio performant.E totul clar?
-Pe ce e radioul, pe tranzistori sau electronic?intreaba un soldat.
-Ba, pentru prosti ca tine, am sa mai repet odata:E PE TANC!!!