O constatare. Greșesc cei care deplâng și cei care o rugau în genunchi aproape pe Maia Sandu să-și retragă Asumarea Răspunderii. Demisia Guvernului Sandu intrase demult în planurile lui Dodon. Debarcarea Guvernului Sandu se planificase altfel. Pur și simplu, Maia Sandu le-a complicat și le-a schimbat planurile.
A doua constatare. PD nu putea să nu voteze moțiunea de cenzură. Fracțiunea democraților din Parlamentul RM e formată din oportuniști, transfugi, câțiva onorabili șifonați și Dumitru Diacov. Pavel Filip era în minoritate. El a preferat să păstreze fracțiunea PD integră prin votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Sandu. Altfel fracțiunea se destrăma. Atunci fracțiunea lui Filip ar fi fost mai mică decât cea ruptă de la PD. Filip nu este adeptul mișcărilor abrupte. Probabil, dacă se rupeau cei 16 sau 20 de democrați de la Filip, reformarea și construcția de partid ar fi fost mai grea, dar mai sănătoasă. Oportuniștii din provincie aderau și ei la noua fracțiune. Și atunci se repeta scenariul prin cumpărarea deputaților din parlamentul precedent. Dodon se îmbrăca în văzul lumii în troica lui Plahotniuc. Mai cheltuia niște bani pe deputați. Filip a preferat să păstreze fracțiunea și partidul sub un singur stindard (și i-a făcut economie de bani lui Dodon), astfel întărindu-l și spălându-l pe Dodon.
Îndemnul președintelui Băsescu de la tribuna Parlamentului European pentru o majoritate nouă dintre democrați și acumiști e doar presiune politică și morală. Nu este reală. Din cauza că în noiembrie sau decembrie 2019 Partidul Democrat e plin de bolșevici, menșevici și Dumitru Diacov. Iar scopul lor e complet diferit. E același îndemn romantic și frumos pe care l-am auzit de la Vladimir Beșleagă, Andrei Țurcanu & Ko încă din vară, dar e din seria de romane Dune (SF clasic cu viermi).
A treia constatare. Igor Dodon în noiembrie 2019 a luat toată puterea în RM. După principiul „toată puterea sovietelor!” Toți oportuniștii, șmecherii, curcanii și alte viețuitoare profitoare sunt pe iubita tablă de 64 de pătrățele a președintelui Dodon. Iar el, ca un Magnus Carlsen, a mutat e2-e4 și toți pionii au devenit regine.
Ghinion! Restul cetățenilor RM nu încap pe lustruita tablă de șah.
Ghinion! Limbajul diplomatic al țărilor prietene nici măcar nu mai este diplomatic. Ei spun franc că RM va fi izolată pe plan internațional. Vom fi ca ciumații. A rămas doar o mână întinsă. Cea a Kremlinului. Care a mai strâns mâinile lui Bashar Hafez al-Assad, Nicolas Maduro, Kim Jong-un, Evo Morales, Gaddafi sau Hugo Chavez. Suntem toxici. Gri. Șmecherii proști. Săraci. Mincinoși. Trișori de „alba câștigă, neagra păgubește”.
Și niciun puț de petrol n-avem, cel puțin.
Suntem rupți în cur la o tablă de șah. Mutăm 16 piese negre peste 16 piese negre. Pe 64 de pătrățele negre. Maeștrii unei țări muribunde.
Talex
Concluzia e una singura – dumitru diacov…
Gheorghe Erizanu
@Talex: Nu știu, nu știu.
Rodica Balan
După Stephen Hawking, dacă te afli în imediata apropiere a piramidelor, timpul trece mai greu. Piramidele sunt foarte grele. Așa de grele încât încetinesc timpul. Un pic. Un piculeț. Dar este. Se presupune, așadar, că un fluture ajuns lângă mormintele acelea bate mai lent din aripi. Întrebarea n-ar trebui să apară și totuși îmi apare, lent înseamnă și greu?
Lacul “Valea Morilor” este al dracului de greu. Plumb. De plumb. Cu plumb. În plumb. Fundul gropii. Cercul blestemat.
Am crezut că nu mai ajung. În fiecare zi coboram scările și cam pe la ultima din vale simțeam cum plumbul din fundul gropii trece în picioare. Urma respirația care credeam că e ultima care se schimba cu alta care credeam că e ultima și tot așa întregul cerc.
Nu este valabil antrenamentul. Nu devii mai rezistent cu timpul. Nu ți se deschide a doua respirație. Nu se deschide nimic. În groapa lacului prima zi de pe la mijlocul lui iunie a fost exact ca ultima de pe la sfârșitul lui septembrie. O mișcare leșinată, ridicolă și absurdă. Nicio schimbare. Timp împuțit. Blestem rămas în picioare. De plumb.
Asta e realitatea fără văl. Asta contează de facto.
Restul, spectacol în vis, feerie cu pălărie. Pardon, chipiu.
Al treilea din patru.
Primul chipiu, după cum am mai scris aici, a ajuns la maratonistul-polițist. A fost simplu. M-am urcat pe scenă și i l-am dat. Când cei din public au văzut literele, am auzit de jos, din primele rânduri: Nu filma! Nu filma! Nu filma! “Regizorii” dădeau indicații operatorilor.
Al doilea chipiu trebuia să ajungă la un alergător care acum a devenit deputat. Dar el nu a venit. Alergătorul s-a dovedit a fi dintre aceia care se înregistrează pentru cursă (verificat listă), scriu că vin și nu vin. De aceea a trebuit să găsesc alt om. Nu-i nimic, o să îndur totul, a spus el, în rusă. Omul găsit s-a dovedit a fi cel care a lansat o rachetă în cosmos. Una mică, evident, și fără nici măcar o veveriță în ea, dar care, oricum, s-a dus până sus.
Pe al treilea chipiu l-am folosit eu (că doar nu era să alerge un Vasile Botnaru, nu?) în perioada când undeva în vest se trăgeau de sfori, de șireturi, se mutau piese, se recalcula ecuația ca să iasă Codruța Cövesi pe linie. 100 de zile am fost pe post de mascotă care-i ține pumnii femeii.
Cum am ajuns la capătul acelor zile numărate și n-am zdohnit? Datorită ție.
Măcar atât.
Gheorghe Erizanu
@Rodica Balan: Poți face un pod din chipiurile lui Vasile Botnaru. Să mergi pe ape.
Rodica Balan
Dle Erizanu, dacă tot ați trecut la persoana a doua, singular, de ce nu răspundeți la binețe, față în față? Vreți să rămâneți fără boruri data viitoare?
Gheorghe Erizanu
@Rodica Balan: Scuzați. Probabil, eram cu capul în altă parte. Chior sunt și cu ochii deschiși.