Blog

Cele mai importante realizări ale anului 2009 în diferite domenii ale culturii vor fi recunoscute şi celebrate marţi, 23 martie, ora 19.30, la Gala Premiilor Radio România Cultural care se va desfăşura la Teatrul Odeon.
Vor fi acordate premii pentru unsprezece secţiuni, precum şi trei premii speciale.
La categoria „Poezie”, nominalizaţii sunt: Dan Coman cu volumul Dicţionarul Mara, Alexandru Muşina cu volumul Regele dimineţii, Claudiu Komartin cu volumul Un anotimp în Berceni, Angela Marinescu cu volumul Probleme personale şi Radu Vancu, autorul volumului Monstrul fericit.
La “Proză” au fost nominalizate volumele: Medgidia, oraşul de apoi de Cristian Teodorescu, Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian, Celelalte poveşti de dragoste de Lucian Dan Teodorovici, Şi Hams şi Regretel de Matei Florian şi Frica şi pânda de Florin Constantin Pavlovici.
La secţiunea „Film” au fost nominalizaţi regizorii Corneliu Porumboiu pentru filmul Poliţist, adjectiv, Radu Gabrea pentru filmul Călătoria lui Gruber şi Adrian Sitaru pentru filmul Pescuit sportiv.
La categoria “Teatru”, nominalizările sînt următoarele: Alexandru Tocilescu, pentru regia spectacolelor Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov la Teatrul de Comedie şi Sfârşit de partidă de Samuel Beckett la Teatrul Metropolis; Alexandru Dabija pentru spectacolul Pyramus & Thisbe 4 You după William Shakespeare la Teatrul Odeon; şi Ioana Ieronim pentru traduceri pentru scenă, strânse apoi în volum, şi pentru studiile sale riguroase şi documentate.
Nominalizaţii la secţiunea “Arte plastice” sunt: pictorul Adrian Ghenie, pictorul Vladimir Zamfirescu şi pictoriţa Coca Niculescu. Pentru categoria “Muzică” au fost nominalizaţi pianista Luiza Borac, violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan, precum şi soprana Elena Moşuc.
La secţiunea “Educaţie şi învăţămînt”, lista nominalizărilor este următoarea: Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori; organizaţia studenţească VIP – Voluntari pentru Idei şi Proiecte; şi Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti.
Nominalizaţii la secţiunea „Ştiinţă” sunt: Călin Alexa, dr. în fizică, de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, Măgurele; Nicolae Verga, dr. în biochimie şi radioterapie; dr. Roxana Rădvan, şeful Centrului de Excelenţă pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, Măgurele; şi Doru Mugur Paul, specialist hematolog-oncolog, Spitalul Lincoln Memorial din New York, Statele Unite.
Publicaţiile “Bucureştiul cultural” – supliment cultural al revistei 22, Teatrul azi, Observator cultural şi Adevărul literar şi artistic au fost nominalizate la secţiunea “Reviste şi suplimente culturale”.
La categoria “Emisiuni, campanii şi transmisiuni TV culturale” nominalizările sunt: Seria de transmisiuni de la Festivalul Internaţional “George Enescu” 2009 – TVR Cultural; Garantat 100%, realizator: Cătălin Ştefănescu – TVR 1; Campania “Restaurare” – TVR 1.
La secţiunea “Proiecte culturale, bienale şi festivaluri”, au fost nominalizate următoarele festivaluri: Festivalul Internaţional “George Enescu” 2009; Festivalul Internaţional de Film “Transilvania”, Cluj-Napoca, 2009; AstraFilmFest, Sibiu, 2009; şi Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie “Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”, Bucureşti, 2009.
Cele trei distincţii speciale acordate de Radio România Cultural sunt: Premiul “In Memoriam Iosif Sava” ce revine în acest an tenorului Teodor Ilincăi, Premiul de Excelenţă, care este acordat pianistului Valentin Gheorghiu şi Premiul “Lux Mundi” care ajunge la regizorul Liviu Ciulei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors