Cei care nu cunosc ce-i aia metalul Rearden ar putea să creadă, greșit, că au dreptul la acest discurs. Alții care, de asemenea, nu cunosc ce-i aia metalul Rearden ar putea să creadă, greșit, că discursul lui Hank Rearden este unul ipocrit. Discursul cel bun e cel care vorbește despre salvarea umanității, inegalitatea de clasă, sau, într-un caz periferic, dar la îndemâna profitorilor, despre salvarea românismului sau a lumii ruse.
Amânați un pic salvarea lumilor. Pentru cinci minute de citit. E din Revolta lui Atlas de Ayn Rand.

 
— Nu, nu vreau ca atitudinea mea să fie greșit înţeleasă. Aș fi bucuros să afirm asta pentru dosar. Sunt în absolută cunoștinţă de cauză cu tot ce s-a spus despre mine în ziare – cu toate lucrurile, dar nu cu evaluarea. Nu lucrez pentru nimic altceva decât pentru propriul meu profit – pe care-l fac prin vânzarea unui produs de care au nevoie niște oameni care vor și pot să-l cumpere. Nu-l produc pentru interesul lor și pe banii mei, iar ei nu-l cumpără pentru interesul meu și pe banii lor; nu-mi sacrific interesele pentru ei și nici ei pentru mine; facem afaceri ca indivizi egali, cu consimţământul amândurora și cu avantaje comune – și sunt mândru de fiecare bănuţ pe care l-am câștigat în felul acesta. Sunt bogat și mândru de fiecare bănuţ pe care îl deţin. Mi-am făcut banii prin propriul efort, prin liber schimb și prin consimţământul voluntar al fiecărui om cu care am făcut afaceri – consimţământul voluntar al celor care m-au angajat când am început, consimţământul voluntar al celor care lucrează pentru mine acum, consimţământul voluntar al celor care-mi cumpără produsul. Le voi răspunde la toate întrebările pe care dumneavoastră vă feriţi să mi le puneţi deschis. Vreau să-mi plătesc muncitorii mai mult decât valorează serviciile lor pentru mine? Nu. Vreau să-mi vând produsul cu mai puţin decât doresc clienţii mei să-mi plătească? Nu. Dacă asta e meschin, faceţi ce doriţi în legătură cu mine, după orice standarde doriţi. Acestea sunt ale mele. Îmi câștig existenţa așa cum fiecare om cinstit ar trebui să și-o câștige. Refuz să accept că e o vină faptul că sunt capabil să o fac și că o fac bine. Refuz să accept că sunt vinovat pentru faptul că sunt capabil să o fac mai bine decât majoritatea oamenilor; că sunt vinovat pentru faptul că munca mea este mai valoroasă decât munca vecinilor mei și că mai mulţi oameni vor să-mi plătească. Refuz să-mi cer scuze pentru abilităţile mele, refuz să-mi cer scuze pentru succesul meu, refuz să-mi cer scuze pentru banii mei. Dacă asta e diabolic și meschin, exploataţi-mi vinovăția la maximum. Dacă asta este ceea ce publicul găsește dăunător pentru interesele lui, atunci lăsaţi publicul să mă distrugă. Acesta este codul meu și nu voi accepta altul. Aș putea să vă spun că am făcut mai mult bine pentru oamenii din jurul meu decât aţi putea dumneavoastră să speraţi că veţi face, dar nu voi spune asta, pentru că nu caut binele altora ca o confirmare pentru dreptul meu de a exista și nici nu recunosc binele altora ca o justificare pentru deţinerea proprietăţii mele sau pentru distrugerea vieţii mele. Nu voi spune că binele altora a fost scopul muncii mele: propriul meu bine a fost scopul meu și mi-e scârbă de omul care și-l abandonează pe al lui. Aș putea să vă spun că dumneavoastră nu serviţi binele public, că binele nimănui nu poate fi realizat cu preţul sacrificiilor umane, că, atunci când violaţi drepturile unui om, violați drepturile tuturor oamenilor și că o masă de indivizi fără drepturi este sortită pieirii. Aș putea să vă spun că nu veţi realiza și nici nu veți putea realiza nimic altceva decât distrugere universală – așa cum orice tâlhar trebuie să facă, atunci când rămâne fără victime. Aș putea s-o spun, dar n-o voi spune. Nu pun la îndoială politica dumneavoastră, ci premisele ei morale. Dacă ar fi fost adevărat că oamenii pot să ajungă la binele lor prin transformarea altor oameni în animale numai bune de sacrificiu și mi s-ar fi cerut să mă jertfesc de dragul celor care vor să supravieţuiască prin sângele meu, dacă aș fi fost rugat să servesc interesele societăţii separat, mai presus și împotriva alor mele, aș refuza, aș considera asta răul cel mai vrednic de dispreţ, aș lupta cu toată energia pe care o posed, aș lupta cu toată umanitatea, dacă aș rezista numai un minut înainte să fiu omorât, aș lupta cu toată încrederea în dreptatea luptei mele și în dreptul unei fiinţe umane de a exista. Să nu fie nimic înţeles greșit în legătură cu mine. Dacă acum semenii mei, care se numesc public, cred că binele lor cere victime, atunci spun: „Binele public să fie dat dracului, nu voi lua parte la asta!”