Blog

La fiecare trei ani Librăria din Hol își reînnoiește contractul de arendă/locațiune. Se fac documentele pentru Direcția patrimoniu a primăriei Chișinău. Documentele se perfectează, se completează, se verifică și se înaintează pentru aprobare la Consiliul municipal Chișinău. Consilierii se întrunesc în ședință. Când vor. Când pot. Votează. De la depunerea cererii de prelungire a contractului până la votare se duc trei ani. Aproape. În toată această perioadă, pentru a obține autorizație, cerșim de la primărie dovada că documentele sunt în lucru. Autorizația se oferă pe un an. Când semnăm contractul se încheie perioada de trei ani de la cerere. Contractul semnat la început de decembrie expiră la 31 decembrie.
Depunem o nouă cerere. Și tot așa. De la 1997 încoace. Când mai vesel. Când mai trist.
Dar vine surpriza! Cancelaria de stat a Guvernului RM contestă toate deciziile consiliului municipal Chișinău. Otova. Judecata anulează decizia consiliului. Contractul rămâne nesemnat. Documentele nu sunt în lucru. Sunt în instanțe.
Înțeleg că Cancelaria (îmi cer scuze în fața românei) lucrează, partidele luptă, birocrații semnează, consilierii votează, judecătorii deliberează, preoții sfințesc.
Și oamenii obosesc. Atunci începi a vorbi în rusă. Ca Ion Creangă. Fiind obosit, mergi pe scurtătură. Ca să fii și tu în treabă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors