Niciodată nu se știe când vine un 21 aprilie 2017.
De aia rămân fidel cuvântului scris pe hârtie. Textele de pe blog au emigrat în carte.
Coperta a IV-a îi aparține lui Eugen Lungu: „Multe din bucăţile ce alcătuiesc miezul acestei cărţi developează o atitudine. Drastică, binevoitoare sau în doi peri, cu o ironie măsurabilă pe scara Richter: de la zâmbetul condescendent până la zeflemeaua cu ghimpi, care dărâmă autorităţi. Altele au un mic ghem epic, cu toate cele aferente unei micropovestiri: expoziţie, intrigă, nodul acţiunii, desfăşurare, punct culminant, deznodământ. Există şi texte care par reflecţii cu tentă eseistică.
Toate sunt prea scurte compoziţional şi prea tăioase ca fond pentru calmul placid, adeseori liric, al tabletei. Şi mult prea mici pentru spaţiul reclamat de o schiţă.
Lapidare, abrupte, punctându-şi sau rezumându-şi la modul eliptic mesajele, textele lui Gheorghe Erizanu par nişte telegrame adresate urbi et orbi. Telegrame-avertizări – fiţi atenţi la ce se întâmplă, că ne ducem pe copcă! Sau telegrame-demascări – aţi văzut ce fac pramatiile? Sau care constată, abătut, o ecuaţie-dilemă cu trei termeni şi fără nicio soluţie.”
Mai multe rezultate...
Anume
În seara de 30 martie m-am grăbit să ies din Librăria din Centru, imediat cum s-a anunțat sfârșitul întâlnirii cu poetul din Timișoara. Înainte de a deschide ușa, l-am zărit cu coada ochiului pe Gheorghe Erizanu, aplecându-se să-și ridice rucsacul. Sau să ia ceva din el.
Pășeam repede. La prima intersecție am mers pe roșu. La a doua era să mă calce o mașină, deși mergeam pe verde. N-aveam deloc simțul pericolului. De furie.
A trecut o lună. Într-o seară mi s-a întâmplat ceva atât de neobișnuit, surpinzător și frumos, încât am ales acel ceva să fie feedback-ul. Am scris un text. A doua zi l-am ars. Era un text surprinzător și frumos. Dar eu nu mai eram aceea din seara anterioară. Eram mai puternică decât textul.
Au trecut două săptămâni. Într-o seară am plâns. Pentru ceea ce am trăit în seara de 30 martie. La Librăria din Centru. Am plâns într-un moment vulnerabil, în care mi-am dorit foarte mult să existe un singur om pe lumea asta, care să-mi spună. Eu știu ce ți se întâmplă. Sunt suporterul tău. Rezistă.
A trecut o zi.
Nu mă predau.
Așa că.
Dragi poeți.
Tembeli.
Ferească Dumnezeu.
Ferească-vă Dumnezeu.
Gheorghe Erizanu
@Anume: L-aș fi pus în volum. Deja e târziu. Azi iese cartea de sub tipar. Oricum, mulțumesc mult pentru acest text emoționant.
Florin O.Z.
Doamna Anume scrie numai texte emoționant de frumoase.
Florin O.Z.
Textele doamnei Anume sunt (mereu și inerent) emoționant de frumoase.
Gheorghe Erizanu
@Florin O.Z.: Doamna Anume nu răspunde. E modesta? Ascunsă? Unde anume?