Blog

Mondialul din Rusia a fost tandru.

Președintele Putin & președinții Emmanuel Macron & Kolinda Grabar Kitarovic, 15 iulie 2018

Lumea a aflat de președinta croată. Kolinda Grabar Kitarovic, marea câștigătoare a Mondialului. Câteva gesturi politice & populiste au făcut-o iubită prin părțile noastre: a vândut avionul prezidențial, a vândut mașinile oficialilor croați, banii au intrat în bugetul țării, a tăiat aproape în juma propriul salariu și al miniștrilor, a scos pensiile speciale ale aleșilor poporului și judecătorilor. Opoziția din Croația a dezaprobat gestul prea dezinvolt din ultima seară. I-a dăruit lui Putin tricoul naționalei croate cu numărul 9 (cu numele Putin). Noul este al atacantului Andrej Kramaric.
Naționala Croației a împins Rusia la Mondialul din 1998, datorită victoriei la Londra, împotriva Angliei (3 la 2). Croația își asigurase prezența deja. Era un meci hotărâtor pentru englezi. Și fără miză pentru croați.
Domagoj Vida va rămâne cu acel „Glorie Ucrainei!”, care a scos noțiunea din percepția rușilor ca slogan fascist. E un „Vive la France!” În altă limbă. Și pentru o altă țară. Nu-l condamnați pe Vida pentru scuzele ulterioare. E firesc pentru un jucător care vrea să joace finala.
Luka Modric, căpitanul croaților, înainte de campionat, era dezaprobat în Croația pentru declarațiile sale în cadrul mărturiilor depuse inițial împotriva lui Zdravko Mamic, cardinalului din umbră al Federației de Fotbal din Croația, condamnat la 6 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri din banii publici. Mamic a fugit în Bosnia. Iar Modric și-a schimbat mărturiile. A zis că nu mai ține minte. În Croația au apărut tricouri cu numărul 10, numărul lui Modric de la națională, dar în locul „Modric” era numele „Nu țin minte”.
La Mondialul din Rusia a fost și președintele Dodon, care și-a îmbrăcat feciorul în tricoul naționalei Rusiei. Sâmbătă, înainte de finală, a cerut, pur și simplu, de la Putin 100 de mașini pentru nevoile marilor orașe din Republica Moldova. Putin a zis că se va gândi. Președintele Macron și președinta Grabar Kitarovic n-au cerut nicio umbrelă de la președintele rus în timpul ploii torențiale din momentul decernării cupei.
Mondialul din Rusia va rămâne și cu acțiunea „Milițianul intră în joc” al celor de la Pussy Riot, care au reușit să dribleze toată securitatea de la Lujniki și au intrat pe teren în finală. Îmbrăcați în polițiști. Și cu declarația polițistului adevărat: „păcat că nu e anul 37”.
Kylian Mbappe, vedeta francezilor, este cel mai tânăr jucător, care a marcat două goluri într-un meci de Mondial de la Pele încoace. Este unicul francez (lăsăm discuțiile cu prima țară de origine pentru cei care se cred rasați) născut după primul Mondial luat de francezi, cel de acasă, din 1998. Viteza dezvoltată pe teren: 44,7 km/oră. Sprinterul jamaican Usain Bolt, care deține recordul la suta de metri, e de 37,5 km/oră.
După ploaia de la încheierea Mondialului din Rusia, în aceeași seară, au apărut probleme de construcție la stadioanele din Nijnii Novgorod și Volgograd. Statuia Rodina-Mati de pe Mamaev Kurgan n-a fost afectată de ploaie.
Iranianul Alireza Faghani, arbitrul din finala mică și plictisitoare Belgia – Anglia a fost excelent. Dacă nu te dai cu părerea despre arbitrii, atunci nu te crede nimeni microbist. Antrenorul englezilor Gareth Southgate a făcut munca antrenorilor de club. A descoperit fotbaliști pe care antrenorii de club nu-i vedeau.
Nimeni, nici Marina, nici Valentin Guțu, nicio sau niciun alt/ă Vangă fotbalistică de la Editura Cartier, nu a dat scorul corect în pronosticul pentru final. A fost unul apropiat. Un 4 la 3. Dar era pentru croați.
Comentatorii de la Moldova 1, în finală, în sfârșit, au utilizat noțiunea corectă a cuvântului „altruist”. Cuvântul „egoist” nu e o înjurătură. E un cuvânt și el. Care are un sens. Poate fi utilizat. Doar politicienii devalizează noțiunile cuvintelor.
Pune un politician pe terenul de fotbal. Îi dai o minge. Coechipieri și adversari. Urmărește-l ce face și cum face. Acolo, pe terenul de fotbal, principiile și valorile apar ca în DEX.
 
Salvează

Comentarii(2)

    • Maria

    • 6 ani în urmă

    Ajut ca Kyllian Mbappe a fost acela care a propus echipei sa imparta premiile de la mondiale cu asociatii caritative
    Toti jucatorii au fost de accord
    Banii destinati jucatorilor vor bucura multe asociatii

    1. @Maria: Merci de completare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors