Blog

Cinic, șmecher și arogant, fără negocieri & discuții cu potențialii aliați, democrații din Parlamentul RM și-au impus agenda politică până la alegerile din februarie 2019. Inițiativa spicherului Candu de a introduce sintagma integrării europene în Constituția RM a picat. Democrații și aliații au acumulat 54 de voturi. Ar mai fi avut nevoie de 13 voturi.
Liberal-democrații și liberalii au 14 voturi (dacă informația despre fracțiunile parlamentare de pe siteul oficial nu este cumva învechită sau depășită de mobilitatea politică a deputaților noștri, care sunt mai iuți și mai rapizi în procesele lor de noi cuplări decât iepurii).
Strânși la colț, obijduiți, supărați și încrâncenați, cei 14 au procedat exact cum au dorit democrații. Au vociferat în public. Au cerut miliardul înapoi. Au strigat limba română pentru articolul 13. Și au părăsit sala în timpul votării. N-au folosit, cel puțin, nici pârghiile juridice ale legislativului. Inițiativa democrată ar fi putut să se mai plimbe prin comisiile parlamentare. Să mai obțină timp. Să tragă aer în piept. Ca să-și ozoneze creierii.  Au intrat ca mieii în ajunul Paștelor în această luptă politică.
Paștele a trecut.
Referendumul consultativ, anunțat de spicherul Candu (așii din mâneca democrată sunt numeroși, agresivi, sunt o armată de azazeli, spre deosebire de așii serafimici, impotenți și străvezii ai liberalilor & liberal-democraților), va trece discursul politic de la miliardul furat, depopularea RM, justiția docilă, economia reală, fluxurile financiare ș.a. utilități publice reale la eterna polemică sterilă și fără nicio obligație: UE & Rusia. Orchestra de sub bagheta dirijorului democrat va interpreta într-o fericire Odă bucuriei a lui Fridrich Schiller & Ludwig van Beethoven. Iar cealaltă orchestră, dirijată de preș. Dodon, va interpreta într-o altă fericire Sveșcennaia nașa derjava a lui Serghei Mihalkov & Aleksandr Aleksandrov.
Vom trece printr-o iarnă cacofonică în care nu se va auzi nimic altceva decât Beethoven & Aleksandrov.
Democrații vor găsi sau vor vedea și cuvintele potrivite ale Curții Constituționale pentru un referendum în ziua alegerilor. Ca să-i lege de scrutinul parlamentar pe politicienii care au gânduri năstrușnice de a boicota alegerile.
Cum ar zice polonezii lui Ghimpu: „Bonjur, maman!”
Ca și acest titlu plin de înțelepciune: Eșecul democraților de a utiliza integrarea europeană în campania electorală. E din presa antioligarhică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Mai multe rezultate...

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors